Skip to content

Despre lumină, în câteva cuvinte…

23 Iunie 2016

1


În urmă cu ceva timp, domnul Alexandru Stroie ne-a încântat cu un articol despre istoria masoneriei tulcene, un material amplu și extrem de documentat, care a avut numeroși cititori tulceni și nu numai. Acum, după o pauză prea mare pentru nerăbdarea noastră, autorul revine cu un articol la fel de interesant despre lumină și impactul acesteia asupra civilizației umane. Cu avertismentul că nu este un articol tabloid, vă urăm lectură plăcută și sincere mulțumiri realizatorului.

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro


Și Dumnezeu a spus : “Sa fie Lumina!” De la Cartea Cărților la strălucirea focului de tabăra, de la „iluminează-mă, te rog„ la „ești lumina vieții mele”, de la  „lumina de la capătul tunelului”  la iluminarea mistica , parcurgem o vastitate impresionanta de înțelesuri ale unui cuvânt sub semnul căruia stă nu numai existenta și devenirea umană, ci înseși originile și finalitatea universului cunoscut.

Există patru forțe fundamentale ce guvernează aceasta lume. Doua aparțin microcosmosului. Sunt forțele nucleare tari și slabe. Celelalte aparțin macrocosmosului. Sunt gravitația și electromagnetismul. Lumina e cea mai reprezentativa formă de manifestare a celeia din urmă, o undă ca un lanț desfășurat format din cele doua tipuri de zale ale sale, care sunt câmpul electric și cel magnetic într-o continuă succesiune și generare reciprocă. Din ele, doar  câmpul electric impresionează retina ochiului.  Și mai ales cel cu lungimea de undă de 0,55 nano metri, culoarea  verde. Limitele extreme sunt ultravioletul, cam la 0,4 și infraroșul, la 0,7 nano metri unde sensibilitatea scade pană la dispariție. Acest interval de spectru al luminii-denumit vizibil, e cel care livrează cam 90% din informația despre lumea exterioara pe care neuro-cortexul o prelucrează pentru a recrea acolo, înăuntru, un model destul de limitat al realității dinafara corpului nostru. Iată cât de importanta e lumina pentru noi din punct de vedere al percepției. În aceasta privința, expresia „drag ca lumina ochilor” spune totul .

4

Ați auzit de ULAS J 1120+0641? E un quasar, sursa cea mai puternica de lumina cunoscuta din univers. E situat la 29 de miliarde de ani-lumina de noi și emite o radiație echivalenta cu doua mii de miliarde de sori ca al nostru, puși la un loc. Dacă ne cumpărăm o lunetă bună,abia putem zări ca o stea micuță,  un altul, cel mai aproape de noi, la doar 2,44 miliarde de ani-lumina. Pe acest vecin al nostru îl cheamă 3 C 273. Datorita analizei spectrale a luminii, incluzând aici și alte domenii în afara de infraroșu și violet, cum ar fi spectrul radio sau gamma, am putut afla tot ce știm despre întinderea, vârsta și compoziția universului cunoscut. Și pe lângă asta, lumina ne mai face un cadou. E extrem de stabila în viteza ei de deplasare în vid, și totodată cea mai mare ca mărime în realitatea cunoscută, constituind baza măsurătorilor și a teoriilor moderne ale fizicii relativiste. Aleargă cu 299.792 de km pe secundă. Într-un an parcurge o distantă care a devenit unitate de măsura. Lumina face de la soare pana la noi cam opt minute. Fizicienii s-au jucat cu ea în diferite medii și au văzut că poate fi cu adevărat încetinită. Zvonul cum că neutrinii ar fi mai rapizi, însa, nu s-a prea adeverit.


stroie sandu imag1


Lumina e uluitoare prin caracteristica ei duală. Acesta e un fundament al lumii cuantelor, al domeniului cărămizilor elementare ale materiei. Ea se poate manifesta nu numai ca unda ci și ca flux de particule. Einstein a studiat efectul fotoelectric al luminii în 1913 și a descoperit acest aspect, fapt pentru care ani mai târziu a primit premiul Nobel.  Mai târziu,fenomenul acestei transformări a fost numit „colapsul funcției de undă” și a generat dispute care continua și azi. Nu pentru ca nu ar fi real, ci pentru ca a rămas un mister. Particula în care se transformă undă de lumina și invers, a fost denumită foton de americanul Gilbert  N Lewis în 1926 după cuvântul grecesc “phos” care înseamnă lumina. Fotonul e unic. În repaus nu are masă dar o capătă în mișcare, odată cu impulsul şi energia de impact. Misterul colapsului de undă constă în faptul incredibil că are loc doar atunci când omul din laborator dorește să îl studieze. Dacă intenția cercetătorului se schimbă în sensul că acesta dorește să analizeze undă, lumina  ca foton devine instantaneu radiație la loc! Laureatul Nobel  Richard Feimann a declarant fără echivoc această capacitate de „dialog” a particulelor elementare cu intenția elementului uman observator ca fiind cel mai adânc mister din toată viaţă lui de fizician. E ca şi cum am spune că lumina dialoghează cu noi. De fapt, cam asta se întâmplă. Aşa cum fizicianul Jeffrey Satinover  a declarat în celebrul film documentar „What the bleep do we know” – „…teoria cuantică arată că există ceva ce funcționează dincolo de simplul mecanism, în afară lumii fizice”.  Acest adevăr a fost rostit  de altfel, cu milenii în urmă unde Cabala vorbește despre „înțelepciunea celor ascunse”. Marele cabalist al secolului  al 16-lea, Isaac Luria, a scris în cartea să „Arborele Vieţii”: „Atenție, înainte că emanațiile să fie emise şi creaturile create, Lumina Simplă de Sus a umplut toată existenta. Şi n-a rămas nici un loc liber, o atmosfera goală, un vid sau o groapă, ci totul a fost acoperit de Lumina Simplă Infinită”. Iată ce loc atribuie luminii ezoterismul !


stroie sandu imag2


Dar mai există ceva uluitor legat de felul în care lumina este creată. Ea apare că emisie de surplus de energie din trecerea unui electron de pe nivelul sau energetic în jurul atomului, pe un nivel inferior. Acest salt este însă foarte misterios. El nu are loc prin deplasarea electronului de pe un nivel energetic pe altul. Electronul se evaporă, dispare de acolo de unde era și reapare instantaneu în noua poziție. Unde s-a dus, pe unde a „călătorit”? Fizicienii evită încurcați tema, dând în extremis diverse explicații, dar fără să înțeleagă nimic. De fapt,comportamentul luminii în domeniul cuantic face că această fizică să nu fie pricepută de nimeni. Împreună cu alte fenomene ca cel al nonlocalizării, al nedeterminării, al entanglarii, transformă ştiinţa într-un coșmar.  Cei care încearcă să răspundă ceva, o  fac la întrebarea: CUM ? dar se feresc să răspundă la DE CE! Ne e greu să nu ne amintim de Platon, care spunea: „Putem să-i iertăm pe copiii care se tem de întuneric, dar adevărată tragedie este a adulţilor care se tem de lumină!” La explicațiile necunoscutului, puțini sunt cei angajați cu adevărat în mister, majoritatea preferând să preia vorbele ori faptele altora și să le comenteze. Cum spunea Edith Warton? Există două feluri de a împrăștia lumina: „să fii lumânarea, sau oglindă care o reflectă.” După cum se vede, vorbele de duh nu ocolesc lumina că fenomen, ci dimpotrivă. Fascinația exercitată de ea asupra spiritului uman poate fi întâlnită şi în filosofia românească. Astfel, Lucian Blaga, vorbind despre teama de necunoscut amintită anterior, a spus: „Umbrele seamănă, ce-i drept, cu întunericul, dar sunt fiicele luminii .”

De la soare, lumina vine şi scaldă pământul. Cedează energia ei plantelor şi prin miracolul fotosintezei face ca lumea minerală să devină materie organică, viaţă. Campionii vieții pe pământ sunt copacii. Unii din ei trăiesc de peste cinci mii de ani.

La rândul ei, altă lumina, cea a flăcării lemnului aprins de la copaci, ca într-o ștafetă a energiei şi a împrăştierii umbrelor ignoranţei însoţeşte destinul omului  că factor civilizator de la primitivism până la lasere şi ordinatoarele fotonice, în care informația nu sunt electronii ci fotonii iar semiconductorii devin cristale de diamant. Iar de aici la inteligenţă artificială pe baza de ţesut organic nu mai e mult. Căci lumina şi-a pus încă o dată spectaculos amprenta pe valul cunoaşterii ce studiază informaţia procesată de lumea vie. Corpul uman, alcătuit din miliarde de celule perfect aliniate şi coordonate între ele ne dezvăluie prin fenomenul bioluminiscenţei că înţelepciunea divină a naturii a realizat de mult ceea ce omul modern abia visează. O lumina coerentă de tip laser se dovedeşte a fi emisă şi recepţionată de celulele vii iar informaţia schimbată astfel e de o complexitate inimaginabilă. Germanul Fritz-Albert Popp a descoperit felul cum substanţa activă a complexului molecular fosfat/apă legată/oxigen molecular formează un laser biologic. Ceea ce numim „aura” celulelor, organelor, a întregului corp, care era evidențiată până nu demult doar de clarvăzători sau de minţi excitate în stare de conștiință extinsă poate fi acum fotografiată, măsurată și folosită în diagnoză şi tratament. Noţiunea de om ca „fiinţă de lumina” nu mai e deloc o simplă metaforă ci o realitate pe care se clădește încet, o nouă medicină, cea energetică. Iată lumina legată de sănătatea noastră, nu doar că influenţează de dinafară corpului, ci  şi dinăuntrul sau.

Dar asta nu e tot. Lumina şi structura informaţională de baza a vieţii terestre sunt implicate în ceva care ar putea fi denumită descoperirea secolului. Totul a început cu un experiment făcut de rusul Piotr Gariaev. El a pus o mostră de ADN într-o incinta de cuarţ şi a expus-o unei raze laser. Folosind echipamente ultrasensibile ce pot detecta chiar şi fotoni izolaţi a observat cum ADN-ul absoarbe lumina ca un burete şi o depozitează sub formă unei spirale. Fapt uimitor, când vasul a fost deplasat, lumina a continuat să spiraleze în spaţiul iniţial, ca şi cum ADN-ul ar mai fi fost acolo. Era ca şi cum o amprentă energetică de tip necunoscut a ADN-ului ar fi rămas pe loc şi ar fi constituit suport pentru lumina captată. Mai mult, spirala de lumina a dispărut când a fost împroșcată cu azot lichid dar a reapărut după câteva minute şi tot aşa, după acţiuni repetate, timp de până la 30 de zile. Se pare că celulele vii prezintă un fel de dublură energetică ce poate supravieţui zile întregi departe de corp. Faptul că acest experiment e același indiferent de localizarea în spaţiu a  făcut să genereze întrebarea cu suport real: ce anume poate exista în lipsa materiei sau unui alt câmp cunoscut care să sprijine, să explice fenomenul? Aici putem face legătură cu alte lucruri, de exemplu al desprinderii conștiinței de corp,  indusă de diverse tehnici tradiționale sau stări de comă, de stop cardiac, traumatisme, de anestezii profunde sau de resuscitări din pragul de moarte clinică în sălile de reanimare ale spitalelor. Poate că nu întâmplător, aceste stări de şoc sunt însoțite deseori, de o lumina ce se arată celor intervievați cu relatări ce coincid că aspect general indiferent de vârstă, sex, convingeri religioase ori grad de educație. E vorba de un câmp luminos punctual sau difuz, de o frumusețe nemaiîntâlnită, calmă, protectoare ce pare să întâmpine conștiința odată desprinsă . Fenomenul e descris amănunțit ca fiind asociat cu starea de „bardo” din cărțile religioase orientale. Iată că, datorită acestei lumini paradoxale, categorisită instinctiv şi aproape unanim  ca fiind de esenţă divină suntem puşi în situaţia de a îndrăzni să dăm o replică scepticilor care neagă o posibilă supravieţuire după moartea fizică pe motiv că “nimeni nu s-a întors încă de acolo să ne confirme…”

Cea mai comună semnalare a prezenţei luminii în spiritualitatea religioasă la creştini este aura pictată circular în jurul capului la sfinţi, prorocii sau arhanghelii prezentați în icoane sau/şi picturile pereților şi bolților  lăcaşelor de cult. E vorba de semne ale înţelepciunii şi sfinţeniei. Un altfel de exemplu de prezenţă a luminii în lumea creştină ca dispută – lucru mai puţin obişnuit – este legat de esenţă, originea ei.  Astfel problema taborică a luminii ce apare la Schimbarea  la Faţă e veche de secole şi abia recent au apărut aprecieri şi declaraţii de conciliere din partea Scaunului Pontif. Problema disputată e dacă această lumina e creată sau necreată. Ortodoxia susţine că este vorba de lumina necreată şi poziţia ei diferă de scolastică occidentală prin faptul că ea consideră divinitatea transcendenţă după fiinţă să ca fiind prezenţa în creaţie şi prin energiile Sale necreate. Cea mai cunoscută modalitate de  a vedea lumina necreată este aceea de a participa la  slujba Învierii la Biserica Sfântului Mormânt. Mărturiile părintelui Galeriu sau ale lui Gheorghe Calciu sunt binecunoscute şi revelatoare în acest sens. Cel care excelează însă în a descrie un astfel de fenomen de sorginte divină e Nicolae Steinhart. Această lumina poate apare în diferite locuri şi de obicei înconjura pe cel care trăieşte intens spunând o rugăciune sau se transformă într-un vas gol, lipsit complet de gânduri, gol ce apare umplut cu esenţă divină a luminii necreate.

Călătoria luminii atât ca prezenţa cât şi ca temă de dezbatere în oricare din elementele uman, cel al viului sau a lumii materiei şi energiei neînsufleţite pare a fi fără de sfârșit. Mai degrabă e greu de găsit un loc în care lumina să fie mai puțin prezența decât invers. Vastitatea se îmbină aici cu complexitatea făcând zadarnică orice exegeza cu pretenții de exhaustivitate pe această tema. Ideea de lumina se confundă practic cu reprezentarea, prezenţa, acţiunea transcendentalului în spiritualitatea  tuturor civilizaţiilor şi nu în ultimul rând, prin tehnicile de meditaţie bazate pe urmărirea permanentă a unei flăcări – lucru care ne permite evadarea spiritului uman din locul comun al condiţiei sale de fiinţă biologică către locul de unde am plecat şi ne vom întoarce: ca parte din spiritul veşnic divin.

Am zis.

ing. Alexandru Stroie

Anunțuri
14 comentarii leave one →
  1. un om liber permalink
    28 Iunie 2016 15:19

    O sa incerc eu un raspuns in locul autorului,,,,,daca n-ar fi fost intunericul am fi fost intr-un loc cu verdeata,liniste,iubire si lumina vesnica.

  2. cocuța permalink
    27 Iunie 2016 21:31

    După cum se prezintă la începutul studiului,ar exista o explicație francmasonică legată de subiectul prezentat.Dacă dânșii se ocupă de așa ceva,bravo lor pentru calitateda gândirii într-o lume în care dezinteresul pentru cultură e suveran.Ce să mai vorbim,într-o lume de manele mai vine cineva și cu Mozart și Beethoven!

  3. crivat stefan permalink
    27 Iunie 2016 21:24

    Eu vreau să-l întreb pe autor ce ar fi lumina fără întuneric.Poate să răspundă?

  4. neika permalink
    27 Iunie 2016 21:20

    Am descoperit întâmplător articolul lui Stroie Alexandru și mi-a plăcut că pune problema despre rostul omului în univers atât științific,cât și religios,la granița dintre adevăr și mister.E de gândit la aceste vorbe adânci.

  5. iuliana dinescu permalink
    27 Iunie 2016 21:17

    Am citit cu interes punctul de vedere despre lumină și spiritul veșnic.Trăim în atâta mister încât astfel de articole îmi par o rază de far îndepărtat pe o mare cuprinsă de furtună.Cât adevăr în ideile din eseul publicat aici.

  6. Ștefan Constantinescu permalink
    27 Iunie 2016 21:10

    Mi-a plăcut cum pune problema autorul.Sunt lucruri de meditat asupra noastră din perspectivă cuantică.

  7. Bogdan Mirel permalink
    27 Iunie 2016 20:20

    Felicitari pentru calitatea si claritatea articolului!

  8. Dorelian permalink
    25 Iunie 2016 6:17

    Uităm deseori că în folclorul românesc există o mare înțelepciune condensată în forme simple,mai ales în lirica transilvăneană.Originile se pierd în timpurile mitologice ,vrema așezând straturi din alte tipuri de cultură.Iată un exemplu dintr-un străvechi cântec adus în contemporaneitate de Grigore Leșe:
    Nu-i lumină nicăiri

    Nu-i lumină nicăiri,
    Or murit tăți oamenii.

    Numa’ la mândruța me’
    Arde lampa ca ș-o ste’.

    Ş-atâta m-oi duce-n noapte
    Până m-oi ‘tâlni cu moarte’.

    Și m-oi pune-n copârșeu
    La un loc cu Dumnezeu,

    Copârșeu cu scânduri late,
    Unde moartea nu străbate,

    Copârșeu cu scânduri ude,
    Unde moartea nu pătrunde.
    Ce descoperim aici?Asocierea luminii cu iubirea și nemurirea sufletului ,în opoziție cu întunericul și moartea ,organizarea lumii în sisteme binare opozabile , consubstanțialitatea omului cu divinitatea,limitarea puterilor morții.E mai mult decât o doină ,e o simplitate brâncușiană a frumuseții și înțelepciunii ,e trecere dincolo de viață și moarte în veșnica dăinuire a materiei spiritualizate.Un cântec simplu cât toată istoria filosofiei.Adcultați-l și veți ajunge prin muzică și Cuvânt la ceea ce Eminescu,în viziunea sa indică din Rig-Veda făcea vizibil îjn Scrisoarea I despre Geneză și Apocatastază :
    La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
    Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
    Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
    Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
    Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
    N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
    Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
    Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
    Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
    Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
    Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
    Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
    Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
    E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
    De-atunci negura eternă se desface în făşii,
    De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…
    De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
    Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
    Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
    Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
    …………………………………………………………
    În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
    Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
    Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
    Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
    Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ’
    Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
    Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
    Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
    Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
    Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
    Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
    Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace…

    Și nu e singurul exemplu.D-nul Alexandr Stroie vine cu argumente din fizica cuantică,din literatura de specialitate savantă pentru a ajunge în orizonturi mioritice.Einstein și Blaga,Eminescu și Tesla,Evangheliile și mecanica cerească relativistă,microuniversul și configurația fibonaciană a materiei ,entropia formelor de organizarea lumii,eul și sufletul,epifanie și hierofanie!…La ce colegiu tulcean predă inginerul Alexandru Stroie?Punem această întrebare pentru a scoarte în evidență faptul de o astfel de gândire interogativă și prospectivă avem nevoie azi,noi și tinerii,pentru a înțelege interdisciplinar și multicultural rostul nostru în lume.În cea de aici și în cele de dincolo.Domnule profesor Ariton,când răul are supremă consecință spălarea creierului,astfel de acte de necesară cultură ,cum e publicația dvs.,construiesc suflete și umanizează,înnobilează și transcend.Câtă nevoie are lumea de azi de un asemenea model de gândire.A gândi,a citi,a spune,a explora înseamnă a săpa temnițe adânci viciului și a descoperi lumina în propria-ți ființă.E și aceasta o inginerie,în sensul cel mai serios al cuvântului.

  9. Chinezu permalink
    25 Iunie 2016 0:15

    Frumos șlefuită arhitectura acestei construcții în care lanțul de unire a ideilor se leagă armonios și problematic.Câtă lumină în studiul despre lumină!

  10. Șerbina permalink
    25 Iunie 2016 0:08

    Alexandru Stroie este cumva elevul savantului Dulcan?Oricum,a găsit în lumină calea spre înțelegerea unor aspecte ezoterice ale existenței umane.Dacă scrie o carte cu asemenea subiect , o aștept cu interes.

  11. Andrei Sevastin Seceleanu permalink
    24 Iunie 2016 23:58

    Iată că într-o publicație dobrogeană apare încă studiu de interes major sub aspect antropologic și ontologic.Alexandru Stroie vine de data aceasta cu o contribuție epistemologică importantă de care vom mai auzi, Gânditorii tulceni sunt la înălțime și ne îndeasmnă la reflecție. Domnul profesor Nicolae Ariton este cu adevărat un editor de elită!Are simțul înălțimii ideilor profunde publicând asemenea autor(i).

  12. Zaharia Plopeanu permalink
    24 Iunie 2016 23:47

    Bine documentat,profund,cu ipoteze temerare,deopotrivă între fizică și metafizică,cu o tehică argumentativă remarcabilă.felicitări revistei și autorului care nu este un inginer ,ci un filosof.

  13. 24 Iunie 2016 9:52

    Mulțumesc pentru intervenție. Defecțiunile au fost îndepărtate (în mare măsură) și erau cauzate de un soft de generat automat diacritice și din lipsa de atenție a subsemnatului :-)… Numai de bine!

  14. 24 Iunie 2016 8:51

    Frumos articolul, mulţumesc!
    O mică problemă.
    Aproape toate „ca” sînt scrise ” că”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: