Skip to content

Strania poveste de dragoste dintre tulceni și votcă – un episod „Detectiv prin Tulcea veche”

7 Iunie 2016

1


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 07 iunie 2016

În fiecare săptămână, în ziua de marți, blogul http://www.mistereledunarii.ro și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea vor fi gazdele unui articol publicat sub genericul „Detectiv prin Tulcea veche”. Va fi o vară și o toamnă fierbinte (de la sfârșitul lunii mai până pe la începutul lui noiembrie 2016), din punct de vedere jurnalistic, cu articole cuprinzând mistere, secrete, întâmplări necunoscute și neauzite, drame, tragedii și caraghioslâcuri petrecute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică la Tulcea. Demersul nostru de jurnalism detectivist istoric, continuă astăzi cu un articol dedicat istoriei unei băuturi la fel de limpede ca și apa Dunării de altădată, votca. Citiți și bucurați-vă de această lectură inedită și de faptul că locuiți într-un oraș atât de minunat, cu povești și istorii pline de savoare.

Și nu uitați: fiți, ziceți și argumentați cu informații din articolele noastre că sunteți tulceni!

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro


De-a lungul timpului, la Tulcea s-a băut atât de mult încât dacă s-ar putea aduna toată băutura dată pe gât din pahare, sticle, căni, bărdace, damigene și butoaie, s-ar putea face încă o Dunăre. Dintre valurile de vin, rachiu, țuică și bere, votca se distinge în mod special și aceasta nu în mod deosebit prin faptul că este la fel de limpede ca apele frumosului nostru fluviu (aici comparația este ușor exagerată), ci prin istorie. Nu că celelalte nu ar avea un trecut la fel de interesant, dar cum orice tulcean serios știe că băuturile nu trebuie amestecate, nici noi nu vom amesteca poveștile lor.

Deci, azi, vom vorbi doar despre votcă.

În luna septembrie 1437, istoria a reținut că un călugăr rus, pe nume Isidor, a pornit spre Italia, pentru a participa la un Conciliu al bisericilor catolice și ortodoxe, într-o nouă încercare disperată de împăcare. Cu ocazia acestei călătorii, s-ar părea că distinsul călător a făcut cunoștință cu câțiva călugări din mânăstirile italiene, care aveau nobila  preocupare de a prepara alcool (etilic) prin metode empirice de distilare. Scopul nu era unul băutoricesc, ci jumătate alchimic (căutau elixirul vieții veșnice) și jumătate medical (un dizolvant puternic care în amestec cu diferite plante și rugăciuni să formeze remedii de-a dreptul miraculoase). Isidor a reținut tehnica preparării alcoolului, dar dacă vă închipuiți că la întoarcere Țarul (care nici nu era Țar, ci doar Cneaz), la decorat pentru importul de tehnologie, vă înșelați, acesta la închis în mânăstirea Chudov (situată în incinta Kremlinului), deoarece era vehement susținător al unirii celor două biserici.


2


În povestea noastră trecem peste faptul că Isidor Călugărul nu era tocmai rus, ci grec născut în sudul actualei Grecii, că fusese egumen al bisericii Sf. Dumitru, din Constantinopol și nu era un simplu călugăr ci chiar Patriarhul Moscovei (care se numea al Kievului), numit de Împăratul Bizanțului, care era șef peste Rusia în acele timpuri.

Între zidurile înalte ale mânăstirii Chudov a Kremlinului, cu regim de penitenciar, Isidor începe să aplice cunoștințele de distilare ale alcoolului, dobândite în occident, asistat de o echipă întreagă de călugări ruși. Contribuția sa genială a fost utilizarea cerealelor ca materie primă din motive de lipsă de struguri și fructe, produse destul de rare pe la Moscova. S-ar părea că așa cum occidentalii utilizau mustul sau vinul în distilare, pentru a obține „aqua vitae” (apa vieții), Isidor a utilizat o băutură numită kavaș, un fel de bragă ușor alcoolizată (2-3 grade tărie) și din care trebuia să bei un butoi ca să te amețești nițel. Și astfel, s-a preparat pentru prima dată în istorie proto votca, simplu distilată (distilată o singură dată), cu o tărie de aproximativ 20 grade, ușor verzuie la culoare (din cauza cuprului alambicului), destul de urât mirositoare și cu multe impurități. Cu toate acestea, succesul a fost eclatant și primele victime au fost gardienii închisorii mânăstire, care au fost îmbătați mangă și Isidor a evadat, trăind apoi o viață liniștită ca prelat catolic la Roma.


3


Tehnologia fabricării votcii s-a răspândit în Rusia și împrejurimi cu viteza invaziilor tătarilor, având aproximativ aceleași efecte ca și acestea. Prima sută de ani, ba chiar mai mult, băutura proaspăt inventată s-a numit „vin de pâine”, din cauza cerealelor folosite ca materie primă și doar mujicii o alintau cu numele de votcă, care în traducere înseamnă apșoară, fiind un diminutiv de la „voda”, adică apă. Apoi, cu trecerea secolelor, lucrurile au intrat pe făgașul pe care îl cunoașteți în ziua de azi: fabricarea industrializată, distilarea alcoolului de 3-4 ori, obținut din cereale sau cartofi, filtrarea, diluarea cu apă, taxare, accizare etc.

În tot acest timp, Tulcea și întreaga Dobroge, ca distinse locații otomane, avea interdicție în prepararea votcii și a alcoolului în general, tulcenii bând doar vin din soiurile locale, iar cei mai simandicoși vinuri grecești și chiar șampanie, o băutură adusă pe Dunăre, în restaurantele de lux ale piroscaf-urilor societății de navigație Lloyd Austriaco, care făceau legătura dintre Constantinopol și Viena. Cum la Tulcea au ajuns însă și mulți ruși, care s-au stabilit în mahalaua de la poalele Colnicului Hora (Colnicul Monumentului de Independență) și pe dealul Comorofca (deasupra Peții Vechi), aceștia au adus cu ei și obiceiul consumului de apșoară, la care au aderat în scurtă vreme și alți tulceni.


grup de tulceni, la o circiuma din Tulcea,1934, colectia personala Simion


Cerința fiind mare, votca era adusă mai mult sau mai puțin legal, cu nave mai mari sau cu bărcile pe timp de noapte de dincolo de ultimul canal al Dunării, brațul Chilia. Cea mai apreciată votcă era cea de Odesa, unde exista o puternică comunitate de evrei, extrem de pricepuți în prepararea votcii. În felul acesta, tulcenii nu au suferit niciodată de deshidratare, fiind tratați cu apșoară în cantități îndestulătoare și mulțumitoare pentru corp, inimă și suflet, ba chiar și pentru stomac, ficat și minte tulbure.


Imagine1 – fotografie cu un domn într-o stranie poveste de  dragoste cu damigenele lui cu votcă;

Imagine2 – tablou portret al Călugărului Isidor, considerat părintele votcii;

Imagine3 – tablou înfățișând Moscova, din perioada 1450, undeva printre bisericile de dincolo de zid se află mânăstirea Chudov, locul unde a fost preparată pentru prima dată votca;

Imagine4 – un grup de tulceni, la cârciumă, fotografie realizată în anul 1934, din colecția personală a domnului Simion. Remarcați ținuta impecabilă a majorității tulcenilor.

Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. George Naumof permalink
    8 Iunie 2016 9:59

    Ma bucur ca mai sunt si alte persoane care stiu ce inseamna MAT. Un detectiv prin Tulcea veche are nevoie de astfel de cunostinte, de exemplu, despre povarna de la MAT.
    Mult succes domnule „Detectiv”!
    Cu stima,
    Geo Naum

  2. 7 Iunie 2016 15:11

    Monopolul Alcoolului și Tutunului (am copiat de la dnul Petre, fără Romanesc) 🙂

  3. Petre permalink
    7 Iunie 2016 14:50

    Monopolul Alcoolului si Tutunului Romanesc

  4. George Naumof permalink
    7 Iunie 2016 9:23

    Din nou un articol interesant.
    Eu cred insa, ca la Tulcea a predominat rachiul de tescovina sau chiar cel de drojdie de vin. Nu cred ca se indurau tulcenii sa „arda” vinul pentru a scoate „vinars”, iar de fabricat vodca, era prea complicat, mai ales la nivel de gospodarie. Poate ca tuica de prune si rachiul de alte fructe fermentate au intrat si ele in preocuparile tulcenilor gospodari. Pe la sfarsitul anilor 1950 si inceputul anilor 1960 functiona la MAT-ul de pe strada Libertatii un cazan de rachiu, unde fiecare gospodar care isi facuse vinul lui (din struguri cumparati sau din via proprie), venea cu bostina rezultata, inmuiata in apa si fermentata, pentru a-si face rachiul contra unei sume modice si a unui mic uium.
    In vremurile de dinaintea sucombarii comunismului, in Tulcea aveau prioritate sticlele de vodca de import: poloneza Wiborowa, in special cea cu firul de iarba din poiana zimbrilor, sau ruseasca Stolicinaia, in limbaj codificat, „inox”. La „Saniuta” romaneasca se facea coada la magazin si nu se vindeau decat, cel mult, doua sticle de jumatate de litru.
    O tempora, o mores! Mai stie cineva ce inseamna MAT?
    Geo Naum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: