Skip to content

Căratul vinului la tulceni…

13 Aprilie 2015

002


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 14 aprilie 2015

O nouă întrebare existențială, pe care mi-am adresat-o în ultima vreme, a fost cum își cărau tulcenii vinul. Aceasta după ce am lecturat tot felul de informații din care reiese că frumoasa noastră Dobroge de Nord a fost mare producătoare de vinuri, fiind denumită la un moment dat Pivnițele țarinei Ecaterina, anual, fiind transportate din zona Niculițelului nu mai puțin de două mii de care pline cu vin. Treaba cu căruțele am înțeles-o, ca mijloc de transport, mai puțin însă ca unitate de măsură, expresia ascunzând o noțiune filozofică la fel de profundă ca cea emisă de Moș Teacă, care a ordonat săparea unui șanț, de la gard până la prânz, fiind prima referire scrisă națională la complicata relație spațiu-timp… dar să nu divagăm prea mult.

Ca vase pentru depozitare și transport, mai întâi au fost cele din lut, cu dezavantajul că erau fragile și permeabile.


amfora greceasca de pe Colnicul Hora


Fragilitatea s-a încercat să fie protejată prin învelișuri de papură, stuf, iar când erau transportate pe corăbiile de pe Dunăre, se așezau într-un pat de nisip. Pare ciudat, dar până prin secolul al XV-lea, nu se inventase glazura ceramică, așa că vasele erau permeabile și trebuiau impermeabilizate cu smoală sau rășină topită, turnate la partea interioară. S-ar părea că așa a apărut și celebrul vin grecesc Retsina, cu aromă de rășină de brad. Tot în aceste vremuri se foloseau cu sârg și burdufurile din piei de animale. Erau argăsite doar la partea exterioară, interiorul rămânând natur. Cele de dimensiuni mici erau realizate din piele de capră, cu dezavantajul că vinul care stătea mai mult într-un asemenea burduf, căpăta aromă de caprină.

Avantajul era că atunci când se golea putea fi folosit ca cimpoi.

Burdufurile de mare capacitate erau realizate din piei întregi de bovine și acestea erau cele folosite în căruțele care transportau vinul de la Sarica-Niculițel în Rusia. Având o capacitate de aproximativ două mii de litri, pereții acestora erau întăriți cu cercuri din lemn, în zona centrală, unde presiunea lichidului era cea mai mare.


001


Butoaiele de stejar erau la mare apreciere pentru păstratul vinului, mai ales că Tulcea și Babadagul au avut până la 1850 păduri întinse de stejar numai bune pentru doagele butoaielor podgorenilor tulceni. Erau însă foarte grele și fragile la drum lung. Așa că, pe la începutul secolului al XX-lea a apărut damigeana. Învelită într-o împletitură de răchită, cu capacități de la trei la cinzeci de litri, au revoluționat transportul vinului, devenind un obiect cult al românilor, în general și al tulcenilor, în special. Puțini știu însă că obiectul mai sus amintit, motiv de mândrie națională, mai ales de sărbători, a fost naturalizat din Franța și Italia, iar numele original este pur franțuzesc, ajuns la noi, via limba italiană.


damigeana


Dacă vă uitați în dicționarele românești, majoritatea dintre acestea explică provenința numelui ca italiană, exact „damigiana”, aceasta având chiar și o legendă cu prințesă-regină a cărui nume îl poartă: Reine Jeanne, sau mai simplu, dame-jeanne. Majoritatea specialiștilor susțin însă că numele nu este altceva decât o aluzie răutăcioasă la forma feminină „fund mare” dar și la faptul că foarte mulți bărbați din Evul-mediu preferau compania unei dame-jeanne plină cu vin în locul unei femei. Oricum, scriind acest articol am descoperit misterul straniu al numelui damigenei, pe care vom încerca să-l dezlegăm și mai bine într-un articol dedicat și ceva mai documentat.

Bărbat, Spirtoase Nicolae P. Cornățeanu

Avem deja și o extensie a acestuia, numele cunoscutului actor Jean-Claude Van Damme, care ni se pare a fi un adevărat puzzle nominativ, cu o traducere aproximativă: Claude fiul lui Dame-Jeanne. Până la dezlegarea și acestui nou mister, susținem ideea că tulcenii își cărau vinul cum puteau și-l consumau repede, pentru că mai mereu băteau la ușă fie turcii, fie rușii, puși pe harță și război, lipsindu-i de bucuria degustării tihnite a unui pahar cu vin.

Cristos a înviat!

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro

imaginea 1, de sus – o gravură după un opaiț roman – phalangari transportând un butoi cu vin;

imaginea 2 – o fotografie cu amfora din incinta Muzeului de Arheologie din Tulcea (Colnicul Hora); 

imaginea 3,  – o pictură din orașul roman Pompei în care se prezintă modul de transport și transvasarea vinului dintr-un burduf mare de piele de bou, în amfore;

imaginea 4 – o fotografie cu o damigeană, un adevărat obiect cult pentru români;

imaginea 5 – o fotografie din colecția celebrului fotograf Costică Acsinte în care se poate observa un distins domn ce ține cu eleganță un pahar de sticlă, cu vin roșu… o formă de transport eficientă a vinului, pe distanțe foarte scurte… 

Anunțuri
6 comentarii leave one →
  1. 5 Mai 2015 12:53

    Pentru Georgeta R.M., http://www.motivepentrucondei.wordpress.com … Mulțumesc pentru apreciere și completările aduse, poate le folosim în viitorul volum intitulat Tulcea, la 1870 – Prin timp, cafenele și locande… Și eu citesc cu plăcere blogul dvs. … Numai de bine!

  2. 29 Aprilie 2015 15:35

    Adevărat a înviat ! Un articol plăcut, relaxant și atractiv scris, D-le Nicolae. Aș adăuga referitor la acest subiect, dacă-mi permiteți, că, dacă originea cuvântului ”dame-jeanne”, pentru niste sticle de 2,5 l acoperite cu papură, este de origine franceză, la englezi ele au devenit demi-john și foloseau pentru dozarea rațiilor de vin echipajelor marinii regale.
    Toate cele bune !

  3. Roland Simionescu permalink
    15 Aprilie 2015 12:30

    Adevarat a-nviat!

  4. Geo Naum permalink
    14 Aprilie 2015 15:24

    Felicitari, din nou!
    Desi pritocul vinului inainte de a se produce a doua „fiebere” este cunoscut de mult timp de podgorenii din Niculitel, totusi acesta se practica utilizand tot butoaie, e drept, de capacitati mai mici, si nu vase de sticla de tip damigeana sau de tip „butelia clasica de 0,7 l”, precum in Franta sau Italia. Pe langa faptul ca aceasta tragere a vinului in vase de sticla asigura conservarea, se mai obtineau doua avantaje: faciltarea transportului si a manipularii, precum si dozarea vanzarii in cantitati mici, dupa nevoile consumatorilor individuali. Nu imi explic de ce aceasta tehnologie nu a fost adoptata. Poate ca se vindea sau se consuma in familie intreaga cantitate de vin, pana la noua productie si nu era necesara conservarea productiei nevandute sau neconsumate. Nu cred ca este cineva din zona Niculitel care sa se poata lauda acum ca are sticle cu vin vechi, sa zicem, din perioada interbelica, macar.
    Succes in dezlegarea, in continuare, a misterelor Dunarii.
    Cu stima,
    Geo Naum

  5. 13 Aprilie 2015 15:51

    Adevarat a inviat!

Trackbacks

  1. Căratul vinului la tulceni… | MISTERELE DUNARII | Tulcea 365

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: