Despre misterul crucilor cu semilună

---

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 23 februarie 2016

 

Mihai Tiuliumeanu este profesor de istorie la un liceu tulcean și autorul unui volum, care a făcut furori în anul 2015, „Cazacii din Dobrogea. O istorie uitată”, Ed. Militară, București,  un excelent studiu istoric despre cazaci, dar și un pasionant thriller istoric, care se citește cu sufletul la gură, de la prima la ultima pagină. Dacă mai adăugăm acestei mici prezentări și volumul „Andronic I Comnenul”, Ed. Corson, Iași, 2000, avem o schiță de portret, care ni-l înfățișează pe Mihai Tiuliumeanu ca pe un pasionat autor de istorie și lucruri extraordinare petrecute în vremuri de mult apuse. În mini serialul (2 episoade) propus, va face o demonstrație clară, precisă și plină de metodă despre cum se dezleagă, profesionist, un mister care învăluiește în ceață crucile de pe două biserici tulcene, și nu numai.

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro

Publicitate

VINERI-26 FEBRUARIE-ORA 16:30-CASA AVRAMIDE-LANSAREA CĂRȚII „PEDEAPSA DE SINE”-GEO NAUM

Maestrul păzitor al timpului tulcean

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 16 februarie 2016

---

Acest articol a fost scris cu ajutorul familiei tulcene Ion și Magdalena Boncea, care ne-au pus la dispoziție, cu amabilitate, fotografiile unei autentice pendule tulcene Miasearian.

De-a lungul vremurilor, a fost o mare harababură în stabilirea timpului exact. De fapt, în stabilirea unui reper temporar universal, la care să fie aliniate toate ceasornicele, astfel încât acestea să arate cel puțin cu aproximație aceiași oră. Orgoliile naționale, dar și cele personale, au fost principala piedică împotriva acestui lucru, astfel se făcea că francezii și nemții refuzau cu înverșunare stabilirea meridianului Greenwich ca reper, iar ceasornicarii locali să se laude în permanență că timpul ceasurilor pe care le vindeau era cel adevărat în timp ce cel al concurenței era o fantasmagorie.

Bărbi tulcene…

---

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 9 februarie 2016

Pentru cea mai mare parte a omenirii tulcenii sunt niște ființe aproape extraterestre, care trăiesc undeva la marginea Pământului (pardon, galaxiei), acolo unde începe să se termine Dunărea și apare dintre valurile ei o chestie numită Delta Dunării. Trecem peste faptul că în percepția ei Delta este un loc plin de mistere, cu pești monstruoși care înghit oameni, țânțari cu dinți și pelicani care dansează cu știucile hora pescarului și ajungem la tulceni, care în imaginația lor sunt niște tipi bărboși, aproape blonzi și cu ochii albaștri, mâncători de ciorbă de pește, care pe timp de vară se prepară singură prin bălți, cu condiția să arunci dimineața, în apa acestora, câțiva cartofi, niscai ceapă și puțină sare. Să nu uităm că tulcenii se adapă  doar cu apă de Dunăre și votcă de cel puțin 40 de grade tărie. Din această succintă prezentare, să reținem doar, pentru articolul de azi, bărbile tulcenilor, un element de decor autentic și adevărat care nu are nici o legătură cu restul butaforiei scenografiei descrise. Mai trebuie menționat că în ultima perioadă de timp, majoritatea actorilor (locuitorilor) tulceni și-au pierdut bărbile într-o atmosferă generală de globalizare și de port legalizat acestora doar de către călugări, pictori, rockeri și fotbaliști. De-a lungul vremii, bărbile chiar au fost un element caracteristic locuitorilor Tulcei.