Skip to content

Bărbi tulcene…

9 Februarie 2016

lipoveni


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 9 februarie 2016

Pentru cea mai mare parte a omenirii tulcenii sunt niște ființe aproape extraterestre, care trăiesc undeva la marginea Pământului (pardon, galaxiei), acolo unde începe să se termine Dunărea și apare dintre valurile ei o chestie numită Delta Dunării. Trecem peste faptul că în percepția ei Delta este un loc plin de mistere, cu pești monstruoși care înghit oameni, țânțari cu dinți și pelicani care dansează cu știucile hora pescarului și ajungem la tulceni, care în imaginația lor sunt niște tipi bărboși, aproape blonzi și cu ochii albaștri, mâncători de ciorbă de pește, care pe timp de vară se prepară singură prin bălți, cu condiția să arunci dimineața, în apa acestora, câțiva cartofi, niscai ceapă și puțină sare. Să nu uităm că tulcenii se adapă  doar cu apă de Dunăre și votcă de cel puțin 40 de grade tărie. Din această succintă prezentare, să reținem doar, pentru articolul de azi, bărbile tulcenilor, un element de decor autentic și adevărat care nu are nici o legătură cu restul butaforiei scenografiei descrise. Mai trebuie menționat că în ultima perioadă de timp, majoritatea actorilor (locuitorilor) tulceni și-au pierdut bărbile într-o atmosferă generală de globalizare și de port legalizat acestora doar de către călugări, pictori, rockeri și fotbaliști. De-a lungul vremii, bărbile chiar au fost un element caracteristic locuitorilor Tulcei.


1


Vârful de lance a acestei reprezentări faciale a fost în permanență comunitatea lipovenilor, în care portul bărbii era obligatoriu, făcând parte din credința staroveră, de respectare a vechii tradiții religioase ortodoxe rusești. Din cauza aceasta, și a bărbilor implicit, au fost nevoiți să-și părăsească locurile natale, majoritatea de pe malurile Donului (dar nu numai) și de a se stabili pe malurile Dunării, unde otomanii nu erau din cale afară de prietenoși dar cel puțin toleranți cu credința lor, atât vreme cât își achitau taxele și impozitele. Părul  lung și barba stufoasă erau prima dovadă a credinței lor în vechile ritualuri creștin ortodoxe și o oarecare asemănare cu divinitatea, așa cum apărea zugrăvită în icoanele lor pictate pe lemn de tei. Pentru a nu se amesteca cu cazacii de pe Don, care purtau bărbile menționate în titlu și rândurile de mai sus, ceilalți cazaci, de pe Nipru, adică zaporojenii, nu purtau barbă cu nici un chip, ci doar mustăți falnice și un moț de păr, ca o coadă de cal, numită hahol (coc) de către lipoveni, de unde și denumirea dată zaporojenilor de haholi. Această diferență distinctă în aspectul facial le era de mare ajutor atunci când se încăierau între ei, fie prin tot felul de războaie turco-rusești, fie pe malurile Dunării, pentru cele mai bune locuri de pescuit și vânătoare. Încă există în memoria colectivă a acestor două comunități tulcene, amintirea sângeroasei lupte dinte lipoveni și haholi, de pe la 1800, când o mică armată de haholi i-a atacat pe lipovenii din Tulcea, măcelărindu-i timp de trei zile. Luând în considerație afirmațiile profesorului Mihai Tiuliumeanu, autorul volumului„Cazacii…”, zaporojenii în goana lor de a ucide cât mai mulți lipoveni bărboși, au omorât și câțiva zeci de turci nevinovați și ei purtători ghinioniști de barbă. Această faptă nu le-a picat prea bine oficialilor otomani tulceni, care i-au expulzat pe conducătorii zaporojeni ai acestei expediții militare. Așa cum spuneam și turcii purtau barbă, la osmanlâi acesta fiind un simbol al libertăți, într-un imperiu plin de sclavi și ieniceri, cărora portul de barbă le era interzis. Chiar mutesarifii care conduceau sangeacul Tulcei erau fericiții purtători de bărbi, așa cum se poate observa din fotografiile lui Isamail Bey, care a îndeplinit această funcție tulceană în perioada 1870-1872.


ismail bey


În această lume dominată de bărbile lipovenești și turcești, se puteau întâlni, la vremurile respective și bărbi românești purtate de românii mai în vârstă, preoți și călugări, rămânând de-a dreptul celebra barba lui Nifon Bălășescu.


nifon1


Bărbile evreiești au devenit parte din tabloul bărboșilor tulceni mai pregnant după 1878, când au început să sosească în număr mare pe meleagurile noastre, astfel încât pe la 1900 reprezentau peste zece procente din populația tulceană. Bărbile lor roșcate, asezonate cu zulufi (un fel de perciuni mai lungi și mai zgubilitici) se confundau de multe ori cu cele ale lipovenilor, majoritatea acestora fiind la fel de roșcate iar ei la fel de pistruiați. Din acest motiv, au existat de-a lungul timpului și multe căsătorii interetnice, între evrei săraci, bărboși, roșcați și pistruiați cu lipovence, comunitatea acestora fiind în criză de parte bărbătească datorita mortalității crescute, în unele perioade de timp. Ce este interesant este faptul că tuturor acestor bărbi tulcene, de etnii diferite, li se adăugau bărbile occidentale, cu nimic mai prejos în mărime și densitate în comparație cu cele neaoșe, ca să zicem așa. Astfel, din fotografiile de epocă ale unor consuli și comisari ai Comisiei Europene a Dunării, care au locuit mai mult sau mai puțin și la Tulcea, se pot observa zeci de bărbi frânce, așa cum le spuneau tulcenii occidentalilor. Dintre acestea se distinge în mod special ce a inginerului englez Charles Hartley, care în permanență a avut niște dimensiuni impresionate, neagră și stufoasă, câștigător detașat la orice concurs care s-ar fi organizat pe această temă.


Marele inginer englez Sir Charles A. Hartley (1825-1915), supranumit parintele Dunarii


O dată cu trecerea timpului, moda bărbii a trecut, singura comunitate care a păstrat tradiția purtării acesteia fiind cea a lipovenilor. Dacă sunteți amatori de o colecție interesantă de bărbi autentice, nu trebuie decât să fiți prin preajma uneia din cele trei biserici lipovenești tulcene sau din satele lipovenești din județ, într-o zi de sărbătoare, pentru a fi spectatori la o adevărată defilare bărboasă, din nefericire și în sânul acestor comunități pe cale de dispariție, o dată cu apariția noilor generații de ruși-lipoveni.

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro

imaginile1 şi 2  – fotografii realizate, în perioada interbelică, de fotograful german Willy Pragher, în Delta Dunării.

imaginea3 – fotografie cu mutesariful sangeacului Tulcea, 1870-1872, Ismail Bey.

imaginea4 – portret realizat de Ioan Aurel Stăniţ, a monahului Nifon Bălăşescu, ctitor a douzeci şi unu de şcoli în Dobrogea otomană;

imaginea5 – fotografie portret a inginerului englez Charles Hartley, inginerul şef al Comisiei Europene a Dunării, cel care a făcut navigabil canalul Sulina.

One Comment leave one →
  1. George Naumof permalink
    9 Februarie 2016 9:47

    Interesant articol. Aflu noutati. Daca despre originea cuvantului „lipoveni” stiam deja mai multe povesti, despre „haholi” abia acum am aflat originea cuvantului.
    Multumesc pentru raspunsul la interventia mea la articolul precedent si pentru operarea modificarii numelui scriitorului in Geo Naum. Sper sa pot reveni curand cu o propunere concreta privind prezentarea cartii la Tulcea.
    Cu stima,
    Geo Naum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: