Skip to content

Mihail Moruzov, începuturile celui mai bun (1906-1916) – un episod „Detectiv prin Tulcea veche” (14)

26 Ianuarie 2017

coperta-moruzov-14

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 24 ianuarie 2017


Dr. Sorin Aparaschivei, din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, revine la Tulcea. Domnia sa ne propune un nou studiu excepțional asupra marelui spion tulcean Mihail Moruzov, concentrat pe perioada 1906-1916, însoțindu-l în primii pași de activitate în informații. Implicarea a zeci de tulceni în această romantică și periculoasă activitate, transformă acest studiu într-un valoros document de istorie locală. Veți constata cu uimire că aproape toți tulcenii erau angrenați, mai mult sau mai puțin, în lupta purtată de rețelele de spionaj, în frumosul nostru oraș. Bucuria lecturii este și mai mare datorită faptului că Dr. Sorin Aparaschivei ne-a făcut onoarea, ca și cu ocazia studiului „Afanasie Moruzov, marele spion uitat”, de a publica pentru prima dată acest document la Tulcea, în cinstea tulcenilor și a istoriei lor unice, motiv să-i mulțumim sincer pentru cadoul scriitoricesc făcut.

Din motive de spațiu, studiul va fi serializat în mai multe episoade, care cu siguranță că vă vor încânta și ține cu inima la gura, într-un autentic thriller istoric. Acestea se vor derula în fiecare săptămână, în ziua de marți, pe blogul http://www.mistereledunarii.ro și în paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, sub genericul „Detectiv prin Tulcea veche”. Citiți și bucurați-vă, istoria Tulcei este minunată!

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro


Mihail Moruzov, începuturile celui mai bun (1906-1916)

Sorin Aparaschivei

Mihail Moruzov contra agenților Puterilor Centrale

 

Confruntarea cruntă și spectaculoasă cu agenții spionajului Puterilor Centrale este cea care i-a adus faima mondială lui Mihail Moruzov. Celebră a rămas acțiunea din octombrie 1914, când Mihail Moruzov și agenții instruiți de el au reușit performanța sustragerii servietei ambasadorului Austro-Ungariei la București, contele Ottokar Czernin, în care se afla cifrul diplomatic al Ministerului de Externe habsburgic. Istoricul Vasile Bobocescu arată că în timp ce Czernin se afla într-o locuință particulară discutând cu gazda, agenții români au deschis portiera automobilului, au luat servieta diplomatului aflată pe banchetă și au dus-o rapid la un atelier fotografic al serviciului unde a fost fotografiat întregul conținut, fapt ce a permis organelor Siguranței române să-i descifreze corespondența diplomatică[1].

Maximillian Ronge, șeful spionajului austro-ungar din acea perioadă, își amintea cu amărăciune lovitura: „În mai 1917, i-am dezvăluit contelui Czernin afacerea penibilă în care a fost implicat. În octombrie 1914, când se găsea la București ca ambasador, i se furase din trăsură o geantă în care avea pe lângă alte documente și cheia cifrului diplomatic. Geanta îi fusese înapoiată împreună cu întreg conținutul, ceea ce contribui la aceea că împăratul Frantz Iosef – în felul său cavaleresc de a gândi – nu primi demisia prea imprudentului ambasador, după cum povestește Czernin în cartea sa Războiul mondial. Acum însă, după ocuparea Bucureștiului [de către armata germană], se întreprinse o cercetare minuțioasă după documente, în urma căreia se găsi, în luna mai 1917, în podul vilei Președintelui Consiliului de Miniștri, Brătianu, un mare număr de plăci fotografice care conțineau reproducerea rapoartelor Ambasadei austro-ungare și cheia noastră de cifru diplomatic. Copiile conținutului de ordine al genții (…) arătau cum au putut românii să descifreze telegramele ambasadei noastre încă de atunci”[2]. Max Ronge nu a uitat să menționeze că românii au făcut cunoscute și franco-englezilor cheile de cifrare, fapt ce a creat imense daune armatelor austro-ungaro-germane pe toate fronturile din Europa.


ottokar-czernin


Remarcabil este că, la doi ani după acest succes, Mihail Moruzov a repetat lovitura, de această dată contra ambasadorului Germaniei la București. În prealabil, la 21 iulie 1915, Poliția din Dorohoi raportase că „din Viena și Berlin se trimit lunar în București milioane de coroane pentru organizațiile de spionaj din România”, sub rezervă, comunicându-se și informația că „un general român din țară face servicii austriecilor pentru bani”[3]. S-au făcut verificări și planuri de acțiune și, la 16 august 1916, prin combinații informative bine puse la punct, Mihail Moruzov l-a devalizat pe baronul von dem Bussche de servieta care conținea cele mai secrete documente, tot din automobil, în momentul când acesta se pregătea să părăsească Bucureștiul. Printre acestea se afla lista cu agentura serviciilor secrete germane, cu persoanele corupte din statul român și sumele de bani cheltuite de germani pentru remunerarea lor[4], în total vreo 200 de persoane. Lista a fost prezentată premierului Ionel Brătianu și, deși nu a fost publicată, în noiembrie 1916, generalul Vasile Zottu, șeful Marelui Cartier General, și maiorul Ionescu, subșef de stat major la Corpul 1 Armată, s-au sinucis[5].


hilmar-freiherr-von-dem-bussche


Având în vedere asemenea succese, întrebarea este dacă Mihail Moruzov poseda noțiuni de limba germană? Se pare că da. Ipoteza este susținută de un stat de serviciu emis de Serviciul Personal din Ministerul de Război, la 17 aprilie 1929, în care Mihail Moruzov apare ca vorbitor al limbilor rusă, bulgară, franceză și germană![6] Posibil ca Mihail să fi dobândit asemenea abilități lingvistice de la comisarul Dumitru D. Floru, șeful BSST, vorbitor al limbilor franceză și germană, precum și de unii membri ai coloniei germane din Tulcea și împrejurimi, destul de consistentă pe atunci – aproximativ 13500 de locuitori. De notat și că, prin anul 1916, Mihail Moruzov era în relații amoroase cu o anume Elena, rudă cu familia Flechtenmacher[7] din cercul căreia culegea informații pentru Mihail Moruzov[8]. Nu uităm nici că Afanasie și Ioan Moruzov aveau și ei neveste de origine germană.

Așadar, familiarizarea lui Mihail Moruzov cu agenții spionajului austro-german a fost timpurie, chiar la Tulcea și împrejurimi. La Sulina, locuia familia Helling (sau Hoeling), a cărei casă devenise oficină a spionajului Puterilor Centrale încă din anul 1914. Doamna Helling conducea un mare magazin, iar soțul ei, răposatul Hanz Helling, fusese intendent la palatul Comisiei Europene a Dunării. Cuplul avea trei băieți, plecați la război în Germania, și două fete. Afanasie și Mihail Moruzov cunoșteau bine familia Helling, atât ca agenți, cât și prin relațiile personale. E posibil ca Afanasie și Ioan Moruzov să-și fi întâlnit viitoarele soții de origine germană, Eugenia și Vilma, chiar în această casă. Mihail Moruzov era informat că Hans Helling, unul dintre cei trei fii, frecventa un curs de spionaj intensiv în Germania, urmând să revină ca spion al armatei germane. Într-adevăr, Hans Helling a fost numit, în anul 1916, ajutor șef al lui von Rieger, șeful serviciului de informații al Puterilor Centrale pe frontul din Dobrogea. Discret, Mihail Moruzov l-a recrutat pe Hans Helling. După război, Hans s-a „întors” în Germania, la Abwehr, de unde a devenit o sursă importantă de informații pentru Serviciul Secret condus de Mihail Moruzov.

Cele două fete ale doamnei Helling: Elsa, 23 ani, și Johana, 19 ani, aveau și ele contribuția lor. Călătoreau des la Galați și București, „ducând corespondența lui Friederich Springer [secretarul Consulatului Austro-Ungariei din Sulina] către tot felul de spioni”, care operau pe axa Brăila-Tulcea-Sulina-Constanța, printre ei: Johan Schnel, curierul secret al ministrului austro-ungar Ottokar Czernin, sosit la Sulina de la Viena[9]; Iwersen, șeful spionajului german din București; Frantz Wilfan, căpitanul portului Sulina și viceconsul austro-ungar (șeful spionajului austro-ungar din Dobrogea); consulul otoman Münich Bey; Adolf Blücher, de la Legația Germaniei din București și secretar al Consulatului german la Constanța; Iunghans, agent consular austro-ungar;W. Schimmelpfeng, șeful unui Birou de informații; Iohan Leonard Rener, funcționar la Administrația Pescăriilor Statului și coordonatorul unei rețele de agenți în rândul unor pescari și supuși austro-germani din zona Tulcea-Isaccea-Ismail, cărora din funcția pe care o deținea le acorda protecție și le înlesnea trecerile în Rusia etc.[10].


[1] Pe larg în: Vasile Bobocescu, Momente din Istoria Ministerului de Interne, Volumul I, 1821 – 1944, Editura Ministerului de Interne, pp. 313-317; Cristian Troncotă, marele biograf al lui Mihail Moruzov, citează sursa Radu Dinulescu și plasează acest eveniment în aprilie 1914, vezi: „România și Frontul secret”, editura Elion, București, 2008, pp. 62-63, dar Dinulescu este contrazis chiar de Maximillian Ronge (n.a.).

[2] General de Brigadă Max Ronge, Spionajul de război și industrial. 12 ani în Serviciul de Spionaj, subcapitolul: „Dezvoltarea mai departe a Serviciului de spionaj. Lupta contraspionajului comercial și aerian inamic și contra dușmanului intern. Cavaleri ai Antantei și doamne de varieté”. Maximillian Ronge a fost ultimul șef al Secției Informațiilor din Marele Cartier General al Armatei Austro-Ungare și al Biroului de Evidență din Marele Stat Major (lucrare consultată într-o colecție particulară).

[3] ANR, Direcția Generală a Poliției 1893-1916, Dosar 1/1908, fila 250.

[4] Vasile Bobocescu, Momente din Istoria Ministerului de Interne, pp. 313-317.

[5] Vezi și: Alin Spânu, Ziua de naștere a Serviciului Secret Român, în „Magazin Istoric”, februarie 2015, pp. 71-75.

[6] ASRI, Dosar nr. 20954.

[7] Florin Pintilie, Nevian Tunăreanu et Co., op. cit., Documente, p. 175.

[8] Posibil ca Elena să-l fi ținut la curent pe Mihail Moruzov cu cazul colonelului Victor Verzea, acuzat și condamnat pentru trădare. Victor Verzea era în legătură cu N. Flechtenmacher.

[9] ANR, Inv. 723, DPSG, 1898-1917, Dosar 1617/1915, filele 5-37.

[10] ANR, Inv. 723, DPSG 1898-1917, Dosar 133/1915-1916, fila 26; Dosar 1617/1915, filele 5-37.


imaginea 1 – Contele Ottokar Czernin, Ambasadorul Austro-Ungar la București, căruia Mihail Moruzov a reușit să-i sustragă geanta cu documente diplomatice și codul decriptării acestora, cod care a ajuns ulterior la armatele în conflict cu Austro-Ungaria, cu prejudicii militare incalculabile.

imaginea 2 – Hilmar Freiherr von Dem Bussche, Ambasadorul Germaniei la București, împotriva căruia Mihail Moruzov reușește o acțiune similară de subtilizare de documente secrete, în urma căreia este desconspirată rețeaua de spionaj germană din România.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: