Skip to content

Revoltă la Tichilești…

7 Septembrie 2015

ce soir 1937 cu revolta leprosilor pagina 1


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 08 septembrie 2015

Începem stagiunea de toamnă 2015 a seriei de articole de pe blogul http://www.mistereledunararii.ro și ediția tipărită a ziarului Obiectiv de Tulcea cu un articol… horror. Sincer, nu avem nici o afinitate pentru genul în cauză, care se adresează unei anumite categorii de cititori, pasionați de adrenalină obținută prin frisoane repetate. Articolul în cauză are însă la bază o notă dintr-un ziar franțuzesc, din 19 octombrie 1937, cu o informație despre Tulcea, ceea ce este din start un lucru destul de interesant.  Într-un context al istoriei, în care Al doilea război mondial plutea în aer, iar în Spania deja se măcelăreau franchiștii  cu republicanii, presa occidentală, prin ziarul „Ce soir” găsea loc și pentru o notă despre Tichilești – Tulcea.

Ziarul în cauză merită el însuși un articol, având în vedere că a fost creat de Partidul Comunist Francez, sub conducerea marelui scriitor Louis Aragon, cu scopul sprijinirii forțelor republicane care luptau în Spania. Primul număr a apărut la 1 martie 1937 și în scut timp atingea tiraje zilnice de 250 de mii de exemplare, ambiția redactorilor săi fiind de a concura celebrul „Paris-Soir”. Răsfoind numere ale ziarului, apărute acum aproape 80 de ani, nu poți să nu fii impresionat de calitatea tipăriturii și a articolelor, realizate într-o manieră modernă, scurte și plină de sevă.


ce soir 1937 cu revolta leprosilor pagina cu articolul


Dar să lăsăm la o partea istoria presei francofone (ziarul „Ce soir” a și dispărut în anul 1953, ultimul număr apărând în ziua de 2 martie), pentru a discuta despre articolul în cauză. „70 de leproși din România înarmați cu topoare s-au revoltat”. „(De la corespondentul nostru particular). București, 18 octombrie (prin telefon) – Șaptezeci de leproși, înarmați cu topoare, cuțite și instrumente de tranșat, furate din sala de operații, s-au revoltat la spitalul din Tichilești (arondismentul Tulcea) în România și au încercat să evadeze. Leprozeria este situată într-un loc dezolant și infectat de țânțari, în mijlocul Deltei Dunării. Doctorii și infirmierii, terorizați de bolnavii furioși au fost închiși de aceștia într-o sală. Răsculații au pus după acea foc la clădiri. Din fericire, jandarmeria din Iscea (Isaccea), orașul vecin, alertată prin telefon, a sosit la timp și a stins începutul de incendiu declanșat.  În miezul nopții, cei șaptezeci de leproși prezentau cel mai halucinant spectacol de monștrii furioși. După ce au rezistat o parte a nopții, ei s-au predat jandarmilor care au tras mai multe salve în aer. Înfricoșați, s-au aruncat în genunchi, în fața acestora, implorând iertare. Conducătorul revoltei, Thomas Piatil, a reușit să fugă, fără să fie prins.”


ce soir 1937 cu revolta leprosilor articol


Cam așa arăta nota publicată în celebrul ziar francez, din 19 octombrie 1937. După părerea noastră, este vorba de o banală făcătură jurnalistică, menită să umple pagina „Derniere Heure” (Ultima oră), din lipsă de subiecte. Dovezile în sprijinul acestei afirmații sunt faptul că nu se specifică nimic despre motivul revoltei, că Tichileștii s-ar afla în mijlocul Deltei Dunării și că șeful rebeliunii se chema neaoș românește Thomas Piatil. Articolul are însă farmecul său prin exotismul locației (câți dintre francezi, ba chiar români, știau de existența unei localități Tichilești în arondismentul Tulcea) și prin spectacolul desprins din filmele de groază cu bolnavii de lepră revoltați și înarmați până în dinți. Oricum, important este faptul, că acum aproape  optzeci de ani, sute de mii de francezi citeau cu sufletul la gură despre evenimentele petrecute, într-o noapte, în apropiere de Tulcea, la Tichilești. Lectură pe care am reluat-o și noi, tulcenii de azi, cu aproximativ același interes.

Nicolae C. Ariton
www. mistereledunarii. ro

imagini 1,2 și 3 – fotocopii din ziarul francez „Ce soir”.

One Comment leave one →
  1. 7 Septembrie 2015 8:32

    Bine ati revenit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: