Skip to content

Mihail Moruzov – Spionul și Omul (partea a VI-a)

27 Octombrie 2014

moruzov


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 28.10.2014

Un nou episod din  eseul dedicat celui mai mare spion român, Mihail Moruzov, tulcean get-beget, realizat de  istoricul Dr. Sorin Aparaschivei, din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii Mihai Viteazul. Cititorii blogului http://www.mistereledunarii.ro și cotidianului Obiectiv de Tulcea (ediția tipărită), vor avea ocazia de a fi martori la noi întâmplări şi adevărate lovituri de teatru, cum numai în lumea spionilor se puteau întâmpla, toate regizate de concitatidinul nostru, Mişa Moruzov.


Nicolae C. Ariton

nicolaeariton@yahoo.com

Pe scurt, acestea au fost faptele Echipei de Siguranță din Delta Dunării. Mihail Moruzov și oamenii săi s-au bucurat de sprijin și apreciere la cel mai înalt nivel, după cum o atestă și inițiativele următoare:

La 15 septembrie 1917, C.V. Forăscu, consulul României din Ismail, i-a prezentat premierului I. C. Brătianu situaţia „Serviciului de siguranţă şi poliţie în Delta Dunării şi Basarabia de Sud”, solicitându-i, printre altele, „creşterea personalului Siguranţei din aceste zone, mărirea salariilor (…), trimiterea de oameni care să cunoască limba rusă și capabili să întocmească articole de propagandă războinică ruso-română”[1].

Câteva zile mai târziu, la 23 septembrie 1917, Marele Cartier General va exprima laudele sale Ministerului de Interne, arătând că: „Din rapoartele primite, până în prezent, am putut constata că Serviciul de Siguranţă din Delta Dunării, de sub conducerea d-lui Moruzov, s-a dovedit a fi de un mare folos pentru combaterea spionajului şi culegerea de informaţiuni preţioase”[2].

Încântat a fost și colonelul Nicolae Condeescu, șeful Biroului Informaţiunilor din Marele Stat Major, care cerea și el sporirea numărului personalului serviciului, cât şi creşterea lefurilor acestora, precum şi delegarea serviciului de a lucra, în viitor, sub ordinele directe ale Comisarului Guvernului din Deltă.

La rândul său, la 25 septembrie 1917, Romulus P. Voinescu va interveni ca Ministerul de Interne să ia o decizie care să permită sporirea competenţelor ofiţerilor de poliţie, delegaţi ai Serviciului Siguranţei pe lângă armatele ruse de pe frontul român, de a instrumenta în toată zona ocupată de aceste armate[3].

La 24 februarie 1918, regele Ferdinand, prin Înalt Decret Regal, nr. 422, ca înaltă apreciere adusă activității desfășurate de Echipa de Siguranță din Delta Dunării și pentru „curajul şi energia date ca dovadă în îndeplinirea serviciului” a conferit lui Mihail Moruzov „Ordinul Coroana României cu Spade”[4], apoi, la 7 octombrie 1919, Mihail Moruzov va fi înaintat în funcţia de şef de serviciu special de siguranţă[5].

Dar, războiul a luat sfârșit. Mihail Moruzov devenise celebru și incomod. Acum, luptele se duceau pe holurile centrale ale Siguranței Generale. La 15 iulie 1920, prin Înalt Decret regal, nr. 2956, Mihail Moruzov a fost revocat din funcţia de şef de Serviciu special de siguranţă[6], alături de alți câțiva funcționari. Are loc un proces în care cei revocați sunt acuzaţi că „au trecut prin contrabandă, la vamă, suma de 1 milion de ruble şi dispariţia acestei averi a statului, pe care dl. Moruzov a primit-o în calitatea funcţiunii sale” etc. Moruzov este reţinut la penitenciarul din Constanţa[7].

Cauzele acestei dizgații sunt adânci și diverse. Nu era vorba de un eșec în profesie al lui Mihail Moruzov, ci de refuzul de a se implica, atât el cât și Serviciul, în culisele luptei pentru puterea politică în stat. Se adăuga invidia unor colegi și superiori față de rezultatele sale spectaculoase. Alte acuzații: corupție, legături cu bolșevicii din Ucraina și Rusia, trădare, lipsa studiilor superioare și profesionale etc.

În aceste circumstanțe, hăituit, dar și pentru a se adăposti în fața acuzațiilor, Moruzov va lua o decizie care va tensiona și mai mult relațiile sale cu șefii Siguranței.

La 17 martie 1920, Mihail Moruzov și-a oferit serviciile Armatei, înaintând o cerere de angajare Comandantului Corpului 5 de Armată, unde, printre altele, motiva: „Pornind de la convingerea că forma sub care lucrează Serviciul de Siguranţă al Dobrogei, care transformându-se din instituţia intereselor superioare de stat în Serviciul de agentură electorală, fapt care m-a determinat a mă retrage de la conducerea acestui serviciu cerând concediu, căci aveam datoria ca sub această formă să nu contribui la dezorganizarea formei noastre de stat. Ca şi în alte momente grele, îndeplinind datoria patriotică, am onoare a pune serviciile mele la dispoziţia Armatei prin a fi mobilizat în gradul asimilat pe lângă Comandamentul ce îl comandaţi, sau în altă parte, căci, în asemenea momente grele, speranţa ţării este numai în Armată şi vreau să fiu alături de ea ca şi în trecut (…)”[8].

Conștient de valoarea solicitantului, Comandantul Corpului 5 Armată trimite cererea generalului Prezan, şeful Marelui Cartier General, cu următoarea completare: „Este în interesul siguranţei noastre şi al organizării şi funcţionării în condiţiuni cât mai bune a Serviciului de Informaţii şi Contrainformaţii al Corpului de Armată să avem angajat un şef de siguranţă de talia d-lui Moruzov (…). Cu onoare, supun aprecierii şi aprobării Dv. această ofertă. Dacă binevoiţi a aproba, rog a ne ordona modalitatea plăţii sale şi timpul cât se angajează”[9].

Moruzov – șeful Serviciului S.

Acuzațiile aduse grupului Moruzov nu au putut fi dovedite, inculpații au fost scoși din cauză și declarați nevinovați. Deși cariera lui Mihail Moruzov părea compromisă, el reușește să fie reangajat ca agent principal la Direcția Generală a Poliției, în februarie 1922[10], activând, se pare, tot în regiunea Dobrogei, până când va fi destituit, la 26 noiembrie 1924, prin Decizia ministerială no. 75183[11].

Motivele noii destituiri nu sunt deplin clarificate, dar par să aibă legătură cu cererile repetate ale lui Moruzov de a fi preluat de Armată, căci, la sfârșitul anului 1924, va fi angajat ca diurnist pe statele de plată ale Secției a II-a Informații a Marelui Stat Major[12] (la Serviciul de Căutare).

Este etapa unui nou început. Cu sprijinul Armatei, Mihail Moruzov va concepe și organiza, treptat, ceea ce este considerat primul Serviciu de Informații de sine stătător al României.

Într-o declarație din anul 1934, Moruzov descria parcursul acestor evenimente astfel: „Imediat după terminarea Războiului Mondial s-a reluat în studiu crearea Serviciului tehnic de informaţii al Armatei, de data aceasta în mod hotărât pentru fixarea lui pe o bază definitivă, în care scop am fost însărcinat cu organizarea acestui Serviciu (…).

Serviciul S. al Armatei [Serviciul Secret de Informații al Armatei Române] este opera subsemnatului, pentru a cărui realizare a fost nevoie de timp îndelungat, şi eu nu pot decât să am cea mai deplină satisfacţie că după 24 de ani de efort continuu[13], în care nu am beneficiat de nici un concediu, nici măcar de cel legal de o lună pe an, această operă constructivă aduce un serviciu real, corespunzător necesităţilor Armatei şi Statului.

Opera noastră este astăzi imitată de Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Rusia, la care se va adăuga cât de curând şi Franţa. Nu vorbesc de Anglia, de la care eu însumi m-am inspirat [subl.n.]. Este necesar să accentuez că Franţa a făcut eforturi mari pentru a crea la noi un serviciu de informaţii pe Frontul de Est, trimiţând în disperare de cauză pe căpitanul Cury, un excelent element informativ, dar care din lipsa elementului tehnic a fost nevoit să-şi lichideze acţiunea şi apoi să existe pe productivitatea aparatului nostru tehnic.

Cu reală satisfacţie, subliniez faptul că, în mod excepţional, s-a acordat atâtor ofiţeri de la Secţia a II-a „Legiunea de Onoare” [medalie a statului francez], până şi fostului căpitan Moloiu, bineînţeles afară de subsemnatul, care m-am sustras de la această onoare pentru a nu avea nici un fel de obligaţiune, fie şi morală, faţă de oricine, cu toate ofertele ce mi s-au făcut”[14].

Așadar, după cum a și declarat, Moruzov s-a mișcat repede. În februarie 1925, el se afla la Viena unde activa rețeaua fraților Ifrim (proprietarul vasului Traian), Alexe și Ioan Luchian din Murighiol, toți foști în serviciul său. Aici, Moruzov pune bazele unei vaste rețele care concentra informațiile provenite din Europa Centrală, sunb acoperirea unei respectabile firme de pescuit și comercializat pește, înființată încă din anul 1920[15].

Apoi, Moruzov dă o lovitură de mare maestru, încasată din plin de foștii săi „superiori” din Siguranță. Era timpul ca profesioniștii să-i simtă prezența. El „devoalează” că British Intelligence Service lucra pe teritoriul României sub oblăduirea Siguranţei Generale a Statului, care, în schimbul unor informaţii, „lăsa serviciul englez să se bucure de toată libertatea şi în toate domeniile pe teritoriul nostru”[16]. Dezvăluie chiar și mecanismul prin care Siguranța a lăsat să se înțeleagă, celorlalte autorități statale, că informațiile adunate sunt meritul propriu, pentru care se cheltuiau sume importante. Ca rezultat, din anul 1925, Marele Stat Major a avut propria colaborare, controlată, cu Serviciul de Informaţii englez, cu excluderea totală a Siguranţei Generale.

Sorin Aparaschivei

sorinaparaschivei@yahoo.com

[1] ASRI, Fondul documentar 7702, Ministerul Afacerilor Străine, Copie de pe raportul Consulatului României din Ismail cu no. 318 din 3/15 septembrie 1917, adresat de consulul C. V. Forăscu excelenţei sale domnului I. C. Brătianu, preşedinte al Consiliului de Miniştri, filele 73-74.

[2] ASRI, Fondul documentar 7702, Adresa no. 3906, din 23 septembrie 1917, Marele Cartier General, Secţia I-a, Biroul Informaţiilor, semnează Şeful de Stat Major General al Armatei (indescifrabil) şi Şeful Biroului Informaţiunilor, colonel Condeescu, către Ministerul de Interne (Direcţiunea Siguranţei Generale), fila 79.

[3] ASRI, Fondul documentar 7702, Romulus P. Voinescu, delegatul Siguranţei Române pe lângă Cartierul General Rus, către Biroul de Informaţiuni (colonelul Nicolae Condeescu), Marele Cartier General, fila 82.

[4] ASRI, FD 20953 Volumul 2, Declaraţie (olografă) dată şi semnată de Mihail Moruzov, Ismail 13 mai 1918, filele 4-16.

[5] ASRI, Fond penal 20954 Volumul 2, Referat 15 decembrie 1941 – privitor la ancheta declanşată de Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat faţă de activitatea lui Mihail Moruzov, fost şef al Serviciului Secret, fila 108.

[6] Ibidem, fila 108.

[7] Idem, Volumul 14, Monitorul Oficial nr 81 din 16 iulie 1920, pagina 2986, Raportul d-lui ministru de interne către M-S. Regele, filele 110-111.

[8] ASRI, Fond penal 20954 Volumul 19, Marele Cartier General, Biroul de Contrainformaţiuni, intrarea no. 12656, 17 martie 1920, filele 403-404.

[9] Ibidem.

[10] Florin Pintilie, Nevian Tunăreanu, Ștefan Marițiu, Corneliu Beldiman, Istoria Serviciului Secret de Informații, România 1917-1940, Editura INI, București, 2000, p. 63.

[11] ASRI, FD 10988 Volumul 1, Referat, șef de Poliție clasa I-a (indescifrabil), filele 179-181.

[12]Lenuța Niculescu, Marius Olteanu, Mihail Moruzov. 1911 – 1912. Contribuții biografice; http://www.mapn.ro/smg/SIA/carte-26iulie2008-continutfinal.pdf.

[13] Cei 24 de ani de activitate ar indica anul 1910 ca dată de început pentru cariera lui Moruzov, fapt ce ar pune în discuție și anul 1889 ca an al nașterii sale; într-un alt document Moruzov afirmă că a condus diverse echipe de siguranță încă din 1908. Trebuie ținut cont, totuși, că, între timp, Moruzov își crease o biografie legendată, fiind în posesia unor diverse „diplome” care-i „atestau” studiile liceale și superioare (n.n.).

[14] ASRI, FD 8097, „Expunere asupra Serviciilor de Informaţii ale Armatei” (istoric), 21 septembrie 1934, Serviciul S. către Ministerul Apărării Naţionale, semnează: Şeful Serviciului S.

[15] În anul 1920, Alexe și Ioan Luchian, precum și un anume Olănescu, au înființat o firmă de comerț cu pește și derivate. Sub această acoperire, când plecau în străinătate în interes de afaceri, frații Luchian culegeau informații pentru Moruzov despre starea de lucruri din acele țări. Alexe declara: „În limita posibilităților îl serveam, servind o cauză și Patriei. În iulie 1933, Moruzov m-a trimis special să-i fac o legătură cu un anume Hans Heeling, din Regensburg, pe care eu îl cunoscusem mai îndeaproape în perioada 1920-1921, cu ocazia afacerii noastre de transporturi pe Dunăre (…). În timpul războiului, Hans Heeling a fost șef ajutor al Serviciului de Informații german pe frontul din Dobrogea, adică fostul inamic al serviciului nostru de informații. Știu că, în ultimii ani, Heeling a fost de câteva ori în București și a avut întrevederi cu Moruzov (…). Heeling a fost în București și în perioada septembrie-octombrie 1940, și la Ploiești, în perioada noiembrie-decembrie 1940, apoi, din cauza unor probleme de sănătate, a plecat la Regensburg”. Heeling devenise membru al Abwehr-ului și acționa în numele lui Canaris, fiind, se pare, și unul din oamenii lui Moruzov. ASRI, Fond penal 20954 Volumul 21, Declarație dată de Alexe Efrem Luchian în fața judecătorului de instrucție, filele 176-183.

ASRI, Fond penal 20954 Volumul 21, fila 252.

[16] Ibidem, Declaraţia colonelului  Ilie Creţulescu, 18 februarie 1941, filele 83-86.

One Comment leave one →
  1. 31 Octombrie 2014 23:49

    Foarte interesanta expunerea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: