Skip to content

Povestea urșilor tulceni…

6 Aprilie 2015

dancing with the urs


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 07 aprilie 2015

De câteva zile, am o nouă întrebare existențială, aceea dacă în Tulcea au trăit urși. Pentru un răspuns documentat am apelat la prietenii Petru Țincoca și Dan Arhire, care mi-au răspuns, primul, că în zona Luncaviței a fost descoperit scheletul unui leu, care a trăit în zonă acum câteva zeci de mii de ani, iar al doilea, că având în vedere pădurea seculară de stejar care se ridica semeață pe dealurile Tulcei, nu este exclus să fi trăit și niscai urși printre copacii uriași.

Cum pădurea a fost nimicită în perioada 1830-1860, am translatat cercetările în timpul prezent. Și am descoperit pe dealul Mahmudiei o comunitate de rromi ursari, grupați în zona Școlii Nr.3, ca reper pentru noi. Ce este interesant este faptul că până la 1878, existența unei comunități rrome în Tulcea nu apare în nici un document, iar dovada cea mai sigură a inexistenței lor o reprezintă lipsa unei mahalale etnice, așa cum aveau românii, greci, bulgarii, lipovenii etc. În zona de care vorbim, exista o mahala tătărască, cu bordeie îngropate pe jumătate în pământ, risipite printre morile de vânt de pe dealul Mahmudiei. După Războiul de independență din 1877-1878, o parte dintre tătari au părăsit Tulcea, locul lor fiind luat de rromi, printre care și cei ursari. Cu siguranță, aceștia au sosit în frumosul nostru oraș chiar mai devreme, cam pe la 1860, când Tulcea devine capitală de sangeac și cu o populație care a crescut în câțiva ani de 4-5 ori, ajungând la aproape treizeci de mii de locuitori și cu un mare potențial de Entertainment (cum am spune în zilele noastre), adică tulceni dornici de distracție, mai ales în timpul sărbătorilor.


Suvenir din Tulcea - Tiganii Turci din Dobrogea


Rromii ursari au fost tot timpul o categorie aparte printre rudari, spoitori, căldărari sau lingurari, fiind considerați artiștii neamului, ocupându-se cu dresajul de urși și șerpi, încă din cele mai vechi timpuri, în India de baștină, apoi Persia și mai târziu, în Imperiul Otoman, Balcani și restul Europei. Majoritatea șatrelor de rromi ursari ofereau spectacol complet cu dresură, muzică, magie și saltimbanci, din această breaslă dezlipindu-se, s-ar părea, cu timpul, lăutarii țigani. Povestea dresajului de urși este însă de departe ce mai interesantă, în primul rând provenința puilor de urs, care erau din Carpații românești, dar în Tulcea erau aduși și din Rusia, via Basarabia. Se spune că erau învățați să danseze pe jeratic, cu fond muzical, apoi se renunța la cărbunii încinși, urșii începând să danseze doar la auzul acordurilor muzicale. Lucrurile erau însă mult mai complexe, astfel urșii știau să imite gesturile fetelor timide sau să salute militărește, printre altele. Cele mai apreciate erau însă luptele dintre dresor și urs, iar pentru dramatism, aceasta se desfășura în preajma unui cuțit cu mânerul înfipt în pământ.


ursari001


Complexitatea relației dintre urs și dresor reieșea din faptul că primul era apucat deseori de pandalii și fugea rupând lanțul, uneori chiar în timpul spectacolului.  Nu erau rare ocaziile când rromii ursari alergau pe dealurile tulcene după urșii fugari, strigându-i după nume: Floricică, Baizid, Cadâna. După minute în șir de alergare, ursul catadicsea să se oprească și să-l aștepte pe stăpân, semn că era pe cale să-i treacă supărarea și să revină la sentimente mai bune. Deseori îi vorbea în continuu, în timp ce încerca să se apropie, de multe ori cântându-i vre-un cântec de leagăn pe care i-l fredona când era pui. O bucățică de zahăr sau de fagure de miere era cea mai bună ispită pentru urs să se întoarcă la stăpânul său. Niciodată, însă, acestuia nu i se dădea carne, care se spunea că îi făcea să înnebunească și să atace oamenii.


ursari003


Cam așa se scurgeau zilele tulcene, în urmă cu o sută cinzeci de ani, printre alte evenimente la fel de interesante, oamenii priveau dincolo de gardurile de stuf, ce le înconjurau gospodăriile, cum rromi tuciurii alergau urși roșcovani, dojenindu-i sau cântându-le într-o limbă la fel de străină ca și a bulgarilor, armenilor, rușilor, nemților sau turcilor.

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro

imaginea 1, de sus – o fotografie din perioada interbelică, cu un dans al ursului, apreciați eleganța și stilul celor doi protagoniști;

imaginea 2 – o ilustrată tulceană, din perioada interbelică, cu un grup de rromi, numiți generic țigani turci; 

imaginea 3,  – o fotografie din perioada interbelică, cu un spectacol aproape complet de muzică și dans al urșilor;

imaginea 4 – o fotografie apărută în revista americană Life, în anul 1936, în care se poate observa capacitățile terapeutice ale urșilor, a căror călcătură era considerată un remediu sigur pentru durerile de spate (șale).

IMPORTANT: sursa imaginilor este mediul internet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: