Accident teribil la Sulina… pe la 1855

     

---

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 02.09.2014

     Domnul Tudose Tatu, după o vară fierbinte, în care a scris intens şi a realizat lansări succesive ale ultimei sale cărţi, Oraşul cu prea puţine muieri de iubit, la Galaţi, Sulina şi Tulcea, ne face cinstea şi onoarea de a ne oferi spre publicare un mic fragment din viitoarea sa carte, Rapoarte tainice din Sulina cea neastâmpărată, aflată în curs de apariţie.  Consideraţi aceste rânduri ca pe o prefaţă a unei adevărate lansări şi un motiv să ne bucurăm de o mică călătorie la Sulina şi în timp, pe la 1855, prin luna noiembrie/decembrie, când temperatura era puţin mai răcoroasă ca în primele zile de septembrie, 2014.

Nicolae C.  Ariton

mistereledunarii.ro

---

   

---

    Catastrofa maritimă de la Sulina – 24 noiembrie/6 decembrie 1855

   Faptele sunt consemnate de consulul general k.k. al Austriei la Constantinopol Herr F.C.Becke, viitor comisar al Comisiei Europene a Dunării.

   „…Când am ajuns la Sulina pe 22 noiembrie, acolo timp de 34 de zile continuu fusese vreme rea, astfel încât nici-un vas nu a putut ieşi în mare. Se aflau aglomerate mai mult de 700 de vase  împreună cu 300 vase de alimbare unul lângă altul pe îngustul canal Sulina; o pădure de catarge, vasului nostru cu aburi i-au trebuit două ore întregi să le depăşească înainte de a ajunge în rada Sulinei.”

  Blocada vaselor astfel debutase în data de 17 sau 18 octombrie 1855.

   „Se spune că în aceeaşi zi cu sosirea noastră marea s-a liniştit, s-a produs un bogas – zi favorabilă de trecere în mare nn. – cu o briză blândă dinspre uscat, astfel că am avut una dintre cele mai interesante privelişti marine. Atât de multele vase care în timpul lung al opririi lor involuntare îşi lăsaseră încărcăturile în vasele de alimbare au vrut cu toatele deodată să iasă în radă; fiecare dintre ele putând să piardă locul de ancorare, erau remorcate afară în mare de bărcile lor, corăbiile erau urmate, înainte, alături, depăşite, în urmă, de cele 300 de vase de alimbare, vase mizerabile cu jumătate de velatură, cu tachelaj prost, vase ţinând greu marea, mai mult semănând cu nişte căzi de baie. Abia plecase o navă înainte pe firul apei, că alta a venit în spatele ei, următoarele formând o harababură, stârnind furie şi strigăte în rândul oamenilor pentru ca la un klafter distanţă mai departe să se formeze din nou. Corăbiile conduse spre ieşire, au fost oprite de vasele de alimbare care reveneau spre fluviu, pe însăşi Bara Sulina o navă a rămas oprită ore pentru a trece; între cele două geamanduri. Şeful pilot la Bară şi căpitanul de port s-au străduit în zadar să păstreze o oarecare ordine în această debandadă.  Imaginea de ansamblu era marcată dinspre mare de o bandă clară ce s-a format la Bara fatală, dincolo de care ici şi colo 17 epave de vase ajunseseră a reprezenta puncte de reper, de avertizare.”

   Mare debandada, chiar cu prezenta înţepată a militarilor kk obişnuiţi cu ordinea germană imperială, imaginea nefiind cu nimic mai prejos decât cea menţionată de un alt autor, anume consulul francez din Valahia, Eugene Poujade, la 6 decembrie 1853.

   „În acest fel pe 22 şi 23 Noiembrie după estimările căpitanului de port 80 de vase maritime au traversat Bara; pe 24 Noiembrie <1855> un vânt proaspăt de Nord Est a pus capăt brizei, noaptea vântul s-a transformat în furtună şi din cele 80 de vase care se aflau în rada exterioară 28 au dispărut, din cele 200 de persoane ce formau echipajele doar 70 şi-au salvat viaţa.”|1|

   Sa contabilizam pierderile.

  Conform estimărilor preliminarii un număr de 130 de suflete de marinari şi-au pierdut viaţa în ziua de 24 noiembrie 1855. Stil vechi, oriental, deşi autorul era catolic el folosea în semn de respect, deh diplomaţia, calendarul ortodox. Mărturia însă rămâne mărturie.

   Vreme grea

   Iarna anilor 1855-1856, conform statisticilor care l-au avut promotor Charles Cunningham vice-consulul britanic din Galaţi, avea să cunoască al doilea mare îngheţ în istorie al Dunării, după vârful de 95 de zile din iarna anilor 1840-1841. După datele retransmise de el fluviul va îngheţa în 15 noiembrie 1855 şi de data aceasta apele vor rămâne încleştate de zăpoare vreme de exact 75 de zile. Două luni şi jumătate, reduse de fapt la 42 în buna tradiţie a conului Pristanda. Iată aşadar şi o inscripţie contemporană de pe o carte veche fără coperţi, care confirmă cele menţionate.

1. Zeitschrift des oesterreichischen Ingenieur-vereines fur das jahr 1857, Wien, 1857, pag. 229-230  Mittheilungen der k.k. Geographischen gesellschaft in Wien, 1868, Wien pag.312

    „În ziua de 4 a lunii zise Undrea de  ziua  sfântului cuvios Ioan Damaschin şi a Sfintei mare muceniţe Varvara, Apa Dunării a fost cuprinsă de gheaţă vreme de 2 luni şi jumătate fix, până în data de 17 a lunii lui Gerar de ziua sfântului cuvios Antonie cel Mare, cuviosului Antonie cel Nou din Veria şi a Cuvioasei Ahila pe stil vechi, adică 28 ianuarie  1856 când a dat cel din cele 4 vânturi, de jos, şi de sus, să o elibereze de strâmtoarea albă.  Şi să se ştie că de abia după aceea s-au pornit corăbiile cu vântrele să iasă de la iernat. Să plece….”  

   Povestea de mai sus se poate corobora cu următoarea ştire

„Turcia

   … de la gurile Dunărei se scrie că, mai mult de 300 de vase a tuturor naţiilor, se oprisă la intrarea Sulinei, din cauza vânturilor împotrivitoare.  Ear la 4 dechemvrie numărul lor sporisă până la 500, mai multe din ele s’au mâlit în apele Dunărei de gios, în urma fortunilor.”|2|

   Ştiri diverse

   …Din Galaţi se relatează pe 10 luna aceasta că de mai multe zile în Marea Neagră bântuie cu furie o puternică furtună. La Sulina au nafragiat multe vase şi oameni şi-au pierdut viaţa înnecându-se…”|3|

  Blocada vaselor de la Sulina

   Iată desfăşurarea evenimentelor meteo, imprevizibile ca şi soarta. Chiar dacă ştirea avea să fie ulterioară noi o înscriem aici de dragul fluenţei temporale cunoscute sub numele de cronologie istorică, de care mulţi confraţi în ale cercetării şi istoriei uită, sau se feresc ca aghiuţă de tămâie.

   „O scrisoare mai veche de la Galaţi din 6 (18) dechemvrie trecut, arată că earna atât de neaşteptată a sosit de timpuriu, încât vaporile şi cele de transport ce pluteau între Galaţi şi Giurgiu, neputând ajunge la staţiile lor de earnă, au fost nevoite a se adăposti la Măcin. Asemene şi cel de pe urmă vaporu a lui Loid s’au grăbit a intra în Marea Neagră, lăsând la Galaţi următoarele producte de manufacturi destinate pentru Konstantinopoli…

   …La Galaţi Dunărea au îngheţat în 4 (16) dechemvrie cu un ger de 16 grade, încât aice şila Brăila îngheţasă peste 50 vase ce călătoreau spre Sulina. Acolo se aflau adunate 4 până la 500 vase, încărcate cu grâne, împedecate fiind a înainti din cauza vânturilor contrarii şi a valurilor mărei, însa drama ernatului lor se va  răscumpăra prin înlesnirea cu care în primăvara viitoare vor putea trece barra (pasagiul) la gura Dunărei.”|4|

   Imaginea este extrem de elocventă.

---

---

Iată ce transmitea venerabilul ziar britanic „Times„ citat spre sfârşit  de an de foaia naţională “ Gazeta de Moldavia ”.

   „Turciea

   …În 15 dechemvrie s’au simţit la Konstantinopoli un puternic cutremur de pământ.  La gura Sulinei au urmat câteva vas-frângeri. În Crimeea plouă şi ninge…”|5|

2.Jurnal de Moldavia Nr.96 de luni 5 dechemvrie 1855 pag.382.

3.Kronstadter Zeitung Nr. 197 din 18.12.1855 pag. 821.

4.Jurnal de Moldavia Nr. 2 de Gioi 5 ianuarie 1856 pag.5

5.Jurnal de Moldavia Nr. 102 de Gioi 29 dechemvrie 1855 pag.40

   Ştire diversă

    Galaţi 16 Decembrie 1855

    De la Gura Sulinei ni se scrie de ordinea pe care Austria a impus-o acolo, dar un alt rău foarte palpabil se face simţit. Din primăvara anului 1853 s-au făcut rapoarte privind deznisiparea pentru a proteja şenalul navigabil; colmatarea devine din zi în zi mai mare astfel că trecerea pentru vasele mai mici este deja periculoasă. Traficul naval a devenit mai  redus şi desi vasele trebuie cu costuri mai mari şi cheltuială de timp să-şi alimbeze încărcăturile la Bară, totuşi ele ajung foarte frecvent pe plajă. Numai atunci când pacea va fi restabilită se va putea începe lucrarea de îndepărtare a nisipurilor de la Gura Sulinei.”|6|

   La Gura Sulinei până atunci avea să vină marea tragedie

   O noutate telegrafică despre cel mai mare dezastru nautic din istorie la Sulina

    „Agenţia Lejolivet ne transmite următoarea depeşă:

    Trieste, miercuri 25 decembrie

   Pachebotul care a sosit a adus noutăţi din Constantinopol din data de 17.

   Baronul Prokesch d’Osten a sosit la Constantinopol.

   La Gura Sulinei 60 de vase comerciale au naufragiat şi 400 de oameni din echipajele lor au pierit…” |7|

   Detaliile de groază cu privire la marele naufragiu de la Gura Sulinei aveau să curgă neostoit dar încet, încet îşi vor face apariţia şi nelipsitele exagerări.

  „Turciea

   …Presa de Orient arată că nişce noutăţi triste s’au primit de la gurele Dunărei, se dzice, încă sperăm ca numările nu vor fi adevărate, cum că 50 s’au 60 vase s’ar fi acufundat în trecerea Sulinei şi că mai mult de 400 oameni ar fi pierit, un mare număr d’intre vas-frânţi, care se arată ca ar fi la 1 000, se întoarnă la Konstantinopoli prin Dobrugea.”|8|

   Să ne reamintim că în data de 4 decembrie stil vechi, anume 16 pe stil nou, stil folosit de occidentali nu şi de noi legaţi de tradiţia ortodoxă, la Gura Sulinei se aflau masate nu mai puţin de 300 de vase, al căror număr avea să sporească la 500. Personal mi se pare cam mult, fie şi pentru rada neadăpostită a Sulinei. Credem că în cifrele avansate, deh ziariştii altor vremuri dar cu aceeaşi tendinţă de vădită exagerare, sunt cuprinse vasele aflate în rada Sulinei, cele care aşteptau ca să iasă în proximitatea oraşului, plus cele care erau înşirate ca mărgelele pe o aţă pe tot parcursul Dunării de la Galaţi până la Sulina şi care fuseseră prinse de îngheţ.

   La prima ştire cutremurătoare „Gazeta de Moldavia„ adăuga peste câteva zile alte amănunte.

   „Corespondentul nostru  din Galaţi ne oferă câteva detalii despre sinistrele întâmplate în Marea Neagră urmare furtunilor violente care au durat de la 6 (18) până la 19 (31)  dechemvrie.

   Se scrie de la Sulina că din cele 36 de vase cu pânze ieşite, 26 au eşuat, nu se ştie soarta altor 10. 40 de vase de transbord au eşuat şi ele . În jur de 300 de marinari şi-au pierdut viaţa. Vineri pe 23 dechemvrie (4 ianuarie) la ora 2 dimineaţa s-a simţit la Galaţi zgâlţâiturile unui cutremur de pământ foarte mare. Datorită gerului aspru termometrul Reaumur a coborât la 9 grade.”|9|

6. .Kronstadter Zeitung Nr.203 de luni 31 decembrie 1855 pag.846
7. La Presse 27 decembrie 1855 pag.1

       8.Jurnal de Moldavia Nr. 101 de Gioi 22 dechemvrie 1855 pag.401

       9.Jurnal de Moldavia Nr. 1 de luni 2 ianuarie 1856 pag.2

   Ce este demn de reţinut din această ultimă novitală.

   Concomitent cu scăderea bruscă a temperaturii în zona Dunării de Jos, fapt ceea ce a dus la îngheţul fluviului, urmată de cea a presiunii atmosferice deasupra Bărăganului, se porneşte un vălmăşag de furtuni venind dinspre câmpia rusă. Furtuna despre care se vorbeşte, a fost de fapt o „mega fortuna„ ca să respectăm lingua franca porturilor Levantului au Orientului cât şi terminologia folosită astăzi pe National Geografic sau Discovery, mega construcţii, mega dezastre, mega…mega …mega Un uragan de fapt. Ţariştii citau aceleaşi surse neutre, austriece.

  “Noutăţi din Exterior

  Austria

 Viena 24 decembrie

   S-au primit în Trieste pe data de 26 decembrie ştiri de la Constantinopol purtând data de 17 decembrie.

   Domnul de Prokesh a sosit la Bosfor.

   Formidabilele furtuni care au bântuit de ceva timp în Marea Neagră au cauzat la Gura Sulinei dezastre înfiorătoare; 60 de vase şi un număr de 400 de oameni au pierit.»|10|

Şi tot din capitala Imperiului Dunării cel visat, se transmitea în limba italiană de data aceasta.

  “Noutăţi din Exterior

   Austria

  Viena 15 Ianuarie

   «Corriere Italiano« a publicat următoarea depeşă telegrafică din Galaţi din data de 7 ianuarie.

   Din data de 18 seara până la 22 decembrie un vânt teribil de Nord Est a bântuit în Marea Neagră.

   Din 36 de vase care au ieşit prin trecerea de la Sulina, 14 vase piemonteze, 8 greceşti, 1 toscan şi 3 austriece au eşuat, nu se ştie ce s-a întâmplat cu alte 10 vase.  În alte locuri numărul de vase eşuate este dublu. Mai mult de 300 de mateloţi şi-au găsit moartea în valuri.

                                                                                  Osservatore Triestino» |11|

10.Journal d’Odessa Nr.146 din data de 30.12.1855/11.01.1856

11.Journal d’Odessa Nr.7 din 16/29.01.1856

---

---

      Datele se cam bat cap în cap să recunoaştem. Varianta oficială europeană de mai târziu e drept vorbeşte de 27 de nave. Cele 27 de nave maritime care au naufragiat atunci au aparţinut în ordine următoarelor state: 9 purtau pavilionul austriac, 6 erau greceşti, 3 olandeze,  2 toscane, 2 moldovene, câte una aparţinând oraşului liber şi hanseatic Bremen ori Hanovra, una prusiană şi una sub protecţia consulară franceză provenind de la Roma şi aparţinând statului papal. Dovadă că furtuna nu alegea, nici nu ţinea  cont de sfinţenia declarată a corăbiilor. În această fază a cercetării nu am putut identifica cele 3 nave care s-au pierdut nu urmare a furtunii, ci altor cauze pe Dunăre sau pe canalul Sulina în Deltă. Dacă ar fi naufragiat pe canalul Sulina le putem indentifica făcând parte din cele 15 epave care se aflau pe acest canal la 1856 şi care sunt menţionate de alte rapoarte ale angajaţilor CED după acest an. Varianta oficială transmisă din Galaţi şi aici îi avem în vedere pe cei care ocupau Sulina, Moldova şi Valahia, pe austrieci, ştire inserată în paginile ziarului „Journal de Moldavia”   apoi  „Corriere Italiano„ citat de „Osservatore Triestino„ oferea o cu totul altă variantă. Un total de 26 de vase eşuate dintr-un număr de 36 ieşite.

   Ştiri diverse

  …O furtună din Marea Neagră, ce a bântuit din 18 seara până pe 21 Decembrie a produs o mare nenorocire. Din 36 de vase ieşite de pe Gura Sulinei s-au scufundat 14 piemonteze, 8 grecesti, una toscană şi 3 austriece;  nu se cunoaşte soarta restului de 10 nave. În alte locaţii ale Mării Negre suma vaselor aruncate pe ţărm este de două ori mai mare. Aproximativ 300 de Matrozi şi-au găsit moartea în valuri….”|12|

   Diferenţele nu ar fi fost însă extrem de mari. Ce este interesant însă este faptul că din motive desigur propagandistice numărul vaselor austriece era mult diminuat, greul pierderilor fiind transferat asupra Piemontului  adică Sardinezilor cu care austriecii aveau mari diferende, urmând chiar să se confrunte militar la puţini ani după încheierea păcii de la Paris. S-ar putea să fi fost ştiri cenzurate desigur la Galaţi, centrul de putere al Dunării de Jos. Pe baza celor prezentate putem concluziona următoarele.

   „În perioada 6 (18)-19(31) decembrie 1855 o serie de furtuni au bântuit în bazinul Mării Negre.  Pe departe cea mai importantă prin urmările sale a fost cea care venind dinspre direcţia Nord Vest, direcţia predominantă a vânturilor, de fapt crivăţul purtător de zăpadă având în vedere luna de iarnă, care a debutat pe data de 6 şi a durat probabil un număr de câteva zile. Din 6(18) seara până în data de 10 (22) decembrie precis, adică 4 zile. Surprinse de acest uragan au fost un număr de 60 de vase, din care 27 de nave au naufragiat la Sulina, 26 fiind vase maritime, iar ultima o gabară. Dintre acestea 8 erau încărcate iar restul de 19 în lest, aşteptând să intre din radă pe fluviu. Cele 27 de nave maritime ar fi aparţinut în ordine următoarelor state: 9 purtau pavilionul austriac, 6 erau greceşti, 3 olandeze, două toscane, două moldovene, câte una aparţinând oraşului liber şi hanseatic Bremen ori Hanovra, una prusiană şi una sub protecţia consulară franceză provenind de la Roma şi aparţinând statului papal. Plus  alte 3 naufragiate în deltă. Situaţia oficială austriacă, alcătuită de căpitanul de port de la Sulina I. B Skrem oferă cifre similare, de 26 de vase, însă componenţa pierderilor este cu totul alta, din motive clar progandistice. În afară de aceste vase scufundate un număr de gabare, nave de alimbare aflate la post la Sulina au eşuat, fiind azvârlite pe coastă, ziarele vremii vorbind de 40, ştire menţionată de o singură sursă. La o dată anterioară respectiv în luna martie a anului 1854 numărul total al gabarelor de la Sulina era de 48. Victimele naufragiilor s-au cifrat între 130 cifra minimă respectiv 300-400 de persoane, maximum. Raportat la numărul de vase echipajul unui vas maritim avea între 11 şi 15 oameni. Putem lua în calcul media de 13 pe vas incluzând  în acest număr şi echipajul gabarei  împreună cu  oamenii folosiţi pentru operaţiunile de descărcare. Aproximăm aşadar numărul victimelor la un total de 364 de persoane, cifră care se încadrează în limitele indicate de presa acelor timpuri. Cioclii şi preoţii de la singura biserică din oraş, Sfantul Dimitrie de pe Strada a II a de astăzi, au fost ocupaţi până peste cap vreme de câteva zile, dacă nu cumva cei morţi au fost îngropaţi într-o groapă comună. În  vestitul cimitir de la malul mării.”

   Alături de distrugerea Sulinei din data de 17 iulie 1854, perioada 6-10 decembrie 1855 reprezintă cronologic cea mai neagră pagină din istoria orăşelului de la capătul Dunării. Din punct de vedere al pierderilor omeneşti însă naufragiul colectiv avea să depăşească cu mult numărul presupuselor victime provocate de bombardamentul englez din 8 iulie 1854 şi ulterior prin incendierea localităţii tot de forţele ei maritime.

2. Kronstadter Zeitung din 17.01.1856, pag. 3/ 35

 Calculul nostru aproximativ este rectificat în minus din fericire de o agenţie de ştiri respectabilă a epocii.

    Agenţia Havas ne transmite următoarele depeşe.

   Marsilia Joi 27 decembrie

   Constantinopol 17 decembrie

   „…Telegraful submarin de Crimeea a fost rupt recent. Jurnalele spun că va dura foarte mult timp şi va fi foarte dificil de a fi restabilit. Patru vase comerciale au fost aruncate pe coastele Crimeii. De o lună de zile nu avem nici-o ştire despre vasul cu aburi „Junius”?

  Victimele naufragiilor de la Gurile Dunării sunt evaluate la 300. Pachebotul austriac a putut totuşi salva un mare număr de naufragiaţi…”|13|

  Ultima veste reduce drastic aprecierea noastră, relatarea operaţiunii de salvare aflându-se poate în arhivele de la Triest ale Lloyd-ului austriac, acolo unde n-am ajuns încă.

  Identificarea posibilă a vaselor naufragiate pe baza unor informaţii oficiale, dar fragmentare.

  Evenimentele sunt cuprinse în publicaţia franceză “ Le Moniteur de l’assurance, de la navigation et des grands interets industriels» săptămânal cu apariţie în fiecare sâmbătă în intervalul 11 august 1855-1857. E o adevărată poveste ce începe cu un vas urmărit de ghinion.

   La rubrica de „Sinistre maritime”  aflăm cum se naviga toamna în Marea Neagră şi despre situaţia grea de la Gura Sulinei.

   „…Căpitanul De Boer al vasului „Henrietta” transmite din Constantinopol pe 19 octombrie că nu a putut pleca pe 8 octombrie spre Galaţi, urmare unui vânt puternic de Nord Vest. Avizele cu privire la starea apelor la Sulina continuă să fie proaste; nu a sosit nici un vas de pe Dunăre în afară de un vas grecesc care a plutit în derivă târându-şi ancorele pe fund aproape de Sulina. Căpitanul a raportat că 6 nave au eşuat, din care 2 olandeze, numele lor nu se cunoaşte.”|14|

  Corabia surata celorlalte două avea să cunoască şi ea aceeaşi soartă dar puţin mai târziu. Totuşi avea să aibă ceva noroc.

   „Sinistre pe mare

   Sulina 7 decembrie <1855> – Vasul olandez „Henrietta” căpitan De Boer, de la Constantinopol la Galaţi, care a trecut Bara pe 3 octombrie – desigur 31 octombrie având în vedere ştirea precedentă nn. – a eşuat urmare unei furtuni pe ţărmul de Sud al Dunării. In această furtună câteva vase s-au pierdut printre care „Zwotchediep” căpitan Valhuis; echipajul a fost salvat. Se lucrează pentru a descărca lestul de pe „Henrietta” pentru a repune nava pe linia de plutire.”

  Evenimente petrecute anterior datelor de transmitere a acestora şi care  sunt descrise cu precizie în ziarul francez de profil asigurator.

   „Galaţi 10 decembrie <1855> – Printre naufragiile care au avut loc pe coasta Rumeliei se găseşte şi goeleta din Bremen, „Helene şi Heinrick” Căpitan Ebberfeld, vasul şi bunurile.

  Galaţi 11 decembrie <1855> – Se transmite de la Sulina că printre navele care au pierit sunt: „Hercules” căpitan Meurs şi „ Achilles” căpitan Gargala.”|15|

 Numărul vaselor ar coincide cu cele descrise, cu singura diferenţă de menţiune a coastei Rumeliei care era extrem de lungă, şi cam departe.

3. La Presse din 28.12.1855 pag. 2
4. Le Moniteur de l’assurance, de la navigation et des grands interets industriels din 08.12.1855 pag.6
5. Le Moniteur de l’assurance, de la navigation et des grands interets industriels din 29.12.1855

 Dacă asupra acestei identificari încă pluteşte valul nesiguranţei, în privinţa următoarelor situaţia este clară, cristal. Este vorba de mega-furtuna pomenită de toată lumea civilizată şi bine intenţionată.

  „Constantinopol 3 Ianuarie <1855> – Pachebotul cu aburi al Lloyd-ului austriac „Vorvarts” căpitan Biscucchia sosit pe 3 ianuarie de la Gurile Dunării ne anunţă următoarele naufragii care au avut loc la Sulina în ziua de 18 spre 19 decembrie:

   Bric austriac „Ugo” căpitan Mattioni

   Schooner englez „Ninfa”, căpitan Marconetti – de fapt Nymph nn.

   Bric grecesc „Vanghelistria”, căpitan D. Cazimanis

   Bric grecesc „Vanghelistria”, căpitan M.Porietti

   Bric grecesc „Vanghelistria”, căpitan G. Carraggias

   Bric grecesc „Vanghelistria”, căpitan F.Bezzis

   Bric grecesc „Fratelli”, căpitan C. Valiano

   Bric grecesc „Vanghelistria”, căpitan G.Vandeciano”

  Apoi în aceeaşi publicaţie ca şi cum nu era deajuns, încă o ştire tot la fel de neagră, eveniment întâmplat taman a doua zi.

  „Sulina 26 decembrie <1855> – „Bernadine” căpitan Olthaus  plecată din Galaţi pentru Anglia a pierit în data de 20 luna curentă la Gura Sulinei.

   Echipajul a fost salvat.”

   Nenorocirea nu se oprea însă aici.

   „Constantinopol 10 ianuarie <1855> – iată o nouă listă a vaselor pierdute la Gurile Dunării:

  „Romolo” căpitan Schiaffiro

   „Maria Luigia” căpitan Pezzina

   „Il Trovatore” căpitan Scarputo

    Se speră a se salva o parte din încărcătura lor.”|16|

    Ştiri ajunseseră până la Londra, vasele pierdute desigur aflându-se pe lista companiei de asigurări Lloyd din City.

 „Londra 12 ianuarie <1855> – Vasele „Combinazione”, „Nympha” (sic) şi „San Antonio” s-au pierdut la Gura Sulina a Dunării.”|17|

16.Le Moniteur de l’assurance, de la navigation et des grands interets industriels   din 26.01.1856 pag. 4.

17.Le Moniteur de l’assurance, de la navigation et des grands interets industriels  din 12.01.1856

---

  

---

    Din însumarea listelor se identifică un bric austriac, un shooner englezesc, 6 bricuri greceşti din care 5 purtând acelaşi nume – săracii insulari erau lipsiţi de inspiraţie – un vas probabil nemţesc după nume şi 5 având denumiri de rezonanţă italiană. Un total de 14. Restul, îl lăsăm pe seama altor cercetători, mai harnici decât noi.

   P.S. – Un drum la Ţarigrad/Constantinople/Stambul ar clarifica toate celelalte detalii ale poveştii.

   Aşteptăm sponsorii!

Tudose Tatu

(fragment din volumul “Rapoarte tainice din Sulina cea neastâmpărată” aflat în curs de apariţie)