Skip to content

Secretul orei exacte la Tulcea, pe la 1870

2 Februarie 2015

geamia tulcea


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 03 februarie 2015

După cum mărturisește Jean Bart în scrierile sale, atunci când cineva cobora de pe vapor la Sulina sau Tulcea și întreba cât este ceasul, i se răspunde tot cu o întrebare: á la turc sau á la franc? Aceasta însemna dacă te interesa timpul turcesc (otoman) sau cel occidental (occidentalii fiind numiți franci). Explicația consta în faptul că această parte de lume fusese sute de ani la intersecția Imperiilor: Otoman, Rus și Austro-ungar, cu religii și repere temporale diferite. Dacă este să fim corecți până la capăt, aceiași întrebare se punea și la București, până pe la 1870, timpul fiind măsurat á la turka sau á la franca.

Timpul á la turc (turka) era destul de ușor de reperat prin aproximația sa legată de cele cinci rugăciuni zilnice pe care musulmanii erau (sunt) obligați să le facă. Muezinii cocoțați în vârful geamiilor îi chemau pe credincioși la rugăciune, cu strigăte guturale, în cele cinci răstimpuri: 1. Mijlocul zorilor, cu puțin înainte de răsăritul soarelui, exact atunci când lumina permite să se distingă un fir de ață neagră de unul alb; 2. Miezul zilei; 3. Amiaza târziu, cu puțin înainte de apusul soarelui; 4. Apusul, când se sfârșește ziua; 5. Miezul nopții. În felul acesta, nu era foarte complicat de aflat în ce parte a zilei sau nopții te afli, cu specificația că o oră turcească era cam cât cinci evropenești. Lucrurile erau mult mai complicate pentru creștinii care doreau să afle ora exactă. Nu că acest lucru le-ar fi folosit la ceva, în condițiile în care majoritatea tulcenilor își trăiau viața în mahalale etnice (românești, bulgară, grecească, turcească, armenească, lipovenească etc.) și în Port (partea bărbătească angajată în activitățile portuare) și acești a își măsurau timpul după repere precum: dinspre ziuă, zorile, răsăritul, dimineață, prânzul mic, amiază, prânzul mare, vecernia, chindia, apusul, amurgul, seara, începutul nopții, la culcate, miezul nopții, la cântători”. Acestora li se adăugau însă angajații englezi, francezi, austrieci, germani, italieni etc. a-i comisiei Europene a Dunării, armatori și negustori bogați, călători simandicoși, aflați în trecere prin frumosul nostru oraș, purtători aproape toți de orologii de buzunar, mai scumpe chiar decât bijuteriile. Întrebarea care ne-o punem noi, scotocitori prin istoria Tulcei, după atâta amar de vreme, este cum reușeau acești oameni să-și fixeze ceasurile, având în vedere că un reper local precum Biserica cu Ceas (Biserica Sf. Gheorghe) și-a montat primul orologiu al orașului (cu un singur cadran) undeva pe la 1890-1900.


biserica-cu-ceas-cu 1 cadran


Gara cu ceasul de pe peron, cel mai sigur reper temporal din întreaga Europă, pentru majoritatea europenilor acelor vremuri, a apărut în Tulcea abia în 1939-1940, când în sfârșit, s-a reușit terminarea construirii căii ferate Medgidia – Tulcea. Iar de radio sau alte surse pentru anunțarea orei exacte nici nu mai amintim. Cu toate acestea, tulcenii de la 1870 aveau la dispoziție un reper temporal extrem de precis.


biserica-sf-gheorghe-tulcea


Încă din data de 2 noiembrie 1857, la Tulcea funcționa un serviciu telegrafic, construit de Comisia Europeană a Dunării, doar în jumătate de an, dovadă cât de importante erau considerate telecomunicațiile pentru această instituție, care în perioada respectivă nici nu începuseră foarte bine lucrările hidrotehnice de regularizare a cursului Dunării. În octombrie 1858, linia telegrafică care lega Galațiul, Tulcea și Sulina cu rețeaua internațională de telegrafie, a fost preluată în administrare de către autoritățile tulcene. Oficiul telegrafic nu era doar un serviciu tehnic, în jurul lui mișunând un mare număr de oameni, dornici de a afla noutăți și… ora exactă. Iată cum descrie mutesariful Tulcei, Ismail Bey, în Memoriile sale, atmosfera din jurul oficiului telegrafic tulcean: „…Întreaga populație din jurul nostru era nerăbdătoare de a afla vești cât mai repede posibil, cheltuind sume considerabile cu abonamente la agenția telegrafică…”. Astfel, am aflat că oficiile telegrafice puneau la dispoziție, contra cost, servicii de informare, precum un fel de ziar telegrafic, cu principalele știri din lumea întreagă sau ora exactă, sosită via Londra, de la Observatorul Astronomic Greenwich, de două ori pe zi: ora 10:00 A.M. și 01:00 P.M. Deci, în jurul orei prânzului, câteva zeci de tulceni dădeau roată Oficiului telegrafic din Tulcea, pentru a primi ora exactă a Londrei,  mai mult într-un spirit de pedanterie decât de exactitate, pentru că ora tulceană nu se potrivea aproape deloc cu cea englezească. Dar erau vremuri când abia începuse să se vorbească despre fus orar, meridian zero și ora universală. În concluzie, tulcenii puteau afla ora exactă cu multă vreme mai înainte să bănuim noi. Mai multe detalii și lucruri la fel de interesante în viitorul volum, ce va apare în iunie-iulie 2015, Tulcea la 1870 – Prin timp, cafenele și taverne.

Nicolae C. Ariton

nicolaeariton@yahoo.com

imaginea 1, de sus – Geamia Azzizi, din minaretul căreia muezinul chemând musulamanii la rugăciune, dădea, într-un fel, tulcenilor ora exactă a la turc;

imaginea 2 – Bisercia Sf. Gheorghe, în perioada în care aceasta avea în turlă montat un ceas cu un singur cadran, probabil în perioada 1890-1900, primul reper al orei exacte tulcene;

imaginea 3 – Biserica Sf. Gheorghe, în perioada interbelică, în turlă fusese deja instalat orologiul cu cadrane multiple.

 

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: