Skip to content

Maestrul păzitor al timpului tulcean

16 Februarie 2016

01

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 16 februarie 2016


Acest articol a fost scris cu ajutorul familiei tulcene Ion și Magdalena Boncea, care ne-au pus la dispoziție, cu amabilitate, fotografiile unei autentice pendule tulcene Miasearian.

De-a lungul vremurilor, a fost o mare harababură în stabilirea timpului exact. De fapt, în stabilirea unui reper temporar universal, la care să fie aliniate toate ceasornicele, astfel încât acestea să arate cel puțin cu aproximație aceiași oră. Orgoliile naționale, dar și cele personale, au fost principala piedică împotriva acestui lucru, astfel se făcea că francezii și nemții refuzau cu înverșunare stabilirea meridianului Greenwich ca reper, iar ceasornicarii locali să se laude în permanență că timpul ceasurilor pe care le vindeau era cel adevărat în timp ce cel al concurenței era o fantasmagorie.

3     Incredibil pare și felul cum arăta un ceas de peron dintr-o gară franceză, pe la 1850, astfel acesta avea trei ace, care indicau trei ore diferite, una era cea a Parisului, una arătat ora locală iar a treia cea a gării respective, care era cu un sfert de oră în urma celei locale, pentru ca un călător să nu ajungă în situația de a pierde trenul pentru că a întârziat câteva minute amărâte. Nici oficialitățile din întreaga lume nu dădeau în brânci să rezolve problema spinoasă a alinierii timpului, ba dimpotrivă, încercând tot felul de lovituri contra acestuia. Astfel, în anul 1796, Primul ministru englez William Pitt a introdus în Anglia o taxă pe ceasornice, pe care le considera un moft și produse de lux. Taxa a fost fixată la 1 șiling pentru fiecare ceas de argint sau metal, 2 șilingi pentru fiecare ceas de aur și cinci șilingi pentru pendule. După estimările cele mai serioase, existau nu mai puțin de șapte sute de mii de englezi care aveau un ceas personal și încă aproape un milion cu o pendulă în salonul casei. Acest impozit a fost gândit să fie suportat de cei bogați, dar de fapt lovea puternic în clasa de mijloc. Taxa s-a dovedit imposibil de colectat și în 1798 a fost abrogată.[1] Oamenii chiar au început să se organizeze în confrerii, în care erau adepți a unei anumite ore, stabilită și calculată cu tot felul de instrumente sofisticate, cum ar fi cadranele solare sau orologiile cu apă. Una din acestea a fost cea engleză, înființată la Londra, în anul 1632, de un grup de ceasornicari și numită nemaipomenit de frumos: „Maeștrii păzitori ai misterului și artei construirii orologiilor și pendulelor”.[2] Nu știm dacă vre-un tulcean a făcut parte din această breaslă a ceasornicarilor – care avea o denumire mai mult de frăție secretă revoluționară – dar începând cu 1900 și în Tulcea exista un falnic maestru păzitor al timpului, pe numele său Apraham Miaserian, de etnie armeană și de profesie bijutier-ceasornicar. Cu specificarea că pe la începutul anului 1900, în Tulcea exista o comunitate puternică de armeni, care număra în jur de cinci sute de suflete, marea majoritate negustori cu ștaif și stare, tulceanul Miaserian își avea magazinul pe strada Regina Elisabeta, nr. 33, aceasta însemnând undeva prin centrul orașului, posibil chiar în actuala Piața Mircea cel Bătrân (Piața Civică).


tulcea 1933 fata


Era una din cele mai importante străzi ale orașului, pornind de la Dunăre și terminând undeva dincolo de fostul magazin Big, partea de sud a străzii, respectiv de la Primărie până spre Big, fiind actuala stradă Slt. Corneliu Gavrilov, parte de nord, dinspre Dunăre, dispărând sub Piața Civică și blocurilor de beton din zonă. Apraham Miaserian era și bijutier și ceasornicar, în același timp, ambele fiind considerate activități de artist și mai puțin de meșteșugar, de unde și denumirea primilor ceasornicari de „maeștrii artiști ceasornicari”. Acesta le oferea tulcenilor nu orice fel de ceasuri, ci unele personalizate cu numele său și al orașului, dovedind mândrie și respect față de Tulcea, în care trăia și construia ceasuri. Misterul realizării acestora s-a păstrat atât de bine, încât dacă pendula familiei Boncea nu ar fi rezistat timpului, probabil că astăzi nu am fi mai știut nimic despre acestea și constructorul lor.


002


Cu siguranță că nu putem susține că Miaserian ar fi fabricat toate piesele componente ale ceasurilor sale, pe care le asambla într-o adevărată fabrică de orologii tulcene. Așa cum procedau majoritatea fabricanților, din lumea întreagă, aceștia își cumpărau piesele componente de la producători care se specializaseră pe seturi de piese: carcase, resorturi, ace,  mecanisme și cadrane. Mai putem emite ipoteza că și frumoasa carcasă de lemn a pendulei marca Miaserian a fost realizată la Tulcea, în atelierul de mobilă a unui altui armean, T.A. Hacian.


ROMANIA-TULCEA 1914- BANCA -MOBILA-COFETARIE1


Mecanismul propriu zis și montarea în carcasa de lemn a pendulei se făcea de la cap la coadă de către artistul bijutier ceasornicar, operele sale fiind personalizate cu cadrane pe care apărea inscripționat numele său și al orașului în care locuia. Din nefericire, aproape toate ceasurile și pendulele fabricate de A. Miaserian au dispărut în timp, ca într-o adevărată capcană temporală, împreună cu autorul lor, cu comunitatea sa – alături de cea evreiască, bulgară, turcă (din care au mai rămas decât foarte puțini reprezentanți) -, clădiri, străzi și chiar cea mai mare parte a Tulcei vechi. Majoritatea acestor adevărate piese ale timpului tulcean au plecat o dată cu puținele bagaje ale celor care au părăsit orașul, la un moment dat, din cauza războaielor sau a regimurilor politice. Altele au ajuns în geamantanele ocupanților vremelnici ale Tulcei, precum soldații bulgari sau ruși.


5


Cu regretul că nu avem o fotografie cât de mică  cu distinsul Aprham Miaserian și nu știm nici măcar ce s-a întâmplat cu el și familia sa după naționalizarea din anul 1950, nu ne rămâne decât să ne înclinăm cu stimă și respect în fața amintirii sale de tulcean.

[1] „Histoires du temps”, Jacques Attali, ed. Fayard, 1982

[2] Ibidem

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro

imaginile1, 2 și 6  – fotografii ale pendulei Miaserian, deținută de familia Ion și Magdalena Boncea, din Tulcea;

imaginea3 – ilustrată, din anul 1933, cu str. Regina Elisabeta, capătul dinspre Dunăre, pe această stradă, la nr. 33 fiind magazinul lui Aprham Miaserian; 

imaginea4 – reclamă dintr-un ziar tulcean, interbelic, cu produsele oferite de magazinul lui Aprham Miaserian;

imaginea5 – ilustrată intebelică în care apare magazinul de mobilă a unui alt armean, T.C. Hacian, posibil fabricant al carcasei de lemn în care se mota mecanismul pendulei.

2 comentarii leave one →
  1. 16 Februarie 2016 9:29

    Când ştii că eşti acasă?

    // event.2parale.ro/events/click?ad_type=product_store&aff_code=036a3f65e&campaign_unique=ca8f8ce30&unique=070afad5f

    În data de 16 februarie 2016, 05:04, MISTERELE DUNARII a scris:

    > nicolae posted: ” Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, > din 16 februarie 2016 Acest articol a fost scris cu ajutorul familiei > tulcene Ion și Magdalena Boncea, care ne-au pus la dispoziție, cu > amabilitate, fotografiile unei autentice pendule tulcen” >

  2. George Naumof permalink
    16 Februarie 2016 8:45

    Interesant si plin de lucruri si fapte nestiute. Imi amintesc configuratia si arhitectura strazii Regina Elisabeta, desi in acea vreme, cand eu descopeream „Centrul” din Tulcea, strada purta alt nume, pe care nu mi-l amintesc, insa. Suntem si noi, cititorii blogului, norocosi si bucurosi pentru descoperirea facuta de dvs, a ceasului pendula si a ceasornicarului armean, din Tulcea.
    Cu stima,
    Geo Naum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: