Profitând de faptul că elevii clasei pregătitoare D, de la Școala Gimanzială Nr.12 Tulcea, erau în preajma încheierii cursurilor, am hotărât lansarea volumului „Tulcea – ghid nostalgic”, publicat în cadrul Proiectului cultural, derulat cu Primăria Tulcea, „Detectiv prin Tulcea veche”, cu ajutorul acestora. Micuții cititori (care chiar știu să citească!) au fost entuziasmați de idee, răsfoind cu pasiune și interes cele 150 de pagini, în mod special pe cele cu imagini. Originalitatea lansării a constat în faptul că participanții la lansare au fost rugați să-și oblige părinții să citească cartea, urmând să fie testați, la începerea școlii, din toamnă. Intenționăm chiar să brevetăm ca invenție această formă de lansare, în care cei mici primesc cărți, care să-i oblige pe părinți să le citească. Lăsând gluma la o parte, întâlnirea cu mini elevii a fost o adevărată sărbătoare, dovedind că generațiile care vin au potențial și cu puțină atenție vor fi și lecturiști pasionați, sau, cel puțin, cititori. Am adăugat acestui mic articol și câteva fotografii de la întâlnire. Vizionare plăcută.
Nicolae C. Ariton
www. mistereledunarii. ro Continuă lectura