Skip to content

Afanasie Moruzov, marele spion uitat (episodul al IV-lea)

29 Martie 2016

afanasie moruzov coperta6

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 29 martie 2016


Episodul al IV-lea, din această săptămână, al serialului „Afanasie Moruzov, marele spion uitat”, semnat de profesor Dr. Sorin Aparschivei, continuă saga celui mai important spion al României, din anii care au premers Primului Război Mondial, tulceanul Afanasie Moruzov. Pentru pasionații de istorie, nu mai este nevoie de nici o prezentare, pentru ceilalți cititori, amintim doar că aveți ocazia de a lectura un thriller istoric autentic, într-un adevărat serial oferit de blogul http://www.mistereledunarii.ro și  paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea.

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro


Afanasie Moruzov, marele spion uitat (episodul al IV-lea)

Dr. Sorin Aparaschivei

Toate aceste presiuni i-au făcut pe germani să se plângă consulatelor lor, cari la rândul lor au căutat să-și protejeze supușii. Ambasadorul german din Rusia, cerând să se clarifice odată situația supușilor germani, guvernul rus a însărcinat, după cum am arătat mai sus, pe guvernatorul Basarabiei să facă personal cercetări în acest sens prin tot ținutul supus autorității sale. Pe lângă aceasta, guvernul rus a făcut și alte cercetări și s-a convins că nu este adevărat faptul că statul german ar trimite bani supușilor lor din Rusia pentru a forma colonii, ci coloniștii au societățile lor de ajutor reciproc care îi ajută atunci când vor să cumpere terenuri mari. Este posibil, a spus convorbitorul agentului, ca la convingerea ce și-a format-o guvernul rus, că nu sunt adevărate cele publicate de ziarele panslaviste cu privire la germani, să fi contribuit chiar însuși guvernatorul Basarabiei care ar fi de origine germană.

În privința Moldovenilor, Guvernatorul a avut însărcinare să vadă dacă, într-adevăr, se simte nevoia ca aceștia să slujească în bisericile lor numai în limba română, deoarece, în ultimul timp, au vrut să formeze secte și astfel să se depărteze de ortodoxism din această cauză. Guvernatorul, în ce privește acest punct, a spus că Moldovenii din Basarabia, cei mai mulți, nu știu rusește și deci nu pot asculta o slujbă în această limbă. Pe lângă aceasta, s-a mai răspândit nu se știe de unde zvonul, printre moldoveni, că slujbele bisericești Ruse nu sunt pur ortodoxe, astfel că această idee este fixă la moldoveni și, de aceea, nu vor decât să se slujească pe românește în bisericile lor. Guvernatorul, văzând aceasta, a format un grup de preoți, în frunte cu Episcopul Basarabiei, care să se ducă din mănăstire în mănăstire și să slujească în limba română. Afară de aceasta, Guvernatorul a proiectat ca, de acum înainte, să se deschidă biserici în unele locuri unde să se slujească numai în limba română, iar în celelalte biserici, unde sunt Moldoveni, să se slujească jumătate românește și jumătate rusește.

Nemulțumirea Lipovenilor din Vâlcova și din împrejurimi constă în faptul că nu li se dă voie ca să aibă preoții pe care îi vor ei și li se impune ca să primească preoții trimiși de Sf. Sinod rusesc.

Evreii sunt și ei nemulțumiți – pentru faptul că printr-o lege recentă li s-au luat toate drepturile de care s-au bucurat în Rusia. Astfel, de acum înainte, nu vor mai avea dreptul de a-și trimite copiii la școlile statului, ci numai în cele particulare. Evreii din Basarabia au rugat pe Guvernatorul lor ca să stăruie pe lângă guvernul rus să le permită ca și până acum a-și da copiii în liceele statului, deoarece ei sunt cei mai săraci din toți evreii care domiciliază în întreaga Rusie și astfel nu pot putea suporta cheltuielile pe care le cer o școală particulară.

Bulgarilor din Basarabia li s-a pus în vedere că, pe viitor, din veniturile ce se realizează de la cluburile lor nu mai au voie la nici o cheltuială fără o autorizație a autorităților orașului respectiv. Tot astfel, s-au luat măsuri severe și în privința băncilor bulgărești aflate în Rusia. Guvernul rus a mai hotărât ca bulgarii să fie lăsați liberi a urma orice școală, însă să nu aibă dreptul a ocupa nici o slujbă la stat în ținutul Basarabiei, ci numai în fundul Rusiei.

Agentul nostru ne mai raportează că în orașul Ismail, voind să se convingă de sentimentele ce le au pentru Rusia națiunile străine de acolo, a căutat și s-a întâlnit cu câte unul din respectivele națiuni și, provocând discuțiuni în acest sens, nu a văzut decât o neastâmpărată ură contra rușilor și dorința de a avea o stăpânire românească; mai cu osebire germanii care spun că sub o eventuală stăpânire a României vor trăi liberi, după cum trăiesc și conaționalii lor din România.

Această chestiune, trecerea Basarabiei sub stăpânirea României, s-a discutat, după cât s-a spus agentului nostru un student de origine germană, într-un mod foarte serios în mai toate cercurile germane din Basarabia.

Pe lângă toate acestea, agentul nostru a mai raportat că la mai toți intelectualii de origine română din Basarabia, slujbași în funcțiunile statului rusesc, în ultimul timp, a început să se redeștepte în ei iubirea de neam; nu pot însă să-și manifeste aceasta de frica autorităților și pentru faptul că sunt puțini. Într-o convorbire ce agentul nostru a avut-o cu un funcționar rus de origine română, absolvent al Școlii de Agricultură din Petersburg, anume Ursu, domiciliat lângă Chișinău într-un sat mic și care venise în inspecție la Ismail, acesta i-a spus: până la etatea de 25 ani nu am dat nici o atenție neamului meu românesc, acum însă, în ultimul timp, războiul din Balcani m-a trezit și, astăzi, sunt hotărât să-mi las cariera de funcționar și să mă stabilesc în orașul Chișinău, lângă ai mei. Venind vorba despre eliberarea Basarabiei, acest funcționar a spus agentului nostru că el ar fi primul dintre cei care se vor duce ca voluntari în rândurile Armatei Române. Cu ocazia vizitei ce face Guvernatorul în Basarabia, mai suntem informați că acesta va căuta să găsească și un loc pe malul brațului Chilia, unde să construiască un port mare comercial. / semnează: Șeful Brigăzii, D.D. Floru”[1].

Observăm că Afanasie Moruzov s-a străduit să satisfacă în cea mai mare parte cererile planului de căutare a informațiilor din octombrie 1911 (luăm în calcul și posibilitatea ca unele rapoarte să fi fost distruse sau să fi rămas încă neidentificate). Afanasie s-a interesat de: sistemul politic, social și etnic al Rusiei Imperiale; frământările administrative; mecanismul de luare a deciziilor în stat; starea de spirit a locuitorilor, îndeosebi a românilor. A identificat trendurile semnificative din politica Imperială și a furnizat statului român informații sigure, consistente și bine fundamentate. Cunoașterea situației din Rusia a fost necesară Bucureștiului și pentru a aprecia cât de puternice erau presiunile Antantei și până unde era Rusia dispusă să meargă cu concesiile față de România. După cum se observă, Siguranța Generală era o instituție care dispunea de mijloacele de a verifica toate acestea pe teren (spionaj ofensiv).

După alte verificări, la 2 septembrie 1913, Afanasie Moruzov a revenit și i-a raportat lui Iancu Panaitescu că: „Populația rusofonă din Ismail a fost surprinsă de ordinul ministrului rus al Cultelor, dl. Casso, care a dat dispoziție ca în toate școlile primare unde sunt români să se învețe limba română. Nimeni nu poate să-și explice acest ordin. Naționaliștii ruși critică această măsură a ministerului pe care o consideră o lingușire față de România. Parte din ei însă spun că acest gest al ministrului Casso este un semn de apropiere între Rusia și România”[2]. Pe raport avem adnotat: s-a raportat și ministrului de Război.

Remarcăm că semnele apropierii erau vizibile încă din aprilie 1913, când, prin protocolul de la Petersburg, orașul Silistra și un mic teritoriu limitrof au fost atribuite României. Mai amintim că, în toamna acelui an – 1913, pentru prima dată în Basarabia, la Chișinău, au apărut două publicații în limba română: Cuvânt Moldovenesc[3] și Glasul Basarabiei.

Rusia și ea, bineînțeles, urmărea măsurile de reciprocitate luate de România, ceea ce duce cu gândul la existența unui acord (secret) ruso-român, intermediat de Franța. La 7 septembrie 1913, Afanasie Moruzov a raportat lui D. Floru că „dl. Anton Bonachi, secretarul Consulatului rus (din Tulcea), l-a rugat ca să se intereseze asupra sentimentelor poporului român față de Rusia. Dacă românilor le inspiră încredere prietenia ce le-a arătat-o în ultimul timp Rusia și, îndeosebi, ce spun ofițerii români despre asta”. Afanasie i-a promis lui Bonachi că se va interesa și-i va comunica ceea ce a constatat[4]. O lună mai târziu, la 5 octombrie 1913, Afanasie Moruzov a fost rugat de „dl. Consul rus din acest oraș [Tulcea] ca să controleze toate cărțile din anul acesta pentru elevii școlilor primare de la noi din țară și să-i comunice dacă prin ele vor găsi povestiri, poezii, legende, basme sau în fine orice scrieri cu privire la răpirea Basarabiei. De toate aceste științe, consulul are nevoie pentru a comunica guvernului său dacă România, într-adevăr, a devenit prietenă Rusiei și dacă nu își pregătește tineretul cu intenții rele contra Rusiei, pentru viitor”[5].

Totuși, la 16 octombrie 1913: „Agentul nostru la mișcarea rusă [Afanasie Moruzov] a raportat că, ducându-se ieri pe la Consulatul rus din localitate și profitând de un moment de nebăgare de seamă a d-lui Anton Bonachi, secretarul Consulatului, a putut citi un concept de raport, adresat Legației ruse din București, în care se arăta absoluta necesitate a susținerii naționalismului rusesc din Dobrogea de către statul rus. Astfel, Consulatul din Tulcea a cerut ca să se facă toate posibilitățile pentru a se permite Episcopului rus din Ismail să vină cel puțin de două ori pe an și să viziteze bisericile ruse din Tulcea și Sulina, precum și mănăstirile Celic-Dere și Savna, în care să slujească în limba rusă. Mai arată Consulatul că este absolută nevoie de o școală rusească în orașul Tulcea, cu riscul chiar de a fi susținută numai de statul rus, deoarece populația pe aici este săracă; și aceasta pentru faptul că dacă această stare ar dura multă vreme, peste 10 sau 20 de ani nici nu se va mai auzi limba rusă prin aceste locuri. Partea cea mai mare, despre care tratează acest raport, este Administratorul Pescăriilor Statului din acest oraș, dl. Ionescu. Despre acesta, Consulatul arată că a ajuns spaima pescarilor ruși din cauza urii personale ce dl. Ionescu o are contra rușilor, domnia sa fiind un filogerman și favorit al Curții noastre Regale. Raportul Consulatului se încheie cu rugămintea de a se stărui pentru mutarea de aici a d-lui Administrator Ionescu care, zic ei, este un pericol pentru cauza rusească din Dobrogea, precum și pentru a deschide școala rusă și a permite Episcopului de Ismail să vină în județul Tulcea, în scopul arătat mai sus”[6].


[1]ANR, Inv. 722, DPSG, Dosar 95/1911, filele 413-415.

[2]Ibidem, fila 465.

[3] Semion Murafa a fost fondatorul publicației Cuvânt Moldovenesc, a fost asasinat de bolșevici la 20 august 1917.

[4]ANR, Inv. 722, DPSG, Dosar 95/1911, fila 427.

[5]Ibidem, fila 435.

[6]Ibidem, fila 438.


 

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: