Skip to content

Republica piraților de Dunăre… (2)

8 Septembrie 2017

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 08 septembrie 2017


În cadrul mini serialului nostru despre pirații de pe Dunăre, azi, vă oferim episodul al  doilea. Autorul este distinsul scriitor gălățean Tudose Tatu, un adevărat specialist al istoriei Dunării de Jos. Textul reprezintă un fragment din volumul său, „Republica piraților de Dunăre. Sulina kesaro – kraiască”, în curs de apariție.

Nicolae C. Ariton

http://www.mistereledunarii.ro


 

Republica piraților de Dunăre. Sulina kesaro-kraiasca

(fragment de volum)

Tudose Tatu.

Turcii imperiali şi ruşii asemenea erau stăpânii Mării Negre în vremurile de veac 18 şi 19.

Așa va fi luat ființă Sulina și farul ei, hăt înainte vreme sub osmani pe la 1583, așa va lua ființă așezarea țaristă a veacului naționalităților, după data de 26 februarie 1837.

Încet, încet, urma să devină orașul bază al matrapazlâcurilor maritime.

Afaceri necurate marcate de Bară și nevoia vaselor de alimbare, de izolarea așezării, de marile pierderi de timp datorită adâncimii mici a apelor și furtunile ce bântuiau primăvara și toamna, de lungile staționări de multe ori cu lunile, de lipsa și scumpetea proviziilor.

Fără sa mai punem la socoteală perioadele de criză administrativă, politică ori alimentară.

Sub flamura bicefală a țarilor și a Sfântului Andrei ea avea să devină nu o așezare respectabilă, ci vizuina prosperă a “piraților” ocrotiți de puterea întinsă și descentralizată, laxă, a țariștilor ce oferea slujbașilor corupți locali prilejul unei îmbogățiri rapide.

De care în majoritatea cazurilor nu prea avea cunoștință conducerea de la Sankt Petersburg.

Așa va deveni Sulina, o adevărată Californie.



În fiecare primăvară când vremea începea să se statornicească începeau să mișune corăbiile și oamenii pe Kara deniz au Ciornoie more ori μαύρη θάλασσα. 

Era un obicei înrădăcinat din vechi, de la bizantini, între Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru, Hizir Ilias și Aziz  Demetrius la turci.

Dacă Hidirellez sărbătoarea primăverii la osmani se mai poartă, cu Aziz Demetrius era cu totul altă socoteală.

La noi credința populară de veacuri trecute, deci și XIX, vremea poveștii noastre împărțea anul în două anotimpuri.

Sfântul Gheorghe „încuia” iarna cu 77 de lăcate grele şi înfrunzea întreaga natură.

Sfântul Dumitru desfrunzea codrul şi usca toate plantele.

Exista credinţa că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

De fapt și de fapt, legătura era una străveche, ciobănească, marcând zilele urcării turmelor de oi la munte, respectiv coborârii acestora la șes și bălți.

Noi cei de la Galaţi la capăt de drumuri și loc de trecere eram obligaţi de Atotputernicul Sultan Stăpânul Cerului, Pământului, Mărilor și lunii să curăţim şi să întreţinem din greu doar Gura Sulinei înainte de 1829 când aceasta va ajunge sub stăpânire ţaristă până la 1854.

Marea cu valurile ei spumegânde era ceva depărtat, dar făcea parte din existenţa noastră, de la ultimul bordei al ţăranului şi conac boieresc din judeţele Covurlui, Tecuci, Tutova, Fălciu, trecând prin cărăuşii ce-şi mânau carele ghiftuite de saci spre port la magaziile elitelor şi negustorilor de grâne din târg, până la dragomanii ori traducătorii corăbiilor, astăzi agenţi de vase, la mahalii şi funcţionarii de la Carantina şi bariera de eksportaţie, plus oamenii expeditorilor.

 „Cine umblă cu miere se linge pe degete”

Cu toţii ciupeau câte ceva din aurul grânelor.

Ca să fii hoţ ori tâlhar nu trebuia să jefuieşti ori prăda, nici să cutreieri mările bătut de vânturi, valuri şi de soare.

Era de ajuns să înşeli fie la cântar, fie la măsurătoarea cu baniţa folosind una mai mare.

Iată ce era propus într-un proiect din 26 noiembrie 1843 privind reglementarea comerţului din port întocmit de Cârmuirea judeţului Brăila şi trimis Sfatului orăşenesc din aceeaşi localitate spre a fi pus în aplicare.

 …Pentru dezrădăcinarea viclenii nărăviri ce întrebuinţează unii-alţii formând măsuri şi slujindu-se cu ele, mai mari decât aiarul stăpânirea, să va face publicaţie de către poliţie că la cine se va dovedi asemenea nedrepte măsuri să va osăndi a da ştraf în folosul casei maghistratului: 1-iu lei 250, al 2-le 500 şi al 3-lea va fi prestat pe langă osănda ştrafului ce se va chipzui de Sfatul orăşănesc.

    Spre mai lesnicioasa dovedire a unor asemenea baniţe, fiecare dintre dragomani va fi îndatorat a priveghia în schelă şi la cine va vedea asemenea baniţe să meargă îndată a da ştire la maghistat ca să ia şi pentru a sa dovedire să i se dea jumătate din ştraful ce se va cuveni a răspunde vinovatul, care ştraf, prin mijlocirea politii, să va înplini negreşit de la proprietarul baniţii. Iar cand doveditorul va tăinui pe doveditul sau şi să va găsi la altul, fiecare macar sau chiar şi de maghistrat, atunci şi dansul să plătească acelaşi ştraf ca şi vinovatul d-opotrivă. |[1]|

S-a aplicat litera legii ori ba, nu ştim.

La Galaţi însă afacerile necurate îşi urmau cursul obişnuit.



În acest sens dovada o reprezintă mărturia unui explorator francez anume Xavier Hommaire de Hell înregistrată după data de 17 octombrie 1846, dată când intra în Carantina portului spre curăţirea legiuită.

 „ Este imposibil să-ţi imaginezi reaua credinţă care domneşte în comerţul Galaţilor.

   Se folosesc aproape pe faţă măsuri false fără ca opinia publică să se revolte faţă de acest exces de insolenţă.

   Cauza unei astfel de corupţii rezidă în principal în lipsa moralităţii printre străini şi în protecţia pe care aceştia o află în persoana consulului lor cel care cu ajutorul vechilor capitulaţii le asigură impunitate faţă de excesele şi delictele cele mai odioase.

    Atunci când un proprietar îşi trimite grâul la Galați, el se îngrijeşte să cântărească şi să-şi sigileze sacii aşa cum trebuie să facă orice om ordonat.

   Vană precauţie…

   Cumpărătorul cântăreşte  simplu totul cu greutăţi false şi îşi bazează tranzacţia pe rezultatul operaţiunii sale.

   Ce se întâmplă atunci cu ţăranii la întoarcerea în satul lor?

   Aceştia riscă să-şi vadă carul şi boii (unica lor bogăţie) luaţi de proprietarul său care se despăgubeşte astfel pentru excrocheria căruia i-a căzut victimă săracul său şerb

   S-a calculat că acţionând în asemenea mod, negustorii fac rapid avere.

   De asemenea nu este rar să vezi pe unul dintre aceşti indivizi agonisind  în decurs de 5 ani de negustorie, 30 000 sau 40 000 de ducaţi.|[2]|


 

[1] Tudor Mateescu – Documente privind istoria Dobrogei (1830-1877),  Bucuresti, 1975,  Doc. 50 Pag. 69-70

[2] Xavier Hommaire de Hell – Voyage en Turquie et en Perse, execute par l’ordre  du gouvernement francais pendant les annees 1846-1848 etc. pag. 184-185

 

imagine 1: Sulina pe la 1850

imagine 2: Galațiul pe la 1877

(va urma)

 

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: