Skip to content

Misterul tulcean al crucii cu semilună

19 Ianuarie 2015

biserica ruseasca cruce


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 20 ianuarie 2015

Dacă cu priviți cu atenție crucile existente pe acoperișurile bisericilor tulcene Sf. Gheorghe (Bulgărească) și Schimbarea la față (Rusească) veți descoperi că au la bază câte o semilună. Dintr-o discuție purtată cu distinsul părinte Neculai Felix Lucian, am înțeles că și Biserica Sf. Nicolae ar fi avut, de asemenea, crucile cu acest însemn, iar în întreg județul există cel puțin încă 14 biserici înzestrate cu astfel de cruci.

Dacă este să fim corecți în relatare, în alte orașe, pe la vecinii noștri, inclusiv în unele țări vestice mai există biserici sau monumente cu astfel de cruci. Discuțiile mai mult sau mai puțin academice privind misterioasa combinație de simboluri religioase (crucea creștină alături de semiluna musulmană) aduc pe firmament mai multe ipoteze privind explicația existenței  crucilor cu semilună. Prima dintre ele, și cea mai răspândită, este aceea că acestea reprezintă  victoria creștinismului (crucea) asupra islamului (semiluna așezată la baza crucii). Lucrurile nu sunt însă pe atât de simple pe cât par. În primul rând aceste biserici au fost construite în perioada de timp în care Tulcea se afla sub stăpânire otomană, astfel Biserica Sf. Gheorghe (Bulgară) în 1854-1857 iar Biserica Schimbarea la față (Rusească) în 1870-1872. Să așezi asemenea cruci, care ar simboliza victoria creștinismului asupra islamului, chiar sub nasul otomanilor, pare destul de complicat, mai ales că aceștia nu glumeau cu simbolurile religiei lor. Ceea ce știm cu siguranță este faptul că clopotnițele au fost adăugate celor două biserici mult mai târziu, după 1879, când turcii au părăsit Dobrogea, în urma înfrângerii din timpul Războiului de Independență, din 1877-1878, în perioada otomană existența clopotelor fiind interzisă, pentru a nu deranja rugăciunile musulmanilor și cântecul muezinilor. S-ar părea însă că în perioada otomană, nici măcar așezarea crucilor pe acoperișul bisericilor nu era permis, fiind considerat un act de aroganță față de islam. Prin deducție, am putea afirma că aceste cruci au fost fixate pe acoperișul bisericilor după plecarea turcilor și enoriașii acestora, cuprinși de entuziasmul eliberării să fi combinat simbolurile, ca o imagine a libertății proaspăt câștigate. Ceea ce ne face să fim însă destul de reținuți în sprijinul acestei ipoteze este faptul că tulcenii erau destul de apatici în manifestări de acest gen, având în vedere densitatea războaielor din aceste părți ale Lumii. Și un alt element care ne sprijină scepticismul este faptul că nu pare a fi o semilună islamică, așezată vertical, ci una așezată orizontal. O a doua ipoteză ar putea consta în faptul că emblema veche a Imperiului Bizantin, cu capitala la Constantinopol a fost pentru foarte multă vreme semiluna și o stea (sau poate soarele), așa cum se poate vedea pe o monedă bizantină.


monede romano-bizantine cu semiluna si soarele-stea


Rădăcinile acestei simbolistici bizantine se pierd undeva în istoria Bizantionului, cu posibile legături istorice de acum 4-5 mii de ani. Important este că împărații bizantini au înlocuit steaua (sau soarele) cu simbolul crucii, astfel încât emblema Bizanțului s-a transformat într-o cruce și semiluna de la bază, așa cum se poate vedea mai jos.


crucea cu semiluna pe usile manastirii St. Climent in Cizauria. Italy, 1190


Apoi, cu trecerea timpului și aceasta a fost înlocuită cu vulturul bicefal, cea veche fiind dată uitării. În acest context, emitem ipoteza că aceste cruci cu semilună, de pe acoperișul bisericilor tulcene, reprezintă de fapt legătura cu Biserica Ortodoxă de la Constantinopol. Ne scapă însă subtilitatea acestei legături, care nu se regăsește în simbolul crucii al altor bisericii tulcene. Poate ar mai trebui amintit doar contextul politic și religios care domnea în sangeacul Tulcei, Dobrogea și aproape toată regiunea Balcanilor. În jurul anului 1870, Biserica Bulgară s-a desprins de Patriarhia Grecească de la Constantinopol, declarându-se independentă. În această situație, comunitățile creștine din zonă s-au trezit în mijlocul unui adevărat război religios, care avea să-l preceadă pe cel al armelor, între Biserica Grecească de la Constantinopol și Exarhatul Bulgar, ultimul sprijinit puternic de Moscova, căreia îi plăcea să fie considerată A Treia Romă și adevăratul centru al Ortodoxiei, după cucerirea Constantinopolului de către otomani. Ținând cont de aceste aspecte, este extrem de plauzibil ca enoriașii acestor biserici să dorească să sublinieze clar faptul că biserica lor aparține arhieresc de Patriarhia Greacă de la Constantinopol și nu are nici o legătură cu Moscova. În această ultimă ipoteză, știm însă că enoriașii Bisericii Sf. Gheorghe, care au aparținut comunității bulgare din Tulcea, au fost trup și suflet alături de Biserica Bulgară, deci puțin probabil să fi afișat un simbol al apartenenței al bisericii din cealaltă tabără.


ScreenHunter_291 Nov. 30 11.36


În concluzie, avem de-a face cu un nou mister greu de dezlegat, care se adaugă celorlalte Mistere ale Dunării, făcând viața tulcenilor dulce și plină de enigme. Și dacă adăugăm și ipoteza crucii ancoră, pe care părintele tulcean Neculai Felix Lucian o susține extrem de argumentat într-un articol, povestea poate continua.

Nicolae C. Ariton

nicolaeariton@yahoo.com

imaginea 1, de sus – clopotnița Bisericii Schimbarea la față (Rusească) având crucea cu semilună;

imaginea 2 – monedă bizantină având ca emblemă luna și soarele (stea);

imaginea 3 – ușile unei mânăstiri din Italia, aproximativ anul 1200, în care se poate observa cum soarele (steaua) a fost înlocuită cu o cruce;

imaginea 4 – una din crucile cu semilună de pe Biserica Sf. Gheorghe (Biserica cu Ceas)

Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. 29 Ianuarie 2015 19:47

    Pentru Georgeta R.M. http://motivepentrucondei.wordpress.com/ … mulțumesc pentru comentariu și apreciere… și eu vă citesc blogul cu mare plăcere… Numai de bine!

  2. 29 Ianuarie 2015 19:43

    Pentru domnul Dan Ghenea http://danghenea.wordpress.com/ … Mulțumesc pentru comentariu și apreciere. Continuăm cu elan activitatea! Numai de bine!

  3. 29 Ianuarie 2015 19:42

    Pentru domnul George Naumof… Mulțumesc pentru comentariu și scuze pentru răspunsul târziu (nu că ar fi prima dată când se întâmplă)… Deja am făcut conexiunea cu Episcopia Tulcii, prin părintele Felix, care va interveni cu un articol pe această temă… Numai de bine!

  4. 29 Ianuarie 2015 19:40

    Pentru Monografie Partizani-Ilganii de Sus… corect și foarte bine spus, rămâne să aflăm motivul așezării semilunii la baza crucilor tulcene… Mulțumesc pentru intervenție.

  5. 20 Ianuarie 2015 19:36

    Semiluna era si este prezenta pe multe cruci de pe biserici.Dar, de asemenea este prezenta deasupra ei si soarele(cerc simplu sau cu raze). Biserica in primii ani ai crestinismului si-a insusit si simboluri pagane, carora le-a dat alta semnificatie SOARELE=Lumina(binele); LUNA=Intunericul(raul). Soarele deasupra lunii(semilunii) reprezinta triumful luminii asupra intunericului (Binelui asupra Raului).

  6. George Naumof permalink
    20 Ianuarie 2015 16:13

    Din cate imi amintesc, ati mai abordat subiectul, dar fara sa fie atat de mult dezvoltat.
    Poate ca Episcopia Tulcii (sic!) se va autosesiza si va contribui cu un comentariu care sa devoaleze acest mister de la malul Dunarii.
    Oricum, ma bucur ca ati revenit cu noi postari.
    Cu stima,
    Geo Naum

  7. 19 Ianuarie 2015 13:14

    Extraordinar de interesant! Poate continuati munca de detectiv…

  8. 19 Ianuarie 2015 11:37

    Interesant subiectul abordat din observațiile făcute. Am văzut și în Moldova aceste însemne. Prin acest nou mister adăugat, la Misterele ale Dunării, ați făcut și nouă celor care vă citim articolele, viața dulce și plină de enigme. Toate cele bune !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: