Skip to content

Mihail Moruzov, începuturile celui mai bun (1906-1916) – un episod „Detectiv prin Tulcea veche” (11)

13 Decembrie 2016

moruzov-coperta-11

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 13 decembrie 2016


Dr. Sorin Aparaschivei, din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, revine la Tulcea. Domnia sa ne propune un nou studiu excepțional asupra marelui spion tulcean Mihail Moruzov, concentrat pe perioada 1906-1916, însoțindu-l în primii pași de activitate în informații. Implicarea a zeci de tulceni în această romantică și periculoasă activitate, transformă acest studiu într-un valoros document de istorie locală. Veți constata cu uimire că aproape toți tulcenii erau angrenați, mai mult sau mai puțin, în lupta purtată de rețelele de spionaj, în frumosul nostru oraș. Bucuria lecturii este și mai mare datorită faptului că Dr. Sorin Aparaschivei ne-a făcut onoarea, ca și cu ocazia studiului „Afanasie Moruzov, marele spion uitat”, de a publica pentru prima dată acest document la Tulcea, în cinstea tulcenilor și a istoriei lor unice, motiv să-i mulțumim sincer pentru cadoul scriitoricesc făcut.

Din motive de spațiu, studiul va fi serializat în mai multe episoade, care cu siguranță că vă vor încânta și ține cu inima la gura, într-un autentic thriller istoric. Acestea se vor derula în fiecare săptămână, în ziua de marți, pe blogul http://www.mistereledunarii.ro și în paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, sub genericul „Detectiv prin Tulcea veche”. Citiți și bucurați-vă, istoria Tulcei este minunată!

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro


Mihail Moruzov, începuturile celui mai bun (1906-1916)

Sorin Aparaschivei

Într-un referat din 23 august 1911, acest deziderat al Armatei a fost explicat în felul următor de Marele Stat Major: „Serviciul de Informații de la Statul Major General al Armatei nu a avut și nu are nici astăzi o organizare care să corespundă în adevăr misiunii sale. Așa cum funcționează în prezent, el nu poate obține informații cu caracter mai confidențial asupra organizării militare a vecinilor, nici mai ales să recunoască și să țină sub supraveghere persoanele care se ocupă în țara noastră cu spionajul, așa ca să putem lua la nevoie măsurile impuse de împrejurări. Din acestă cauză, suntem inferiori vecinilor noștri”[1].

În acest context, undeva la începutul anului 1913, Mihail Moruzov a fost însărcinat de Marele Stat Major cu Proiectul unui Serviciu Secret (clandestin) propriu Armatei Române, având la dispoziție în acest sens suma de 600 000 lei. A trecut la „realizarea aparatului tehnic și primele recrutări”[2], reușind „formarea de nuclee informative în Bulgaria, Ungaria și Rusia” (1913)[3].


tulcea-1915


„Schisma” lui Mihail Moruzov e confirmată de maiorul Ioan Țăranu, șeful Biroului de Contrainformațiuni, și maiorul Alexandru Bursan, șeful Serviciului Secret, ambii din Marele Stat Major, care arătau (la 25 martie 1920): „Domnul Moruzov în toate ocaziile s-a manifestat în sensul organizării unui Serviciu informativ și contrainformativ propriu Marelui Stat Major, după modelul tuturor Statelor Majore, întrucât nu este prudent a lăsa Comandamentul superior militar să fie informat de elemente care nu au pregătirea și nici cunoștințele necesare. Aceasta însă l-a pus în conflict cu foștii directori ai Siguranței, care vedeau prin aceasta știrbită atotputernicia lor și un control care nu le convenea. Consecvent ideii ce o avea, dl. Moruzov a fost totdeauna lângă Armată, dând informații periodice (…), fiind singurul cunoscător real al situației dobrogene, sud basarabene și bulgare”[4].

Raportul Comisiei de anchetă întrunită în „Cazul Moruzov”, în noiembrie 1940, este și el grăitor stabilind precis că: „În anul 1913, odată cu începutul campaniei armatelor române în Bulgaria, a devenit necesară cunoașterea situației armatelor celorlalte țări. S-a decis atunci organizarea Serviciului Secret din România [subl. n.] în scopul culegerii de informații din Bulgaria și Rusia. Cu conducerea acestui Serviciu a fost însărcinat Mihail Moruzov, datorită cunoștințelor de limba rusă și faptului că trăia în mijlocul comunității lipovene. Se cunoștea că, anterior, Mihail Moruzov lucrase pe lângă șeful Brigăzii de Siguranță Tulcea, un anume Floru, și pe lângă Guță Dumitrescu, ocupându-se printre altele și de mișcarea socialistă din Tulcea, al cărei conducător era doctorul Racovschi”[5].

Numirea lui Mihail Moruzov la cârma Serviciului Secret (tehnic) al Marelui Stat Major a fost, probabil, în legătură și cu deplasarea acestuia în funcția de secretar al atașatului militar român la Sofia, acțiune greu de fixat în timp. Informația provine de la lt. col. Al. Budiș, care, numit în același post, în anul 1937, înainte de a pleca la Sofia s-a prezentat la Mihail Moruzov „despre care auzisem că fusese secretar al atașatului român la Sofia înainte de Războiul din 1914-1918, deci secretar al postului în care eu urma să funcționez timp de mai mulți ani. M-a mânat la el dorința de a mă informa de la cineva care trăise în Bulgaria, cunoscător deci al aspirațiilor și manifestărilor sufletești ale poporului bulgar”[6]. Prezența pe teritoriul bulgar a lui Mihail Moruzov în această calitate este consemnată și de un document confidențial al Ministerului Financelor, emis la 3 septembrie 1916, în care un angajat își informa directorul că unele informații despre propaganda și activitatea spionajului germano-bulgar din Tulcea au fost obținute, în data de 11 august 1916, de la: „D-l. Moruzov, de naționalitate rus, fost atașat român la Legația română din Sofia”[7].


sofia-1910


Personal, consider că Mihail Moruzov a fost numit ca secretar la Sofia tot în anul 1913, de către colonelul Dumitru Iliescu, ca ajutor al maiorului Gheorghe Dabija, atașatul militar român la Sofia. Era acoperirea ideală pentru crearea rezidenței de la Sofia a Serviciului Secret abia înființat. Mărturiile vremii susțin că DPSG și Marele Stat Major al Armatei Române reușiseră să-și infiltreze oameni în toate structurile speciale ale statului bulgar. Ca exemple, alături de cazul Komarovski, sunt cazurile Vanghelie Hrisicu și Ivan Asenoff. Vanghelie Hriscu a fost recrutat de Mihail Moruzov și infiltrat de Marele Stat Major român în armata bulgară, prin anul 1912. După războiul mondial, Vanghelie Hrisicu a devenit ziarist, sub numele de Argintaru, la „Adevărul” și „Univesul”, apoi chiar șeful Biroului presei al Legației noastre la Sofia[8]. Ivan Asenoff a fost membru al Clubului Bulgar din Tulcea și amic din copilărie cu Mihail Moruzov. La 25 septembrie 1913, în baza unei informații că agenții bulgari din Tulcea au început recrutarea tinerilor din comunitatea bulgară pentru a fi trimiși la Sofia, la Școala Militară, pe cheltuiala statului bulgar, cu scopul de a-i folosi în eventualitatea unui război contra României[9], Mihail Moruzov l-a strecurat și pe acest Ivan Asenoff, care sub legenda „dezertării” din Armata Română a fost încorporat în armata bulgară. După un timp, Hrisicu și Asenoff au fost prinși și condamnați pentru spionaj, dar până atunci au fost de mare folos Statului Major al Armatei Române[10]. După război, și Ivan Asenoff a devenit „ziarist” în București.

Cât de eficient și performant a fost Serviciul de informații condus de Mihail Moruzov? O arată generalul Nicolae Samsonovici, fost șef al Secției a II-a a Marelui Stat Major al Armatei Române, care chestionat în această privință a fost categoric: „Rapoartele lui Mihail Moruzov despre organizarea armatei și capacitatea de luptă a Bulgariei s-au dovedit precise, comparativ, de pildă, cu cele pe care le aveau sârbii”[11].

Din nefericire, Serviciul Secret (clandestin – al Armatei Române), înființat în anul 1913, nu a reușit să prindă contur deplin. Cauza – potrivit lui Mihail Moruzov – „nu s-a putut crea un aparat tehnic, în sens strict profesional, și s-a ajuns în scurt timp la inactivitate și la nevoia de a recurge la cooperarea cu Siguranța Generală a Statului, unde se [re]înființează un Birou mixt”[12].

Putem adăuga și contextul nefavorabil de la granițele țării care a impus conducerii României măsura ca toate structurile de contrainformații și contraspionaj să fie subordonate (centralizate) nevoilor Marelui Stat Major/Marelui Cartier General, cu atât mai mult cu cât Președintele Consiliului de Miniștri din România cumula atunci și funcția de Ministru de Război. Practic, serviciul lui Mihail Moruzov, conceput pentru timp de pace, nu mai era atât de necesar (războiul fiind o afacere strict militară). De luat în calcul este și o misterioasă îmbolnăvire (gravă) a lui Mihail Moruzov, care, se pare, l-a făcut indisponibil câteva luni de zile în prima parte a anului 1914.

Cert este că, la 26 martie 1914, Serviciul de Informații de la Marele Stat Major (condus de Mihail Moruzov) a trecut la Ministerul de Război, iar personalul civil al acestuia a fost suprimat[13]. Totuși, la 8 iulie 1915, Serviciul lui Mihail Moruzov continua să existe, dar „organizat pe actualele baze”, după cu arătau lt. col. Ioan Rășcanu, șeful Secției a III-a, și maiorul Nicolae Condeescu, șeful Biroului 5, într-o adresă către directorul DPSG[14]. Ideea Servicului autonom va fi reluată în vara anului 1916, când: „După primele operațiuni s-a recurs la adoptarea Proiectului conceput în anul 1913, adică, crearea unui aparat tehnic de informații. (…) Cum un asemenea aparat nu se poate improviza (…), am putut concentra elementele abandonate în 1914”, preciza Mihail Moruzov[15].


[1] Cristian Troncotă, Mihail Moruzov și frontul secret, Editura Elion, București, 2004, p. 36.

[2] ASRI, FD. 8097, Mihail Moruzov: Expunere asupra Serviciilor de Informații ale Armatei (istoric), adresa nr. 1583, din 21 septembrie 1934, Serviciul S către Ministerul Apărării Naționale, ff. 6-44.

[3] Florin Pintilie, Nevian Tunăreanu et Co., op. cit., p. 193.

[4] ASRI, Fond penal, Dosar nr. 20954, Vol. 19, Referat no. 11157, 25 martie 1920, către General Corp de Armată Christescu, șeful Marelui Stat Major, filele 413-414.

[5] ASRI, FP. 20954, Vol. 2, Referat 15 decembrie 1941 – privitor la ancheta declanșată de Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat față de activitatea lui Mihail Moruzov, fost șef al Serviciului Secret, f. 106.

[6] ASRI, Fond Penal 20954, Volumul 4, Declarație, atașat militar în Bulgaria lt-col. Al. Budiș, 19 noiembrie 1940,  filele 423-431.

[7] ANR, Inv. 723, DPSG, Dosar nr. 906/1916, fila 5.

[8] ANR, Inv. 2349, DGP, Dosar 22/1924, fila 30.

[9] ANR, Inv. 722, DPSG, Dosar 95/1911, fila 431.

[10] ASRI, Dosar „D”, Cota arhivistică 10 988, Vol. I, fila 32.

[11] ASRI, Fond penal, Dosar nr. 20954, Vol. 16, filele 82-88.

[12] ASRI, FD. 8097, Mihail Moruzov: Expunere asupra Serviciilor de Informații ale Armatei (istoric), adresa nr. 1583, din 21 septembrie 1934, Serviciul S către Ministerul Apărării Naționale, ff. 6-44.

[13] ANR, Inv. 722, DPSG, Dosar nr. 75/1914, filele 5-112.

[14] Ibidem.

[15] ASRI, FD. 8097, Mihail Moruzov: Expunere asupra Serviciilor de Informații ale Armatei (istoric), adresa nr. 1583, din 21 septembrie 1934, Serviciul S către Ministerul Apărării Naționale, ff. 6-44.


imaginea1-ilustrată cu orașul Tulcea, circa 1915 ;

imaginea2-ilustrată cu orașul Sofia, unde, s-ar părea că Mihail Moruzov a îndeplinit funcția de secretar la Legația română din capitala Bulgariei.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: