Skip to content

Cum au distrus englezii Sulina…– un episod „Detectiv prin Tulcea veche”

28 Iunie 2016

01Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 28 iunie 2016


În fiecare săptămână, în ziua de marți, blogul http://www.mistereledunarii.ro și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea sunt gazdele unui articol publicat sub genericul „Detectiv prin Tulcea veche”. Cu siguranță, va fi o vară și o toamnă fierbinte, din punct de vedere jurnalistic (și nu numai), cu articole cuprinzând mistere, secrete, întâmplări necunoscute și neauzite, drame, tragedii și caraghioslâcuri petrecute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică la Tulcea. Demersul nostru de jurnalism detectivist istoric, continuă astăzi cu un articol în care vom ieși din spațiul orașului Tulcea, pentru un mic voiaj în Delta Dunării și o poveste incredibilă a orașului Sulina (doar este vară și au început concediile). Citiți și bucurați-vă de această lectură plină cu englezi, ruși și tulceni greci.

Și nu uitați: fiți, ziceți și argumentați cu informații din articolele noastre că sunteți tulceni!

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro


În primul rând, trebuie să specificăm că articolul de față nu are nici cea mai mică treabă cu Brexit = British exit.

Este cald, este bine. Puțin prea cald și mai mult binișor decât bine, dacă este să fim sinceri până la capăt. Dar atmosfera este plăcută și ne duce cu gândul la Tulcea de acum un secol și jumătate, când pe timpul acesta, tulcenii descuiau ghețăriile și scoteau primele calupuri de gheață, puse la păstrare de prin luna februarie, după ce le tăiaseră cu fierăstrăul din oglinda înghețată a lacului Ciuperca, transportate cu căruțele și săniile și înfundate în beciurile adânci ale ghețăriilor, pentru a fi scoase la lumină și soare, începând cu luna iunie când aerul începea să frigă și gâturile să se usuce.

Bun, ne oprim aici, pentru că tema articolului de astăzi nu este canicula tulceană și nici ce beau tulcenii când le era cald și sete, ci un loc ceva mai îndepărtat și interesant, Sulina. Și acum, în vremurile noastre, ultimul oraș de pe malurile Dunării, înainte ca aceasta să se reverse în Marea cea Neagră (care este mai mult cenușie), are o undă de exotism, mister și farmec. Un fel de citadelă lacustră, cu o istorie de-ți stă mintea în loc de încântare și locul unde se desfășoară unul din cele mai frumoase și dramatice romane românești, Europolis, de Jean Bart.  Puțini cunosc însă episodul istoric în care englezii au distrus aproape complet Sulina, un fapt ce pare de-a dreptul incredibil, rupt din paginile unui roman de aventuri. Rândurile următoare sunt complet autentice. Citiți și minunați-vă!

În anul 1853, începe un nou război ruso-turc, cunoscut în istorie sub denumirea de Războiul Crimeei. Pe de-o parte luptau rușii, pe de altă parte otomanii în alianță cu francezii și englezii. Mai avem ceva sardinezi și austrieci, ultimii jucându-se de-a neutrii, mai mult sau mai puțin. Războiul începe prin invazia Țărilor Române de către ruși, apoi luptele se mută în Crimeea. A fost un război înfiorător, în care și-au pierdut viața în jur de două sute de mii de oameni, majoritatea datorită epidemiilor de holeră și ciumă. În iunie 1854, la bara Sulinei, celebrul prag de nisip peste care nu puteau trece ambarcațiunile mai mai mari de 200 de tone, opresc trei nave de război engleze și una otomană, conduse de locotenentul Hyde Parker, fiul viceamiralului flotei regale. Scopul micii flote de război era blocarea aprovizionării pe Dunăre a armatelor țariste. La prima vedere, părea că această parte a lumii este scufundată într-un adânc somn oriental și că războiul era o noțiune îndepărtată iar Crimeea într-un univers paralel. Frumosul oraș Sulina, care nu era nici oraș, nici frumos, ci doar o înșiruire de câteva zeci de case lacustre din lemn (construite pe malul Dunării și sprijinind pe stâlpi din lemn înfipți în adâncul fluviului), era apărat de o mică garnizoană alcătuită din șaizeci de soldați ruși, care se adăposteau în spatele a câtorva valuri de pământ întărit cu nuiele, numite fortificații. Lor li se adaugă însă 25 de voluntari tulceni greci, cuprinși de entuziasm războinic și dornici să-i învingă pe păgânii de englezi care luptau alături de și mai păgânii turci. Drept dovadă că nu scriem fabulații, cităm dintr-o mică notă apărută în „Gazeta de Moldavia”, iulie 1854: „25 de oameni înarmați volintiri Greci și Albanezi carii de cu sara veniseră de la Tulcea la Sulina” (citat din Sulina-Asalturi însângerate , de Tudose Tatu). Aceștia erau conduși de Aristide Christoveri, despre care am aflat, din ziarul Journal de Toulouse, din 1 mai 1855, că: „Șeful acestor oamenii, care formau un corp de voluntari, este Aristide Christoveri, născut în Messembria, pe coasta Mării Negre. Când era copil, a fost trimis la Odessa pentru a studia la o școală comercială. Dar a abandonat studiile de comerț pentru a lua parte la Războiul de Independență al grecilor, servind Grecia până în anul 1854. În vara acestui an, fiind evident că englezii și francezii nu agreează acțiunile clandestine ale grecilor împotriva trupelor otomane, Christoveri, însoțit de mai mulți greci, au venit ca voluntari combatanți.”


2


În această atmosferă, destul de aglomerată cu englezi, ruși și tulceni greci, tensiunea începe să crească, motiv pentru care tânărul ofițer Hyde Parker ordonă ca fortificațiile Sulinei să fie atacate, în ziua de 28 iunie 1854. Întrucât navele de război nu puteau trece bara de nisip, câteva bărci sunt coborâte de la bordul acestora, pline cu soldați. Una din ambarcațiuni era condusă chiar de ofițerul englez. Dincolo de valurile de pământ al fortificațiilor, Aristide Christoveri își conducea cu mare entuziasm voluntarii, el fiind înarmat cu o carabină de fabricație franceză, marca Minie, o adevărată minune în materie de armament. Urmează scene desprinse parcă din filmele de război. Ajunși în dreptul fortificațiilor, soldații britanici atacă la baionetă, în timp ce Hyde Parker îi conduce, cu spada ridicată. Christoveri în țintește cu precizie (sau dintr-o neagră întâmplare) și îl împușcă în piept, mortal. În spasmele luptei, mai este ucis un soldat englez și alți șase sunt răniți. Soldații ruși, urmați în scurt timp și de voluntari, dispar printre smârcuri și stufăriș.


1


Paragraful de mai sus reprezintă versiunea engleză a poveștii, cu mici adaosuri franceze și românești, în urmă însă cu ceva timp, am primit de la domnul Sergey Pinchuk[1], un distins istoric rus, detalii suplimentare ale acestor întâmplări dramatice și neverosimile. Ele reprezintă viziunea taberei adverse în acest conflict, care diferă de-a dreptul total în unele puncte. „… În primăvara anului 1854, căpitanul Richard Hyde Parker, în vârstă de 29 ani, aflat la comanda fregatei Firebrand, sosește la Gurile Dunării, în fruntea unei mici flotile alcătuită din nave de război britanice și franceze. Misiunea era aceea de a bloca coasta dintre Varna și Delta Dunării. În jurul orei 14,00, din ziua de 26 iunie, mai multe bărci (șalupe) s-au desprins de fregată, apropiindu-se de digul portului de carantină a Sulinei. La o distanță de aproximativ 15 m de dig, o lovitură de armă l-a ucis pe Parker și alte focuri de puști și pistoale i-au lovit în plin pe marinarii aflați în primele rânduri. Moartea subită a căpitanului englez a fost preludiul adevăratei lupte, englezii coboară nu mai puțin de 9 bărci (longboats) pline cu marinari înarmați iar artileria de pe nave bombardează fortificațiile. Adevărata redută este cucerită abia după ce câteva proiectile rachetă lovesc întăriturile din nuiele și lemn, incendiindu-le, toți soldații și voluntarii dispărând de la locul încleștării. În timpul luptelor, au fost uciși 6 ofițeri și 72 de marinari britanici.” [2]


3


În urma atacului dezastruos, mica flotă engleză se retrage la Istanbul, unde Hyde Parker este înmormântat cu fast în cimitirul creştin Peria.

Englezii nu iartă însă.

În data de 17.07.1854, canoniera HMS Spitfire, de 500 de tone, având corpul din lemn şi propulsată cu aburi şi zbaturi, trece peste bara de la Sulina, se oprește în dreptul orașului. Trag câteva salve de tun şi rafale de mitralie, după care soldații coboară. În câteva ore, din localitate nu mai rămâne în picioare decât farul şi biserica.


0


După câțiva ani, englezii vor reconstrui Sulina după modelul oraşelor americane. Dar despre acest subiect, într-un articol viitor.


[1] pinchuk_s@mail.ru

[2] http://history.milportal.ru/2011/09/delo-kapitana-xrisoveri/


Imagine1 – gravură cu Sulina din perioada 1850, publicată în presa engleză;

Imagine2 – portret al lui Aristide Christoveri (Hristoveri), conducătorul voluntarilor greci, plecați de la Tulcea la Sulina, pentru a lupta împotriva englezilor, Chistoveri l-a împușcat mortal pe comandantul Hyde Parker, motiv pentru care Sulina a fost distrusă complet ;

Imaginea 3și4 – scene din timpul asaltului englez asupra fortificațiilor Sulinei, publicate în presa engleză a timpului;

Imagine5 – gravură în care apare momentul distrugerii Sulinei de către englezi, apărută în presa engleză.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: