Skip to content

Mihail Moruzov – Spionul și Omul (partea a IX-a)

17 Noiembrie 2014

mihail moruzov constanta


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 18 noiembrie 2014

Azi, penultimul episod al serialului dedicat marelui spion român, Mihail Moruzov, realizat de istoricul Dr. Sorin Aparaschivei, din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii Mihai Viteazul. Informații  și fapte necunsocute până acum, relatate într-un stil plin de savoare și corect științific, doar pentru cititorii blogului http://www.mistereledunarii.ro și cotidianului Obiectiv de Tulcea (ediția tipărită).

Nicolae C. Ariton

nicolaeariton@yahoo.com


Studiile, caracterul și personalitatea

O sursă avizată cu privire la studiile lui Mihail Moruzov pare a fi N.D. Stănescu, subaltern și viitor șef al Serviciului Special de Informații. Conform acestuia: „Studiile primare și parte din cele secundare Mihail Moruzov le-a făcut la Tulcea, nereușind, se pare, să termine clasa a III-a liceală din cauza limbii latine (…). Cu această pregătire teoretică oficială, destul de sumară, (…) atunci când redacta un material știa să o facă într-un mod ireproșabil și cu claritate cristalină, materialul putând fi înțeles atât de persoane având o pregătire de specialitate, cât și de altele lipsite de o astfel de pregătire. Știa să prezinte, la început, aspectul general al problemei și să analizeze, apoi, multiplele detalii ale acesteia, fără a se îndepărta de esența problemei, și să încheie printr-o sinteză totdeauna convingătoare, bazată pe miezul problemei tratate și pe care nu ai fi putut să o modifici sau măcar să o completezi. Dacă este adevărat că stilul este omul însuși, atunci stilul său dovedea o minte care cuprindea probleme mari, sub cele două mari înfățișări ale minții cercetătore – analiza și sinteza. (…) Era înzestrat cu mult gust artistic pentru pictură, (…) vizita mai toate expozițiile de pictură și știa să rețină piesele mai reușite (…). Aceasta nu însemna însă că nu avea și aspecte în care se vedea lipsa sa de pregătire sistematică, mai cu seamă la pronunțarea alterată a unor cuvinte sau noțiuni de circulație mai puțin frecventă”[1].

Într-un alt moment, N.D. Stănescu surprinde un Moruzov atent la natura cauzalității unor evenimente sau procese social-politice: „Am reţinut la acesta un fapt care m-a izbit din primul moment, socotindu-l apoi ca fiind caracteristic pentru modul cum judeca el realităţile politice. Pereţii biroului său erau în majoritate tapiţaţi cu diferite hărţi (România, Europa, Lumea), însă cea mai apropiată de masa sa de lucru şi cea mai mare era o hartă etnografică a Europei, care cuprindea, mai estompat redat, frontierele politico-administrative ale continentului nostru. În schimb, avea răspândirea diferitelor popoare și seminţii în culori din al căror contrast şi armonii se reflecta izbitor această răspândire. O astfel de hartă putea, în unele cazuri, să fie cheia pentru explicarea diferitelor întâmplări istorice legate de zbaterea popoarelor pentru suprapunerea ariei etnice cu cea politică. Am avut intuiţia că acest şef, al unui serviciu de strictă specialitate, are totuşi o poziţie de istoric, care caută să meargă la cauza cauzelor şi la raţiunile explicative adâncite ale istoriei, depăşind prezentul şi încercând a fi contemporan ori sincronic cu viitorul”[2].

Eugen Cristescu, succesorul lui Moruzov la cârma Serviciului Special de Informații, deși subiectiv, scria următoarele: „Vorbea din familie limba rusă și bulgară, dar nu cunoștea nici o limbă occidentală, ceea ce i-a produs mari dificultăți în relațiile de colaborare, sociale și de serviciu. Făcuse trei clase de liceu, dar nu citea nici o carte în afară de ziare, iar pe acestea foarte superficial. Când avea nevoie de vreo relație de ordin cultural, se adresa vreunui specialist și învăța pe de rost. Nu-i plăcea să scrie și nici chiar să semneze. De aceea, în arhivele serviciului rezoluțiile lui sunt extrem de rare, iar semnătura o dădea numai când era absolut necesar. Explicația acestui fapt o găsim și în caracterul lui, căci nu-i plăcea deloc să se angajeze formal în vreo acțiune pentru a avea întotdeauna posibilitatea de joc și sustragere de la răspundere. De aceea, rezolva problemele de serviciu verbal și tot așa dădea și ordinele și instrucțiunile necesare. Disprețuind birocrația, era mult mai înclinat spre activitatea de teren. În toate acțiunile sale, a făcut însă dovada că este un bun polițist, tip temerar și cu calități native informative. (…) Deși  lipsit de obișnuința de a citi, era suficient de inteligent ca să asimileze de la alții datele ce-l interesau și să le reproducă apoi drept cunoștințe proprii. Era foarte șiret, ascuns, lucrând întotdeauna într-un cadru restrâns și egoist. Avea o concepție totdeauna confuză și complicată, dar suficientă abilitate ca să se descurce în situațiile cele mai grele. (…) Din anul 1930, continuă Cristescu, Moruzov observă că alți polițiști se duc regulat pentru studii în străinătate. Înarmat cu un pașaport diplomatic pe numele ing. Ștefănescu, Moruzov îi imită și pleacă însoțit de o grupă de translatori ca să ia aer apusean”[3].

În ce privește caracterul și înfățișarea fizică a lui Moruzov, același N.D. Stănescu nota: „Ca înfățișare fizică era de statură potrivită, lat în umeri și îndesat, ceea ce dădea impresia că era mai scund decât era în realitate, cu nasul puțin turtit și cu o față aducând într-o măsură cu tipul mongolic (…). Deși avea extremitățile membrelor mici, era dotat cu o forță fizică superioară și cu toate că nu părea suplu putea alerga cu mare viteză. Ca înfățișare generală, aducea uneori cu Mussolini. Avea ochii verzui cu reflecții metalice, umbriți de sprâncene stufoase și cu o putere magnetizantă, iar când te privea cu încordare simțeai cum te pătrund până în străfunduri (…). Se îmbrăca sobru și fără variație, purtând același tip de costum, cenușiu închis cu un desen discret. Avea o chelie frontală pronunțată, pe care și-o astupa aducând părul dintr-o parte în cealaltă a capului, ceea ce pe cei tineri, înclinați către glumă, îi făcea să spună că se pieptăna cu împrumut intern. Își dădea seama că această mascare a unei deficiențe este susceptibilă de discuții și, de mai multe ori, l-am auzit spunând că se va rade în cap, ceea ce însă nu a făcut niciodată. Era înzestrat cu o sănătate de fier, rezistență la tot feluri de eforturi prelungite, și era dotat cu facultatea de a adormi spre a-și reface forțele oricând voia, ceea ce dovedea și un organism nervos sănătos și pe care-l stăpânea la dorință. (…) În general, râdea rar, zâmbea puțin, dar atunci când lua contact cu cineva pe care trebuia să-l capteze printr-o față surâzătoare, atunci, era un zâmbet încântător. Aceasta nu înseamnă că era stimulant, însă, când nevoile profesionale impuneau o stimulare, reușea pe deplin să-și valorifice însușirile actoricești și să mimeze expresiile feței și atitudinile de care avea nevoie pentru moment. (…) În rarele sale momente de destindere, de pildă cu prilejul meselor, când avea dispoziția sufletească necesară, era un povestitor dotat cu un talent fermecător care ținea necontenit atenția încordată a auditoriului, știind să evite orice prolixitate și să redea numai aspecte și momente esențiale și interesante. Fără să fie gurmand, avea preferințe culinare pentru pescării și era un mare amator de icre negre, a căror gamă o cunoștea la perfecție, preferință pe care unii din cei tineri o comentau cu discreție că s-ar lega de virtuțile afrodiziace ale acestui aliment. Se spunea că era de o vigoare bărbătească deosebită și aprecia, îndeosebi, reprezentantele sexului slab mai plinuțe și dotate cu o carnație frumoasă[4].

De puterea magnetizată a privirii lui Moruzov era convins și Victor Bogomoleț (alias „dr. Bogo”), agent al Intelligence Service britanic, considerat unul dintre cei mai mari spioni ai epocii. Acesta nota: „Afanasie [fratele lui Mihail] avea avantajul de a putea lua masca naturală a unui idiot, pe când, cine îl privea pe Mihail Moruzov își dădea seama despre puterea de pătrundere a minții lui, pe care nu și-o putea ascunde”[5].

Sorin Aparaschivei

sorinaparaschivei@yahoo.com


[1] N. D. Stănescu, Întâmplări şi oameni din Serviciul Secret, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002.

[2] N. D. Stănescu, op. cit., pp. 194-195.

[3] Din memoriile lui Eugen Cristescu, (secret) Consiliul Securității Statului, Direcția Învățământ, 1968, pp. 26-30.

[4] N. D. Stănescu, op. cit..

[5] Ion Pavelescu, Enigma Moruzov, Cel mai mare spion din istoria României, Editura Gaudeamus, Iași, 1995, p. 51.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: