Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 07.10.2014
Continuăm excepționalul eseu despre cele mai mare spion român, tulceanul Mihail Moruzov, scris de distinsul istoric Dr. Sorin Aparaschivei, din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii Mihai Viteazul. Informații inedite și fapte necunsocute până acum, relatate într-un stil plin de savoare și corect științific, doar pentru cititorii blogului http://www.mistereledunarii.ro și cotidianului Obiectiv de Tulcea (ediția tipărită).
Nicolae C. Ariton
nicolaeariton@yahoo.com
Așadar, un adevărat serviciu contrainformativ al statului român a prins contur. Deosebit, este faptul că toată familia Moruzov a făcut parte din aceste structuri informative ale statului român încă de la început. Ne referim aici la preotul Nicolae Moruzov și la băieții săi: Afanasie, Ion, Gheorghe și Mihail, care acționau în cadrul Brigăzii Speciale de Siguranță Tulcea, recrutarea/coordonarea lor fiind făcută de comisarul special D. D. Floru.
Tatăl, Nicolae Moruzov, informa Siguranța română cu privire la ingerințele Moscovei în treburile comunităților ruse și bulgare din Dobrogea, sau despre prozelitismul politico-religios.
Afanasie Moruzov era unul dintre cei mai importanți agenți acoperiți ai Siguranței pe spațiul rus, având intrare la persoane de rang înalt din arministrația țaristă. Într-un raport din 17 august 1913, D.D. Floru descrie cum Afanasie a primit misiunea de a se deplasa la Reni, Chișinău, Odessa și Vâlcova pentru a afla deciziile administrației țariste din Basarabia. Aici, s-a întâlnit personal cu guvernatorul rus al Basarabiei de la care a aflat că Petersburgul a ordonat o anchetă discretă în rândul coloniilor străine, în special a celei germane, pentru a testa poziția acestora față de Imperiu în cazul unui război. În cazul românilor, guvernatorul i-a spus lui Afanasie că Rusia s-a oferit să introducă liturghia în limba română în bisericile românești din Basarabia, ca semn de apropiere. Dar Afanasie știa că motivul real era altul, anume că românii nu mergeau la slujba religioasă din cauza zvonului că liturghia rusă nu ar fi conformă cu dogma ortodoxă din România. Astfel, rușii nu puteau să-și facă propaganda în fața unui popor care nu înțelegea limba rusă și nici nu frecventa bisericile controlate de Rusia[1]. Apoi, acoperirea lui Afanasie Moruzov era atât de bună, încât șeful Serviciului de Contrainformații rus din zonă, Alexandru Escholtz, a fost ghidat de agenții Siguranței române să-l „recruteze” pe Afanasie. În schimbul secretelor, Escholtz i-a promis lui Afanasie o remunerare lunară de aproape zece ori mai mare decât primea de la autoritățile române[2].
Ion Moruzov, pictor de profesie, s-a lăsat și el „recrutat” dar de bulgari. El a reușit să recruteze agenți chiar în conducerea organizațiilor naționaliste bulgare care acționau în acea vreme pe teritoriul Dobrogei împotriva statului român[3].
Celălat frate al lui Mihail, Gheorghe Moruzov, figura pe statul se plată al Siguranței încă din 30 ianuarie 1911, având funcția de agent special clasa a 5-a, și un salariu de 100 lei lunar[4].
Revenind la Mihail Moruzov, după episodul de la Biserica Bulgară, din anul 1907, datele despre activitatea sa ulterioară sunt extrem de puține. Există declarația sa, din 13 mai 1918, în care arată că „de la 1 noiembrie 1908 a organizat și condus diferite servicii de siguranţă, în ţară şi străinătate, însărcinate de Direcţiunea Siguranţei Generale şi Marele Stat Major al Armatei”[5].
Totuși, D.D. Floru, într-un raport către Iancu Panaitescu, la 8 noiembrie 1910, afirmă că s-a întâlnit cu M, care „s-a arătat foarte rece și descurajat pentru faptul că a fost luat în armată. I-am arătat pasajul din scrisoarea Dumneavoastră, privitor la intervenția făcută pentru el și a rămas foarte surprins, văzând că cu asemenea protecție a fost luat și alții care nu aveau au fost scutiți. Îmi spuse că v-a scris o scrisoare într-un moment de mare revoltă sufletească (…). Armata îl consumă mult, căci are o fire care nu se potrivește de loc militarului. De altfel, este chiar în interesul Serviciului nostru de a i se face ceva (…). Am avut o convorbire cu M, care mi-a propus de a înființa niște sub-agenți, pe care să-i avem prin diferite puncte din județ și care să-i plătesc cu 20-30 lei lunar, pentru informațiile ce ne-ar furniza din localitățile unde domiciliază ei, cum și din împrejurimi. Este bună ideea aceasta, însă pentru punerea ei în aplicare trebuie bani mai mulți lunar (…). Mi-a arătat cum a găsit un bun element, care să ne servească în mișcarea bulgară, și m-a rugat să vă scriu pentru a dispune numirea lui. Acesta se numește Goran Celiacoff, contabil la librăria lui Sava Danceff[6]”.
Mai mult, despre problemele lui M fusese informat și primul ministru, semn că personajul devenise important. Deși nu există la dosar o dovadă scrisă că acest M ar fi Mihail Moruzov, toate indiciile duc la el. Astfel: personajul corespunde localizării în timp și spațiu, se află la vârsta serviciului militar (21 ani), face parte din rețeaua lui Floru, dovedește abilități de recrutor și organizator, prezintă același profil psihologic cu Mihail, are cunoștințe în comunitatea slavă etc. Dacă, într-adevăr, este vorba de Mihail Moruzov, faptul se leagă de evenimentele următoare:
La 5 iunie 1911, avem un document emis de comandantul Companiei 5 din Regimentul 6 Infanterie „Mihai Viteazul”, în care se arată că soldatul Mihail Moruzov, chemat de Ministerul de Război, primește permisiunea de a se deplasa la București[7]. La 23 decembrie 1911, soldatul Moruzov obține iar o învoire, până în data de 2 ianuarie 1912, și o alta până în data de 22 ianuarie, pentru a merge în garnizoana Tulcea, urmând apoi a se prezenta la serviciul său. Un alt document, nedatat, are atașată o notificare cu următorul conținut: „Puneți în vedere lui Moruzov să ia primul tren, să vină la București și să se prezinte la Marele Stat Major. Dacă nu este în Tulcea, el se găsește la Isaccea. Răspundeți de execuție”[8].
Așadar, informațiile corespund personajului M. Cel mai plauzibil scenariu ar fi că Mihail a devenit interesant și pentru Statul Major al Armatei, care dorea să-l folosească în spionajul militar. De asemenea, este posibil ca însăși Siguranța să-l fi trimis la „specializare” în Armată, sau chiar ipoteza ca Mihail să fie exploatat în comun de cele două instituții de securitate.
Ceea ce este cert este că Mihail Moruzov a fost încorporat, fiind unul dintre „soldații” care aveau în sarcină supravegherea liniei Dunării pe segmentul Galați-Sulina.
După „specializarea” din Armată, Mihail Moruzov a revenit ca „civil” în Tulcea, unde, împreună cu superiorii săi, a pus la cale o combinație informativă demnă de cele mai celebre servicii secrete din lume, și asta în anul 1913.
La 19 septembrie 1913, în rândul comunității ruse izbucnește un „conflict” provocat de decizia construirii unei școli ruse în Tulcea. Episcopii bisericii ruse „Schimbarea la Față” propun ca școala să se deschidă pe banii populației, însă etnicii ruși se opun. După încheierea ședinței, „petițiunea prin care s-a cerut redeschiderea școalei, iscălită numai de epitropul Leonte Topalov și Precup Zimbilski, a fost luată de tânărul Mihail Moruzov, care le-a promis că el va aranja ca Consulatul rus să-și ia sarcina de a susține singur cheltuielile școalei rusești fără a mai fi nevoiți locuitorii să contribuie”[9].
Câteva zile mai târziu, D.D. Floru raportează lui Iancu Panaitescu următoarele: „Urmare a raportului nostru nr. 1165, din 21 septembrie 1913, am onoare a vă raporta, din informațiile ce le avem, că tânărul Mihail Moruzov a înmânat petițiunea de care am vorbit dl. Revizor școlar al județului Tulcea. Odată cu înmânarea petiției în chestiune, se zice că tânărul Mihail Moruzov și cu dl. Revizor școlar au aranjat ca să se stăruie nu pentru a se deschide o școală rusească, ci o clasă alipită pe lângă o școală românească, unde să se predea limba rusă. Această combinație am făcut-o pentru ca la această clasă să fie numit ca profesor de limba rusă dl. Mihail Moruzov. Dl. Vartalaș, Revizorul școlar, ducându-se la București și expunând la Minister această chestiune, se zice că ar fi obținut un rezultat satisfăcător și ar fi comunicat și domnului Moruzov, la întoarcere, că dorința lui va fi satisfăcută cât de curând, numindu-l profesor de limba rusă la clasa care se va înființa pe lângă una din școlile românești din acest oraș. Agentul nostru rugându-ne ca să facem în așa fel încât această informațiune să nu ajungă să fie comunicată fratelui său, ne-a dat de bănuit că între ei trebuie să fie o înțelegere având un scop oarecare (…)”[10].
De prisos să mai spunem că, la sfîrșitul lui noiembrie 1913, a sosit răspunsul Consulatului Rusiei care anunța că Guvernul țarist este de acord să contribuie cu sumele necesare înființării clasei de limba rusă, urmând apoi a se construi o școală particulară rusească.
După acest episod, autoritățile române l-au însărcinat pe Mihail Moruzov cu misiuni mult mai importante și l-au trimis ca secretar al atașatului român la Sofia. Despre acest aspect vorbește lt. col. Al. Budiș, numit în același post în decembrie 1937, și care înainte de a se prezenta la post s-a dus la Mihail Moruzov „despre care auzisem că fusese secretar al atașatului român la Sofia înainte de Războiul din 1914-1918, deci secretar al postului în care eu urma să funcționez timp de mai mulți ani. M-a mânat la el dorința de a mă informa de la cineva care trăise în Bulgaria, cunoscător deci al aspirațiilor și manifestărilor sufletești ale poporului bulgar”[11]. La Sofia, Mihail Moruzov s-a achitat excelent de sarcini. Rapoartele sale despre organizarea armatei și capacitatea de luptă a Bulgariei s-au dovedit precise, comparativ, de pildă, cu cele pe care le aveau sârbii (în timpul războiului balcanic din anul 1913).
Sorin Aparaschivei
sorinaparaschivei@yahoo.com
[1] ANR, Direcția Generală a Poliției, 1893-1916, Dosar 95/1911, fila 413.
[2] Meianu Nicolae, Istoria Serviciului Special de Informații, în „Studii și documente”, Vol. I, București, 1969, Consiliul Securității Statului, pp. 101-103.
[3] Ibidem, p. 129.
[4] ANR, Direcția Generală a Poliției, 1893-1916, Dosar 188/1913.
[5] ASRI, FD 20953 Volumul 2, Declaraţie (olografă) dată şi semnată de Mihail Moruzov, Ismail 13 mai 1918, filele 4-16.
[6] ANR, DPSG, 1893-1916, Dosar 126/1910, filele 4-5.
[7]Vezi: Lenuța Niculescu, Marius Olteanu, Mihail Moruzov. 1911 – 1912. Contribuții biografice; http://www.mapn.ro/smg/SIA/carte-26iulie2008-continutfinal.pdf; autorii citează Arhivele Militare ale României, fondul 5417.
[8] Ibidem.
[9] ANR, DPSG, Dosar 96/1911, fila 434.
[10] ANR, DPSG, Dosar 96/1911, fila 434.
[11] ASRI, Fond Penal 20954, Volumul 4, Declarație, atașat militar în Bulgaria lt-col. Al. Budiș, 19 noiembrie 1940, filele 423-431.
MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea 