Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 26 mai 2015
Indiscutabil, Tulcea arăta cu totul altfel acum 200 de ani. În primul rând exista o adevărată salbă de lacuri: Somova, Mineri, Ciuperca, golful care acoperea centrul orașului și Zaghen. Ultimele două nu mai există, doar cel de dincolo de Colnicul Hora s-ar părea însă că va fi readus la viață printr-un proiect. Aceste lacuri erau legate între ele de o mulțime de bălți, smârcuri și chiar un veritabil canal, care se întindea de-a lungul actualei străzi Isaccei, făcând legătura între golf și Ciuperca. Dintre toate acestea, ultimul era cel mai mic ca dimensiuni și destul de lipsit de importanță.