Skip to content

Primul meci de fotbal din România în Delta Dunării…

24 Noiembrie 2017

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 24 noiembrie 2017


Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, despre primul meci de fotbal din Delta Dunării  și România.

Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)


Vom începe cu un război care nu are nici o legătură cu fotbalul. Este vorba despre Războiul Crimeii (1853-1856) în care rușii s-au bătut cu turcii (nu că ar fi fost pentru prima sau ultima oară), dar a fost cam ultima victorie a otomanilor, după acest război, le-au pierdut aproape pe toate, până când s-a dus naibii și ditamai Imperiul, numit simpatic Înalta Poartă. Această victorie se datorează cel mai mult alianței pe care turcii au avut-o cu englezii și francezii, alianță care i-a ofuscat atât de tare pe rușii încât nici în ziua de azi aceștia nu-i iartă pe occidentali.

Dar despre aceasta se poate discuta zile (pagini) întregi, motiv pentru care noi vom focusa doar  pe partea care ne interesează din acest mare război. În urma încheierii acestuia, (Pacea de la Paris 1856), Moldova primește înapoi de la rușii bătuți măr Basarabia (aproape toată) și Delta Dunării, care de l-a ultimele două războaie dintre turci și ruși, intraseră la teșchereaua ultimilor. Deci putem spune că din 1856, Gurile Dunării redevin moldovenești. Numai că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par. De foarte mulți ani,  Moldova (ca și Valahia) erau sub suzeranitate otomană, adică nu erau ocupate de aceștia (precum Bulgaria sau Serbia) sub formă de pașalâc (cu denumirea de vilaiet, că suna mai elegant), adică plăteau un tribut anual plus alte câteva peșcheșuri și erau lăsați în pace (în limbaj istoric, erau vasali). Deci Dunărea de Jos era moldovenească dar, sub administrație turcească. Ca lucrurile să fie și mai complicate, de la penultimul război dintre turci și ruși (1828-1829), canalul Sulina devenise liber pentru navigația internațională (cu administrație rusească, care vă dați seama ce a putut să iasă). Pentru a lămuri treburile cu navigația, învingătorii Crimeii, înființează Comisia Europeană a Dunării, care să  administreze Gurile Dunării și să redea navigație această parte a fluviului. Destul de complicat, trebuie să recunoașteți, o Deltă moldovenească, sub suzeranitate otomană și administrată de o corporație internațională. Să încheiem spunând, că nițel mai sus de Ceatal, se ridica semeață Tulcea (pe locul care este și astăzi), falnic sangeac otoman (adică capitală de sub-provincie turcească).

A trebuit să începem cu această importantă divagație pentru a lămuri sub ce regim se afla Delta Dunării, puțin mai târziu, adică la 1866, despre care vom vorbi în acest articol. Doar că, în cei zece ani scurși, lucrurile nu au stat pe  loc, astfel Moldova și Valahia se unesc sub denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, în ianuarie 1859, cunoscute, mai pe scurt, ca Principatele Dunărene (ca să vedeți câtă importanță avea marele fluviu în viața viitoarei Românii). În concluzie, la anul de care aminteam mai sus, Gurile Dunării erau parte componentă a Principatelor Dunărene.

În ziua de 26 ianuarie 1866, când românii erau încă mahmuri după petrecerea de 10 ani de la Unire, locotenentul Robert Moore Gillson (născut la 7 septembrie, 1831, în Cambridge, Marea Britanie) îi trimitea un raport vice-amiralului Lord Clarence Paget, comandantul Flotei Mediteraneene (funcție ocupată între 1866 și 1869), prin care îi comunica că a hotărât schimbarea locului de ancorare al navei HMS Cockatrice, din cauza țânțarilor. Probabil că raportul în cauză se făcea la perioade mari de timp (posibil la 3 luni) pentru că existența țânțarilor în luna ianuarie ar fi fost un miracol. Noul loc de ancorare se bucura de  briză și un  câmp care putea fi folosit pentru crichet și FOTBAL. Nu se oferă alte amănunte în raportul respectiv, dar cu siguranță această locație din Delta Dunării este primul loc din România unde s-a desfășurat o partidă de fotbal, bineînțeles după regulile din 1866 (prima Asociație de fotbal, FA, a luat ființă în 1863 și au urmat discuții aprinse privitoare la „alergarea cu mingea în mână” și „blocarea adversarului prin lovire sau ținere”, abia în 1871, fanii acestor elemente de separă de fotbaliști înființând „Rugby Football Union”, adică rugbiștii de azi), care se stabileau ad-hoc, pe bază de negocieri.



Întrebarea care se pune în mod logic este ce căuta o navă de război britanică pe Dunăre, în anul de grație 1866. Războiul Crimeii se încheiase de aproape 10 ani, motiv suficient pentru ca foștii beligeranți englezi, care inițial blocaseră Gurile  Dunării împotriva rușilor, să nu mai bântuie prin zonă. Comisia Europeană a Dunării avea însă nevoie de siguranță pentru bastimentele care navigau și pentru angajații săi de la Sulina, Tulcea și Galați. Din acest motiv, HMS Cockatrice[1],  un „gunboat”, adică o canonieră, cu bordajul din lemn de stejar, în lungime de 40 de metri, capacitate de 330 de tone și propulsie mixtă, adică două catarge cu vele și un motor cu aburi de 256 de cp, patrula între Sulina și Galați, deservită de patruzeci de marinari.

Cel care a descoperit acest raport, care introduce Delta Dunării în circuitul fotbalistic de tradiției, este arhitectul Gheorghe Radu Stănculescu, în timp ce căuta informații despre un străbunic, doctorul irlandez Abraham Irwin Bolton, care a făcut parte din echipajul Cockatrice, stabilindu-se ulterior la Constanța (într-o poveste cel puțin la fel de interesantă ca și a primei partide de fotbal pe plaiurile deltaice), scoțându-l la iveală din arhivele Marinei Militare Britanice. Acestor informații inițiale, li se adaugă cele publicate de scriitorul tulcean Motoc Corneliu (autor a două monografii despre localități din Delta Dunării), care susține că terenul în cauză ar putea fi situat pe grindul Argagni (zona Ceatal-Ilgani), argumentând cu înălțimea ridicată a zonei(aproximativ 3 m peste nivelul marii, una din cele mai mari din Delta Dunării, maximul fiind de 12 m în zona Chilia) care nu era acoperita de bălți si stufăriș, așa  cum se întâmplă cu tot brațul Sulina.



Ar mai fi de adăugat faptul că prima referire la un meci de fotbal (informațiile sunt controversate) ar fi la Arad sau Timișoara, în jurul anului 1890. Problema care se pune este aceea că în perioada respectivă, Transilvania era parte componentă din Imperiul Austro-ungar. Iar Bucureștiul vine cu o dovadă a unui meci de fotbal, abia în anul 1907, disputat între angajații englezi și germani a unor fabrici din capitală.

Deci, din punct de vedere geo-politico-istoric, Delta Dunării a găzduit, în mod cert, primul meci de fotbal pe tărâm românesc. Hai Delta! (cunoscătorii știu despre ce este vorba!).


Imaginea 1 – litografie cu o secvență de meci de fotbal din presa veche;

Imaginea 2 – nava de război engleză, HMS Cockatrice, a cărui echipaj a jucat primul meci de fotbal din Delta Dunării și România ;

Imaginea 3 – un mic peisaj cu un grind din Delta Dunării


[1] Cockatrice este un soi de dragon cu cap de cocoș, asemănător baziliscului (vasilisc), capabil să ucidă doar cu privirea, foarte răspândit ca personaj mitic în literatura elisabetană

Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. 15 Decembrie 2017 17:10

    Ptr. dnul Dorin Dumitrescu… cu tenisul de câmp mai greu la Tulcea, ajungeau mingile în Dunăre… numai de bine!

  2. 15 Decembrie 2017 17:09

    Pentru dnul Geo… Dacă trebuie, zicem și de orice, ce numai maghiarii au fost primii în toate?…

  3. 27 Noiembrie 2017 2:25

    dar sportul alb – tenisul de camp ?

  4. Anonim permalink
    24 Noiembrie 2017 10:47

    Foarte interesant. Noutate absoluta. Ramane sa investigati si istoria jocului de crichet in Romania pentru a declara intaietatea. Succes!
    Cu stima,
    Geo Naum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: