Skip to content

Mihail Moruzov, începuturile celui mai bun (1906-1916) – un episod „Detectiv prin Tulcea veche” (10)

6 Decembrie 2016

 moruzov-coperta-10

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 06 decembrie 2016


Dr. Sorin Aparaschivei, din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, revine la Tulcea. Domnia sa ne propune un nou studiu excepțional asupra marelui spion tulcean Mihail Moruzov, concentrat pe perioada 1906-1916, însoțindu-l în primii pași de activitate în informații. Implicarea a zeci de tulceni în această romantică și periculoasă activitate, transformă acest studiu într-un valoros document de istorie locală. Veți constata cu uimire că aproape toți tulcenii erau angrenați, mai mult sau mai puțin, în lupta purtată de rețelele de spionaj, în frumosul nostru oraș. Bucuria lecturii este și mai mare datorită faptului că Dr. Sorin Aparaschivei ne-a făcut onoarea, ca și cu ocazia studiului „Afanasie Moruzov, marele spion uitat”, de a publica pentru prima dată acest document la Tulcea, în cinstea tulcenilor și a istoriei lor unice, motiv să-i mulțumim sincer pentru cadoul scriitoricesc făcut.

Din motive de spațiu, studiul va fi serializat în mai multe episoade, care cu siguranță că vă vor încânta și ține cu inima la gura, într-un autentic thriller istoric. Acestea se vor derula în fiecare săptămână, în ziua de marți, pe blogul http://www.mistereledunarii.ro și în paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, sub genericul „Detectiv prin Tulcea veche”. Citiți și bucurați-vă, istoria Tulcei este minunată!

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro


Mihail Moruzov, începuturile celui mai bun (1906-1916)

Sorin Aparaschivei

Rezoluția lui Iancu Panaitescu a fost: „În privința sporirii numărului agenților, aprobăm sporirea efectivului Brigăzii încă cu doi, după cum se arată la punctul nr. 1 din raport; În ce privește pe actualul agent m [Mihail Moruzov], încuviințăm avansarea sa și până ce vom avea locuri i se va da diferența lunar până la 150 lei; Se aprobă înființarea unui agent la Chilia, cerut la punctul nr. 2 din raport; Se aprobă înființarea a 4 informatori plătiți cu 40-45 lei lunar, ceruți la punctul 3; Se aprobă trecerea Poliției Portului Tulcea sub autoritatea șefului Brigăzii, așa cum este la Constanța; Se vor da ordine severe în sensul cerut la punctul nr. 5 din raport”. Decizia directorului DPSG a fost transpusă și în ordinul nr. 30175 S[ecret] din 12 noiembrie 1912, transmis șefului Brigăzii Tulcea, din care redăm pasajul referitor la Mihail Moruzov: „Încuviințăm avansarea actualului agent m, și până ce vom avea locuri îi vom da diferența lunar până la 150 lei”[1].

Așadar, în noiembrie 1912, a avut loc o nouă avansare a polițistului Mihail Moruzov, de la agent de Siguranță Clasa a V-a direct la agent de Siguranță Clasa a III-a (treapta a IV-a probabil fusese obținută în noiembrie 1911).

La 12 noiembrie 1912, un ordin secret l-a anunțat pe prefectul jud. Tulcea că: „În interesul Serviciului, s-a pus Poliția Portului Tulcea sub controlul șefului Brigăzii de Siguranță din orașul Tulcea, întocmai ca la Constanța, iar șeful Poliției Portului va îndeplini și funcțiunea de ajutor al șefului Brigăzii”[2]. Iancu Panaitescu a ordonat apoi șefilor polițiilor porturilor Padina, Periprava, Chilia Veche, Lascăr Catargiu, Sulina, Isaccea, Măcin și (Ghea ?): „Să executați, fără întârziere, orice cereri primite de la șeful Brigăzii Speciale de Siguranță din orașul Tulcea în ceea ce privește diferitele cereri de informațiuni de care are nevoie. (…) Voi pedepsi cu cea mai mare asprime orice abatere de la acest ordin”[3].


1


Înființarea Serviciului de Contraspionaj Militar de pe lângă DPSG

Începând cu martie 1908, odată cu înființarea Direcției Poliției și Siguranței Generale, activitățile de informații, contrainformații și contraspionaj (civil) au fost abordate unitar, continuu și centralizat, mai puțin contraspionajul militar care continua a fi instrumentat diferit de către agenții DPSG, aici fiind obligatorie colaborarea și coordonarea acțiunilor cu structurile specializate ale Armatei Române. Iancu Panaitescu era însă un adversar al acestui mod de lucru.

După negocieri anevoioase, la 22 mai 1910, Iancu Panaitescu a obținut acordul generalului Remus Boteanu, șeful Stat Majorului General al Armatei (ad interim – la Ministerul de Război[4]), în: „Chestiunea înființării unui serviciu mixt militaro-civil (adică ofițeri din Stat Major și persoane din Direcția Siguranței Generale pentru Serviciul de spionagiu și contraspionagiu militar)”[5]. Astfel, pentru prima dată, activitatea spionilor militari era identificată, supravegheată și anihilată de o structură națională specializată, care funcționa permanent, având un buget anual.

Așadar, 22 mai 1910 este data oficială a înființării Serviciului de Contraspionaj Militar de pe lângă DPSG, sau Serviciul Colaborării – cum l-a numit Mihail Moruzov[6]. Deducem că imediat a început selecția agenților, iar Armata Română, ca beneficiară a serviciului, a organizat un program pentru instruirea teoretică și practică în materie de contrainformații și contraspionaj militar. Mihail Moruzov a fost parte a acestui plan, fiind „încorporat” în Armata Română în toamna anului 1910.

La 11 iunie 1911, directorul Iancu Panaitescu a remis locotenent-colonelului Constantin Scărișoreanu, șeful Biroului Informațiilor de la Statul Major General al Armatei Române, spre aprobarea ministrului de Război: „Proiectul de buget pentru agenții speciali de siguranță cari ar fi nevoie să se înființeze pe lângă Direcția Poliției și Siguranței Generale pentru Serviciul de Contraspionaj Militar[7]. Conform organigramei, Serviciul de Contraspionaj Militar de pe lângă DPSG a fost înzestrat cu un buget anual de 91 200 lei și un număr de 28 de agenți, repartizați în punctele importante din țară, dar și în străinătate: Odessa, Sofia, Rusciuk, Vidin etc., care aveau sarcina de a forma o rețea de supraveghere greu de străbătut de către spionii bulgari și ruși. Trei dintre agenții Serviciului aveau „sediul la Direcțiune, putând fi întrebuințați în țară și în străinătate”[8]. Treptat, au început să fie adoptate primele reglementări și decizii ministeriale în sprijinul activității Serviciului[9]. La conducerea Serviciului de Contraspionaj Militar de pe lângă DPSG (mixt) a fost numit, după toate indiciile, comisarul șef Vintilă Ionescu, șeful „Brigăzii de Informațiuni și Controlul Streinilor”.



Sciziunea din anul 1913, Mihail Moruzov devine șeful Serviciului Secret (clandestin) al Marelui Stat Major al Armatei Române

În ciuda realizărilor comune, inevitabilul s-a produs. Conducerea Marelui Stat Major era de părere că Armata Română trebuia să dispună de o structură proprie (civilă) de contraspionaj militar. Unul din susținătorii ideii era chiar Mihail Moruzov, iar Legea privind Contra spionajul în timp de pace[10], Legea de organizare a Jandarmeriei (prin care Jandarmeria a trecut de la Ministerul de Interne la cel de Război) și Legea de reorganizare a Ministerului de Interne, toate din anul 1913,  îngăduiau și ele Armatei preluarea unor competențe în domeniu de la DPSG.

Însă de ce avea nevoie Marele Stat Major al Armatei Române de un asemenea de serviciu, când aici exista încă din anul 1859 un Serviciu de Informații Militare? Problema era că acest Serviciu era mult prea specializat, ierarhizat și rigid, mai ales în abordarea și colaborarea cu civilii. Mihail Moruzov a propus eliminarea neajunsurilor prin crearea unui aparat tehnic civil (recrutori – informatori) autonom, nerestricționat de rigori și aprobări cazone, flexibil și îndrăzneț în adâncime și care să funcționeze continuu și centralizat prin ștafete. Informatorii trebuiau să-și urmărească continuu și temeinic obiectivul, să nu părăsească niciodată chestiunea începută și să evite a se interesa și raporta despre altceva. Autonomia serviciului de a acționa în adâncime (teritoriul străin) îl făcea însă clandestin, deci nerecunoscut de statul român în caz de eșec. Un risc nu pentru oricine. Un militar de carieră cu greu își asuma un astfel de risc. O altă soluție înaintată de Mihail Moruzov, care a contat în decizia militarilor, a fost că informatorii recrutați (civili) puteau fi oricând îndepărtați dacă nu mai corespundeau exigențelor, ceea ce din punct de vedere financiar nu obliga Armata la mari sacrificii (așa numiții diurniști).


[1] ANR, Inv. 722, Direcția Generală a Poliției 1893-1916, DPSG, Dosar 80/1912, fila 3.

[2] Ibidem, fila 4.

[3] Ibidem, ordin din 12 nov. 1912, fila 6.

[4] Ministru de Război era gl. Grigore Crăiniceanu.

[5] ANR, Inv. 722, DPSG, Dosar 89/1911, fila 3, dreapta sus, rezoluția lui Iancu Panaitescu.

[6] Fl. Pintilie, Șt. Marițiu, Nevian Tunăreanu, C. Beldiman, Istoria Serviciului Secret de Informații, România 1917-1940, Vol. I, Editura I.N.I., București, 2000, Documente, p. 193 (Memoriu întocmit de Mihail Moruzov la 8 decembrie 1927).

[7] ANR, Inv. 2349, DGP 1903-1936, Dosar 1/1910, fila 8.

[8] Ibidem.

[9] Referitor la înființarea și evoluția Serviciului național de contraspionaj (perioada 1907-1918), chestiunea va fi urmărită pe larg de autor într-un material viitor.

[10] Monitorul Oficial nr. 242 din 31 ianuarie 1913.


imaginea1-ilustrată cu portul orașului Tulcea, circa 1910 ;

imaginea2-ilustrată cu portul orașului Tulcea… un grup de spioni și agenți sub acoperire îl supraveghează cu atenție pe fotograf (!).

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: