Skip to content

Mihail Moruzov, începuturile celui mai bun (1906-1916) – un episod „Detectiv prin Tulcea veche” (15)

31 Ianuarie 2017

coperta-moruzov-15

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 31 ianuarie 2017


Dr. Sorin Aparaschivei, din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, revine la Tulcea. Domnia sa ne propune un nou studiu excepțional asupra marelui spion tulcean Mihail Moruzov, concentrat pe perioada 1906-1916, însoțindu-l în primii pași de activitate în informații. Implicarea a zeci de tulceni în această romantică și periculoasă activitate, transformă acest studiu într-un valoros document de istorie locală. Veți constata cu uimire că aproape toți tulcenii erau angrenați, mai mult sau mai puțin, în lupta purtată de rețelele de spionaj, în frumosul nostru oraș. Bucuria lecturii este și mai mare datorită faptului că Dr. Sorin Aparaschivei ne-a făcut onoarea, ca și cu ocazia studiului „Afanasie Moruzov, marele spion uitat”, de a publica pentru prima dată acest document la Tulcea, în cinstea tulcenilor și a istoriei lor unice, motiv să-i mulțumim sincer pentru cadoul scriitoricesc făcut.

Din motive de spațiu, studiul va fi serializat în mai multe episoade, care cu siguranță că vă vor încânta și ține cu inima la gura, într-un autentic thriller istoric. Acestea se vor derula în fiecare săptămână, în ziua de marți, pe blogul http://www.mistereledunarii.ro și în paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, sub genericul „Detectiv prin Tulcea veche”. Citiți și bucurați-vă, istoria Tulcei este minunată!

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro


Mihail Moruzov, începuturile celui mai bun (1906-1916)

Sorin Aparaschivei

În mai 1915, în urma unor ședințe secrete la care au participat Adolf Blücher, Frantz Wilfan, d-na Helling și consulul otoman Münich Bey[1], Friederich Springer a subliniat că, „în caz că România va intra în război alături de Rusia, orașul Sulina va avea o importanță capitală din punct de vedere al transporturilor militare (muniții) și ca atare va fi nevoie ca gura de intrare să fie închisă de unul din vapoarele germane aflate la Constanța, Breslau sau Göeben, care va încerca să distrugă farurile și digul (…) și să facă astfel imposibilă utilizarea Dunării pentru transporturi”. Springler verificase la Comisie [Europeană a Dunării] dacă sunt disponibile mahoane încărcate cu pietre sau șlepuri, sau câteva nave turcești, care ar putea fi scufundate pentru blocarea canalului[2].

În tot acest timp, oamenii lui Mihail Moruzov și cei ai comisarului Dumitru D. Floru erau pe urmele grupului, fiind la curent că și rușii procedau la fel prin Veniamin Neronovici, agentului navigației ruse, acum la Isaccea[3]. Pentru a contracara acțiunea germană, Brigada de Siguranță din Tulcea a recomandat Centralei ca: „Paza digului să fie întărită (…), toate informațiile culese de Siguranța Generală să ajungă și la comandantul punctului naval local pentru a preîntâmpina un atac al vapoarelor germane, atașate la flota turcă (…), iar dacă acțiunea noastră se va îndrepta contra austro-germanilor dl. Wilfan să fie înlocuit din postul ce-l ocupă sau chemat sub un pretext oricare la Galați, la CED [Comisia Europeană a Dunării], cu câteva zile înainte de a se declara mobilizarea, prin aceasta împiedicându-se toate scopurile austro-germane căci acest Wilfan este principalul lor agent din localitate”[4] (arestarea s-a făcut în august 1916).


1


Pe Adolf Blücher, al cărui scop principal era atunci formarea unui Serviciu de spionaj și propagandă pentru Dobrogea și Cadrilater, Mihail Moruzov îl va reîntâlni în preajma celui de Al Doilea Război Mondial, când germanul va fi în poziția de șef al „Biroului de Presă” al Legației Germaniei la București.

O atenție deosebită a fost acordată și membrilor familiei Rosenberg. Prin anii 1913-1914, frații Arthur, Siegfried, Pane și Max Rosenberg, prin afacerile deținute în România și Bulgaria, deveniseră mari furnizori pentru armata austro-germană. Un sediu al firmelor controlate de Max Rosenberg se afla în str. Brezoianu, nr. 37, din București. Mihail Moruzov și comisarul Dumitru D. Floru aveau cunoștință că aici se afla sediul unui birou de informații care plasa agenți pe teritoriul nostru, furnizând și informații despre potențialul economic și militar al României colonelului Randa, atașatul militar al Austro-Ungariei la București, și colonelului Ed. Fischer, șeful jandarmilor din Bucovina austriacă. La 24 septembrie 1915, Max Rosenberg s-a prezentat la Sulina, venind de la Tulcea, cu scopul de a „pregăti în localitate un depozit de 30 de vagoane de petrol pentru aprovizionarea populației în timpul iernii”, sens în care „societatea Flora [pentru distribuția petrolului] a cumpărat toate tancurile de petrol aflate la Galați și Brăila cu intenția de a le aduce la Sulina”[5]. Dar, cercetările efectuate de Poliția Sulina au arătat că depozitul de benzină preconizat nu era pentru necesarul populației, ci pentru a alimenta submarinele germane aflătoare în Marea Neagră. Max Rosenberg era cunoscut comisarului Floru și pentru susținerea financiară camuflată acordată agentului austriac Simon Husar din Tulcea[6], documentat de BSST că a pus la cale asasinarea lui Take Ionescu și a lui N. Filipescu, sub motivul că cei doi oameni politici români se opuneau influenței germane în România[7].


2


Ei bine acest Max Rosenberg (Rozenberg), cunoscut bine și de Afanasie Moruzov, este nimeni altul decât tatăl faimoasei Vera Atkins (după mamă), agentă româno-britanică născută la Galați și care a activat în România începând cu anii 1930. Vera a urmat un curs de dactilofgrafie în Anglia, și a revenit în România, în anul 1932, ca angajată la compania Vaccuum Oil, fiind racolată de British Intelligence Service datorită relației pe care o avea cu ambasadorul Germaniei la București, Friederich Werner von der Schulenburg[8]. În anul 1932, Vera a cunoscut-o pe Annie Samuelly, celebră și ea pentru legăturile de natură informativă cu anglo-americanii, mai mult după instalarea comuniștilor la putere în România. Familia lui Max Rosenberg era înrudită cu Antony Mendl, un alt client al serviciilor speciale din țara noastră. Toate acestea erau bine știute de Mihail Moruzov și Serviciul S, Vera Atkins aflând și ea că tulceanul avea dovezi contra ei. În anul 1939, Vera Rosenberg-Atkins a plecat din România în Marea Britanie, unde a ajuns să conducă de facto, pe timpul Războiului Mondial, vestitul SOE britanic (Espionage of the British Special Operations Executive), ce tocmai fusese înființat de Winston Churchill. Frații Atkins au rămas să activeze în România, dar asta este o altă poveste. În vara lui 1916, activitățile derulate de Max Rosenberg prin baza operativă a familiei de la Ițcani (Suceava) au făcut ca DPSG să ia măsura trimiterii comisarul Dumitru D. Floru la șefia Brigăzii de Siguranță din Botoșani. Aici, ca fapt divers, versatului comisar i-au trebuit doar câteva zile pentru a stabili că la „problema germană activează și scriitorul Mihail Sadoveanu (…), care se dovedește a fi propagandist și filogerman convins, (…) un antirus convins,(…) el și fratele lui primesc de la Berlin un fond de 500 000 lei pentru a întemeia o editură de cărți și o revistă (…), iar la Fălticeni să înființeze un Club al funcționarilor”[9].

Mai adaug că isprăvile lui Mihail Moruzov la „problema germană” au rămas consemnate și în arhivele Abwehr-ului. La sfârșitul lui octombrie 1939, la Berlin, la întâlnirea avută de Constantin Ionescu-Micandru (din Serviciul S) cu maiorul Pruck, șeful Frontului de Est din Marele Stat Major al armatei germane, neamțul încercând să epateze a afirmat că a căutat și a găsit în arhive fișa lui Mihail Moruzov în care se arată „modul impresionant cum acesta a lucrat pe frontul din Dobrogea în timpul Războiului Mondial”[10].


[1] ANR, Inv. 723, DPSG, 1898-1917, Dosar 1617/1915, fila 1.

[2] Ibidem, filele 3-4.

[3] ANR, Inv. 723, Direcția Generală a Poliției 1898-1917, Dosar 1363/1915-1916, filele 1-19.

[4] ANR, Inv. 723, DPSG, 1898-1917, Dosar 1617/1915, filele 3-4.

[5] ANR, Inv. 723, Direcția Generală a Poliției 1898-1917, Dosar 1411/1915, filele 1-6.

[6] Proprietarul ziarului „Ecoul Dobrogean”.

[7] ANR, Inv. 723, DPSG, 1898-1917, Dosar 1435/1915, filele 20-26.

[8] Sarah Helm, Secretele Verei Atkins. Povestea unei românce spion în Al Doilea Război Mondial, Editura Litera, 2014, p. 194.

[9] ANR, Inv. 723, DPSG, dosarul 1640/1915, fila 355, raport din 17 iulie 1916.

[10] Material consultat într-o sursă privată (n.a.).


imaginea 1 – Portul orașului Sulina, în jurul anului 1910,pe lângă oameni, remarcați stâlpul cu felinar, singuratic, pentru iluminatul public, în condițiile în care Sulina a fost printre primele orașe din România, iluminate electric.

imaginea 2 – Fotografie cu portul orașului Sulina.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: