Skip to content

Tulceanul Ițic Ivan…

13 Octombrie 2017

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 13 octombrie 2017


Începând de azi, timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom pendula, cu o adevărată  mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Tematica este variată, de la căsătorii inter etnice (ca în articolul de azi), dar și episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, despre case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești (avem cel puțin două articole despre vin pelin și tulburel) și chiar modă. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Vă invităm să țineți aproape, o să vă placă!

Nicolae C. Ariton  (www.mistereledunarii.ro)


Acum o sută cinzeci de ani, Tulcea era un oraș al mahalalelor. Unele dintre ele mai există și astăzi (la figurat și la propriu). Ideea este însă aceea că orașul nostru era alcătuit din cartiere etnice, numite de turcii care stăpâneau locurile (până la Războiul din 1877-1879) „mahale” și care erau locuite de moldoveni, munteni (valahi), turci, tătari, greci, bulgari, lipoveni, cazaci, după unii socotitori mai atenți, în număr de șaptesprezece. Pentru tulceanul de azi, puțin dezorientat de faptul că între timp cartierele etnice s-au spart, construindu-se tot felul de blocuri din beton, reperele au rămas încă în picioare. Acestea nu sunt altele decât templele la care se închinau etnicii respectivi și în jurul cărora își trăiau viața. Astfel, cu puțină imaginație (și cu câteva rămășițe edilitare de altădată) tulceanul ambițios poate reface, cu ochii minții, mahalaua grecească din jurul Bisericii Buna Vestire (Biserica Grecească), cea turcească din jurul Geamiei Azzizi, cea căzăcească (zaporojeană) din împrejurul Bisericii Rusești (Schimbarea la față), românești, de lângă Biserica Sf. Nicolae și așa mai departe. Nu am uitat și nici nu am lăsat intenționat deoparte mahalalele lipovenești și cea evreiască, pentru simplul motiv că despre aceste comunități va fi vorba în acest articol. Într-un cuvânt, ne vom apleca cu ceva mai multă atenție asupra lipovenilor și evreilor tulceni, pentru a scoate în evidență un aspect mai puțin cunoscut despre aceștia.

Lipovenii au avut în Tulcea chiar două mahalale, una situată în apropierea Monumentului de Independență, iar a doua pe dealul Comorofca, care domină Piața Veche. Nu mai intrăm în amănunte de genul că o parte dintre aceștia se consideră primii veniți în zona Tulcei (un sindrom de care suferă toate cele 17 etnii, inclusiv românii), că unii sunt cu popă, și alții fără, că unii se declară nekrasoviți (adică urmașii cazacilor de pe Don), în timp ce alții se consideră doar staroveri (sau rascolnici), plecați din Rusia din cauza persecuțiilor religioase. Și încercăm doar să spunem că până cu ceva timp în urmă erau unele din cele mai închise comunități, păzindu-și „granițele” mahalalelor ca niște adevărați cerberi, pentru a nu li se întina vechea religie și obiceiurile.



De-a lungul străzii Babadag și prin apropiere s-a format ceva mai târziu (fără nici o pretenție de primi veniți din partea lor) mahalaua israelită, care avea, la un  moment dat, 3 sinagogi și din care a mai supraviețuit doar una (Templul Coral), alcătuită, așa cum  lesne se poate deduce din evrei. Și despre aceștia se crede că erau o comunitate unitară, când, în fapt, era alcătuită din două diviziuni, una formată din evrei sefarzi, cu rădăcini spaniole, sosiți la Tulcea, via Imperiul Otoman) și a doua, așkenazi sosiți din Polonia și Rusia, atunci când la ultimii au început tot felul de persecuții împotriva lor. Să mai adăugăm  că cele două fracțiuni nu se agreau aproape deloc și că vorbesc limbi aproape complet diferite: ladino și idiș. Și la comunitatea evreiască paza etnică era la fel de vigilentă ca și la lipoveni. Asta neînsemnând că la celelalte etnii te puteai plimba ca vodă prin lobodă prin cartier, să-și deschizi vre-o afacere, să-și cumperi teren sau casă, să te căsătorești și să te stabilești în zona respectivă, că era aerul mai curat. Lucrurile acestea se mai întâmplau, că de, și tulcenii erau oameni cu pofte, dar de fiecare dată se lăsa cu scandal, bătăi, incendii, răpiri și chiar crime.

Câteodată viața era însă mai complicată și chiar și cei mai intransigenți etnici erau obligați să ridice bariera, cu propriile mâini, pentru a-i invita pe străini să vină în mijlocul lor. Astfel, la un moment dat, în jurul deceniului 1880-1890, mortalitatea masculină în rândul comunității lipovenilor a fost atât de mare, din cauza accidentelor la pescuit și a băuturii în exces încât a apărut un adevărat dezechilibru între numărul femeilor și cel al bărbaților. Zeci de fete erau amenințate să rămână nemăritate din cauza lipsei de parte bărbătească, fără să mai punem la socoteală văduvele. Înțelepții comunităților au început să caute cu febrilitate o soluție și au găsit-o în scurt timp, chiar dincolo de stradă, dacă putem să ne exprimăm așa. În mahalaua evreiască erau zeci de familii care trăiau într-o sărăcie lucie, cu toate că există impresia greșită că evreii erau cei mai bogați dintre bogați. Erau, dar nu toți!



Având interdicții de a practica unele meserii, unii dintre ei trăiau la marginea subzistenței, având însă calitatea (unii dintre ei) de a semăna foarte bine cu lipovenii, adică roșcați și pistruiați. Pentru aceștia au început să curgă invitațiile de a se trece în legea staroveră, primind în schimb o lipoveancă frumoasă și cu zestre atât de multă încât să-l scape pe veci de sărăcie. Mulți au rezistat acestei triple ispite (amoroasă, religioasă și bănoasă), dintre care cea mai complicată era cea de-a doua. Dar și mai mulți au acceptat și astfel mulți de alde Ițic au devenit peste noapte (poate nu chiar peste una singură!) Ivan. Nu există informații și statistici precise privind această migrație interetnică, unele surse amintesc însă despre existența ei reală, motiv pentru care  am scris și noi acest articol despre Ițic Ivan.


Imagine 1 – fotografie realizată de germanul Willy Prager, în perioada interbelică, într-un periplu românesc, ajuns la Tulcea, a făcut câteva fotografii, printre care și aceasta, intitulată „tipuri iudaice”, ținuta celor doi bărbați: pălărie, barbă, zulufi, pistrui… făcându-l să creadă că sunt doi evrei, aceștia fiind de fapt doi lipoveni get-beget 

Imagine 2 – fotografie cu trei lipoveni vârstnici, într-o barcă din Delta Dunării  

Imagine 3 – fotografie cu doi evrei vârstnici, pe o uliță românească

 

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. 19 Octombrie 2017 9:20

    Domnule,abia astept sa citesc noutati vechi despre Tulcea noastra.Nu stiu daca conteaza sau nu dar in persoana mea aveti un sustinator entuziast!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: