Skip to content

Prăvălia de apă… un episod „Detectiv prin Tulcea veche”

5 Iulie 2016

?????????????????????????????????????????????????????????

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 05 iulie 2016


Avem informații că în vechiul Bazar tulcean, situat cam pe locul actualei prefecturi (fosta clădire a Telefoanelor) a existat un magazin de apă. O asemenea prăvălie nu reprezenta sediul vreunui proto Aquaserv, unde tulcenii își plăteau taxele de alimentare cu apă și canalizare (lucruri care nici nu existau în frumosul nostru oraș, pe la 1863, când s-a construit Bazarul) și nici nu era magazinul vreunui sacagiu care făcuse avere vânzând apă de Dunăre, cu huluba, prin mahalalele tulcenilor, cocoțate pe cele șapte coline ale orașului. Nici măcar prăvălia vreunui fabricant de apă carbogazoasă (sifon), care avea să devină foarte apreciată de tulceni câteva decenii mai târziu, comersanții de asemenea apă chiar organizându-se într-o distinsă breaslă, așa cum se poate observa în fotografia de mai jos.


5 (2)


Magazinul de care discutăm vindea sticluțe cu apă de Nil, despre care se spunea că Sultanul de la Constantinopol bea în fiecare zi. Sticluțe cu apă de Eufrat, ba chiar aici se negustorea apă de Tamisa și Sena, special adusă pentru comisionarii frânci ai Comisiei Europene a Dunării. Prețurile  erau destul de piperate, iar negustorul armean, ce ținea prăvălia de apă, trebuia să le explice mușteriilor mai tolomaci că apa din butelcuțele de sticlă era mai mult medicament decât pentru ostoirea setei.

Astfel, o sticluță verde, cu apă limpede de Dunăre consta zece lei turcești, cu care, în mod normal puteai să cumperi o vadră de vin de Niculițel, adică o Somoveancă adevărată, sau un bărdac de votcă de Odessa, adusă noaptea cu bărcile de la Ismail. Dacă mușterii cârcotași mai înțelegeau prețul mare pentru apa de Volga sau din râurile din țările vikingilor, nu pricepeau cu nici un chip cum armeanul putea cere zece lei turcești pe o sticluță cu apă de Dunăre, care curgea leneșă la doi pași de Bazar și din care și cel mai sărăntoc tulcean putea bea pe săturate sau să o ducă gratis toată acasă, dacă avea o așa ambiție.

Acestora, negustorul trebuia să le explice pe îndelete că apa lui de Dunăre era adusă chiar de la izvorul marelui fluviu, direct din țara nemțească, păzit de garnizoană de cavaleri teutoni, despre care se spunea că mâncau turci la prânz.

Apa de la izvorul Dunării era atât de grozavă încât era cumpărată în secret, în butoaie de către ieniceri, pentru că se știa că cine bea din ea devine foarte viteaz. Așa se explică faptul că soldații turci, numiți în vremurile bune „Copiii Sultanului”, erau de neînvins. Pentru cine avea timp să asculte, negustorul armean continua povestea, cu glas șoptit – pentru că dacă ar fi aflat cadiul și mutesariful tulcean, l-ar fi acuzat de complot și l-ar fi țintuit de urechi de ușa prăvăliei – cum ienicerii își pierduseră vitejia din momentul în care încetaseră să mai bea apă de Dunăre și consumau doar bragă, pe care o lăsau să fermenteze și mai mult decât trebuie, cât să se facă cam ca o bere plouată. Și uite așa, începuse să se ducă pe apa sâmbetei puterea Imperiului otoman, care ajunsese ciuca bătăilor în ultimele războaie, toate întâmplându-se de lipsă de apă de Dunăre.


6


Cu toate că armenii sunt cei mai pricepuți negustori din lume – se spunea că pentru a înșela un negustor evreu era nevoie de doi români,  iar pentru a înșela unul armean, de șapte – prăvălia de apă s-a închis după câteva luni, din lipsă de mușterii, zgârciții de tulceni refuzând să plătească lei buni pe apă chioară, pentru care, în cel mai rău caz plăteau câțiva firfirei să le-o aducă sacagiul, cu huluba, direct acasă, unde își umpleau butoaiele după trebuință.


3


Cu trecerea timpului, după plecare armeanului negustor de apă, au început să apară primii fabricanți de apă  carbogazoasă, faimosul sifon,  de care se știe din ce în ce mai puțin. Tulcea a avut chiar o fabrică de bere, care nu era produsă direct cu apă de Dunăre, ci prin intermediul unor puțuri, apa fiind extrasă din pânza freatică. Fabrica a fost și ea închisă,  precum prăvălia de apă, acum câțiva ani, ca urmare a războiului pierdut cu mari fabricanți de bere.

Singurul lucru care nu s-a încercat să se fabrice cu apă de Dunăre a fost votca, motiv pentru care vom dedica un articol viitor acestui subiect extrem de interesant și misterios.

Până atunci, nu uitați, apa de Dunăre te face viteaz, de neînvins și inteligent (aici am exagerat puțin).


Imagine1 – fotografie cu Bazarul tulcean, perioada interbelică;

Imagine2 – fotografie cu membri Uniunii fabricanților tulceni de limonadă și sifon, realizată  în fața coloanelor Bazarului, circa 1900;

Imagine3 – eticheta berii Tulceana, fabricată la Tulcea, înainte de anul 1989;

Imagine4 – fotografie cu două pahare de apă de Dunăre, primul te face curajos, al doilea viteaz.

One Comment leave one →
  1. roxana permalink
    18 August 2016 14:57

    interesante povestiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: