Mihail Moruzov – Spionul și Omul (partea a IV-a) | MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 14.10.2014

Continuăm săptămâna aceasta cu un nou episod din adevăratul document-eseu despre cele mai mare spion român, tulceanul Mihail Moruzov, realizat de istoricul Dr. Sorin Aparaschivei, din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii Mihai Viteazul. Ca şi în episoadele anterioare, date neştiute, întâmplări neauzite, toate doar pentru cititorii blogului http://www.mistereledunarii.ro și cotidianului Obiectiv de Tulcea (ediția tipărită). În plus, săptămâna viitoare, vom publica un document inedit, care a aparţinut lui Mihail Moruzov.

Nicolae C. Ariton

nicolaeariton@yahoo.com

Toate aceste realizări au făcut ca numele lui Mihail Moruzov să devină cunoscut la cel mai înalt nivel, acolo unde se luau deciziile strategice. Ne referim aici la intenția conducerii statului, din anul 1913, de a înființa un serviciu de contrainformații independent, unde Moruzov se afla pe lista scurtă a celor în măsură să creeze și să organizeze așa ceva. Mai mult, conducerea statului îl va desemna pe Moruzov la conducerea acestei structuri[1]. Din nefericire, inițiativa va fi abandonată din cauza izbucnirii Războiului Mondial.

Pe timpul neutralității, 1914 – 1916, îl regăsim pe Mihail Moruzov participând la unele dintre cele mai spectaculoase acțiuni de spionaj. În octombrie 1914, Mihail ia parte la acțiunea Siguranței de a sustrage servieta ambasadorului Austro-Ungariei la București, contele Ottokar Czernin, în care se afla cifrul diplomatic al Ministerului de Externe habsburgic. Aflat la locuința unui particular român, în timp ce Czernin discuta cu gazda, agenții români au deschis portiera automobilului, au luat servieta diplomatului, aflată pe banchetă, și au dus-o rapid la un atelier fotografic al serviciului unde a fost fotografiat întregul conținut, fapt ce a permis organelor Siguranței române să-i descifreze corespondența diplomatică[2].

În anul 1915 se întâmplă un lucru foarte interesant, Mihail Moruzov a primit propunerea de a trece în slujba spionajului rus. Oferta a fost făcută prin soția consulului Rusiei la Galați, doamna Kartemișev, și apoi prin Mantziner, șeful Serviciului de Informații de pe lângă Armata a VI-a rusă. Cu doamna Kartemișev, Mihail ajunsese, cu știrea Siguranței române, la relații foarte intime. Așa că prin această doamnă, al cărei soț era și delegatul Rusiei în Comisia Europeană a Dunării, Mihail Moruzov a aflat că rușii doreau să alipească Moldova și Delta Dunării în timpul războiului mondial care se desfășura, informații pe care le-a raportat Siguranței și Armatei române. Tot cu ajutorul doamnei Kartemișev, Mihail a reușit să îndeplinească mai multe misiuni încredințate de Siguranța Generală și de Marele Stat Major în spatele armatelor țariste[3]. Mihail Moruzov este trimis la Reni pentru a urmări acţiunile desfăşurate împotriva României de viceamiralul Visolkin (Visiolchin)[4]. A adunat dovezi care vor permite organelor române să destructureze mai multe organizaţii ruse de spionaj ce acționau în țara noastră, în special în Dobrogea, exemplu fiind cazurile: Emilianov M., sublocotenentului Sârdici, din Regimentul 10 Călăraşi şi sublocotenentului Mihăescu, Regimentul 33 Infanterie, pentru care Moruzov a făcut comunicări DPSG şi Marelui Stat Major al Armatei[5]. „Știu – arăta comandorul Coandă – că i s-a propus lui Mihail Moruzov de către Mantziner, șeful Serviciului de Informații al Armatei a VI-a rusă, ca să-i facă servicii plătite, lucruri pe care Mihail Moruzov mi le-a declarat”[6].

Totuși, dacă nu a reușit „racolarea”, spionajul rus a pus pe urmele lui Mihail Moruzov câțiva agenți care să raporteze orice mișcare a acestuia. Unul dintre ei a fost C. Rădulescu, fostul șef al Siguranței române din Tulcea, care se afla acum în slujba rușilor, și care a mărturisit organelor române de anchetă că a fost însărcinat de Vatulef (ajutorul lui Escholtz) să-i supravegheze pe Mihail Moruzov și Fomino (curierul lui Mihail Moruzov)[7].

La 16 august 1916, Mihail Moruzov își uimește superiorii cu o altă faptă demnă de romanele de spionaj. Prin combinații informative bine puse la punct, acesta îl devalizează pe ambasadorul german, baronul von dem Busche, de servieta care conținea cele mai secrete documente, tot din automobil, în momentul când acesta se pregătea să părăsească Bucureștiul. Printre acestea se afla lista cu agentura serviciilor secrete germane, cu persoanele corupte din statul român și sumele de bani cheltuite de germani pentru remunerarea lor[8].

Așadar, o carte de vizită impresionantă, de care conducerea statului a trebuit să țină cont în momentul când l-a numit pe Mihail Moruzov la conducerea Echipei Speciale de Siguranță din Delta Dunării, în martie 1917. Personajul nu mai era demult un novice, așa cum lasă să se înțeleagă unii din criticii săi, ci un profesionist cu sânge rece și tărie de caracter care își clădise reputația pe fapte.

Mihail Moruzov – organizator și șef al Echipei Speciale de Siguranță din Delta Dunării

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial alături de Antantă. Aflate acum în aceeași tabără, structurile informative ale României și Rusiei sunt nevoite să colaboreze împotriva Puterilor Centrale, ținta comună fiind Serviciul de informații al armatei germane, secondat de cel al armatei bulgare.

După dezastrul de pe front, Ioan Coandă a fost numit comandantul operaţiunilor desfășurate de armata română în Delta Dunării. La începutul lui martie 1917, acesta a fost înştiinţat că s-a înfiinţat un serviciu de contraspionaj în Delta Dunării, Echipa Specială de Siguranţă, condusă de Mihail Moruzov, cu împuternicirea de a conlucra direct cu organele ruse[9].

La 24 martie 1917, Mihail Moruzov se deplasează în Deltă pentru a inspecta la faţa locului starea excepţională. Decide ca Echipa Specială de Siguranţă să se organizeze pe trei sectoare, cu sediul central la Ismail:

1) Sectorul Sulina – sub conducerea subcomisarului Traian Constantinescu;

2) Sectorul Chilia Veche – sub conducerea subcomisarului Ivăncea;

3) Sectorul Lascăr Catargiu – sub conducerea subcomisarului Meleca[10].

Pentru cooperarea cu rușii, Moruzov intră în contact cu Comandamentul rus al Armatei a VI-a şi Flota Mării Negre. În urma negocierilor, s-a stabilit ca „ofiţerii ruşi şi agenţii lor să lucreze sub ordinele serviciului român, aceasta atât pentru organizarea flotei Mării Negre cât şi a Armatei a VI-a”[11]. Rușii l-au delegat pe ofiţerul rus Budilovici să conlucreze cu Mihail Moruzov, cunoscut de către ei drept chef de la Sûreté Roumaine du Delte[12].

Din păcate, documentele de lucru ale activității lui Mihail Moruzov și ale Echipei Speciale de Siguranță din Delta Dunării lipsesc aproape cu desăvârșire. Arhivele noastre mai păstrează doar trimiteri indirecte sau declarații ulterioare ale contemporanilor.

Din puținătatea celor rămase, încercăm o reconstituire a ceea a însemnat pentru statul român Echipa de Siguranță din Delta Dunării: Unul dintre ele este Raportul de activitate al Echipei, pe lunile iulie și august 1917, întocmit chiar de Mihail Moruzov. Importanța documentului este accentuată de faptul că prezintă principalele direcții de acțiune și activitate ale Echipei de Siguranță, și anume: spionaj, propagandă, măsuri luate contra spionajului şi propagandei, chestiunea dezertorilor (români de origine rusă), situaţia trupelor ruse, conlucrarea cu organele militare ruse[13]. Tot aici găsim informații extrem de valoroase referitoare la capacitatea Serviciului din Deltă de a intercepta documente secrete emise de către diverși oficiali ai Rusiei. Moruzov dând ca exemplu ordinul secret nr. 71, din 19 iunie 1917, emis de ministrul plenipotenţiar al Rusiei în țara noastră, Poklevsky Koziel, sau telegramele secrete nr. 1, din 1 iunie, şi nr. 9, din 13 iunie 1917, emise de viceconsulul rus din Sulina (dl. Puzanov)[14]; dar și abilitatea serviciului de a penetra structurile germane de informații, Moruzov raportând că a intrat în posesia unei noi liste ce cuprinde numele agenţilor organizaţiilor informative germane [care acţionau în zona Deltei Dunării] şi că, la Sulina, s-au luat măsuri pentru descoperirea organizaţiilor germane. Raportul mai notează că „pe vaporul Rus, care face cursa Odessa – Ismail, s-a găsit o bombă în depozitul de cărbuni, cât pe aici să fie aruncată în cuptorul de foc al vaporului, fapt ce a fost evitat graţie observaţiunilor făcute la timp”[15].

Sorin Aparaschivei

sorinaparaschivei@yahoo.com

[1] C. Neagu, D. Marinescu, R. Georgescu, Fapte din Umbră, Editura Politică, București, 1977, Vol. II, p. 238.

[2] Pe larg în: Vasile Bobocescu, Momente din Istoria Ministerului de Interne, Volumul I, 1821 – 1944, Editura Ministerului de Interne, pp. 313-317.

[3] Meianu Nicolae, Istoria Serviciului Special de Informații, în „Studii și documente”, Vol. I, București, 1969, Consiliul Securității Statului, pp. 101-103.

[4] ASRI, FD 20953 Volumul 2, Declaraţie (olografă) dată şi semnată de Mihail Moruzov, Ismail 13 mai 1918, filele 4-16.

[5] ASRI, Fondul documentar 20954 Volumul 19, fila 429.

[6] Meianu Nicolae, Istoria Serviciului Special de Informații, în „Studii și documente”, Vol. I, București, 1969, Consiliul Securității Statului, pp. 101-103.

[7] Ibidem.

[8] Vasile Bobocescu, Momente din Istoria Ministerului de Interne, pp. 313-317.

[9] ASRI, Fondul documentar 7702, fila 52.

[10] Ibidem.

[11] ASRI, Fondul documentar 7702, filele 30-32.

[12] Idem, Dare de seamă pe lunile Iulie şi August 1917, semnează Moruzov, și adresa nr. 8, din 23 iulie 1917, semnată de viceamiralul Nenicov, fila 66.

[13] ASRI, Fondul documentar 7702, Dare de seamă pe lunile Iulie şi August 1917, Ismail, Septembrie 1917, semnează Moruzov, filele 64-72.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem, fila 23.