Skip to content

Solomit de Tulcea…

30 Noiembrie 2017

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 30 noiembrie 2017


Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, despre un material de construcții, dispărut în timp.

Nicolae C. Ariton (http://www.mistereledunarii.ro)


Ceea ce pare a fi o numele unei pietre prețioase sau semiprețioase, nu este de fapt decât o placă din stuf legat cu sârmă și tratată cu oarecari substanțe pentru a-i spori durabilitatea. Până acum câțiva zeci de ani, Tulcea, și nu numai, era plină de acest material de construcție, care se  producea industrial chiar în frumosul nostru oraș. De atunci, el a dispărut complet, încât în ziua de azi cu greu își mai aduce aminte cineva de solomit. Sau cel puțin așa credeam eu,  pentru că în iarna lui 2016, la  (re) lansarea cărții distinsului autor tulceano-bucureștean Geo Naum, intitulat „Pedeapsa de sine”, am hotărât să impresionez publicul auditor făcând câteva referiri la solomit. Aceasta pe fondul atmosferei lansării unei cărții scrise de un inginer navalist, cu o tramă (cel  puțin începutul) unei istorii de spionaj tehnic, care îl duce pe personajul principal să se auto exileze în Delta Dunării, de frica Securității.

Fără să știu precis dacă se numea solomit sau stolomit, mi-am făcut „numărul” în fața auditorului, încântat că i-am lăsat cu gura căscată de subiectul abordat. Lucrurile nu au stat chiar așa, pentru că unii dintre tulcenii prezenți își aduceau aminte despre ce era vorba iar mai tânărul Petre Țincoca a venit, în maniera sa val-vârtej, cu denumirea corectă și ceva detalii. De atunci am rămas cu ideea că acest subiect trebuie cercetat cu ceva mai multă atenție și că tulcenii nu sunt chiar așa ușor de impresionat cu simple pocnitori, ci trebuie să vii cu lucruri bine documentate dacă vrei să fii răsplătit cu oftaturi de plăcere. Acestea au fost motivele pentru care am scris acest mic articol.

Solomitul, care poartă și denumirea mai răspândită de stufit, este un material de construcție sub formă de plăci, realizate din stuf, utilizându-se tulpini cu grosimi de 35 și 50 de milimetri, care se legau într-un fel de țesătură cu sârmă galvanizată (ca să nu ruginească). Dimensiunile acestor plăci erau de doi pe trei metri și cântăreau aproximativ 25 de kilograme, greutatea fiind rezultatul faptului că la  o placă se consumau 20 de kilograme de stuf, 1 kilogram de sârmă galvanizată,panoul fiind tratat în băi succesive contra putrezirii, rozătoarelor și era rigidizat într-un ultim bazin cu lapte de ciment și var. Ca termen de comparație, acest plăci erau, ceea ce ar fi astăzi o combinație de PAL și polistiren, pentru că pe lângă o rezistență mecanică satisfăcătoare oferea și o bună izolație termică și fonică. Luând în calcul materialele folosite pentru execuție (dintre care doar sârma era ceva mai scumpă), precum și calitățile sale, plăcile de solomit au căpătat o largă utilizare, cel puțin în zona Tulcei și a Deltei.

Nimeni nu poate spune de unde provine denumirea de solomit, în dicționare nu există nici o referire, ceea ce ne duce la gândul că sunt inițialele unor cuvinte, de genul PAL (plăcii din așchii lemnoase), PFL (plăci din fibre lemnoase), sau importat din limba rusă. Ultima ipoteză ar avea susținere prin faptul că fabricare plăcilor de solomit a început în România, în anii cinzeci, în perioada activităților sovromurilor[1] de tristă amintire. Deci, bănuim că tehnologia și numele au fost impuse de Uniunea Sovietică, într-unul din cele 16 sovromuri, cel care se ocupa de sectorul construcțiilor și numit „Sovromconstrucția”. Adică, mai pe înțelesul nostru, în timp ce rușii cărau gospodărește lemnul de construcții, din pădurile românești, tulcenii aveau parte de solomit, un material și o tehnologie aduse probabil de pe malurile Volgăi (cu cea mai mare deltă din Europa) și alte fluvii deltaice rusești.



Așa cum spuneam, solomitul este un material de construcție din plăci realizate din stuf (s-ar părea că acesta este comprimat). Fabricarea nu se făcea lăutărește, existând un set de „Instrucțiuni pentru fabricarea și utilizarea plăcilor de solomit (stufit) în construcții”, care se pot studia și astăzi în documentele de arhivă ,,Colecţie de Legi, Decrete, Hotărîri şi Deciziuni”, tomul XXVIII, 1950, 1-31 octombrie, Bucureşti, Editura de Stat, 1950, p. 284-288.

Am reținut de aici, că pe lângă tijele de stuf folosite, cu grosimea de 35 și 50 de mm, recoltat obligatoriu doar la sfârșitul toamnei și iarna, se utiliza sârmă  galvanizată de 2,2, mm grosime, pentru legare. Pentru un panou, cantitățile erau de 20 de kilograme de stuf și 1 kg de sârmă. În Tulcea a exista o asemenea fabrică de plăci de solomit, cred că în halele fostei întreprinderi IRNU, pe care am vizitat-o prin anii șaizeci, când eram copil. Îmi aduc aminte că era seară și am mers cu un prieten de joacă, mai mare, trimis de mama lui să-i ducă un pachețel de mâncare tatălui. Mi-a rămas întipărită în minte, existența unui fel de benzi rulante suspendate, de care erau agățate panourile de solomit, care se deplasau cu mare zgomot. Totul semăna cu abatoarele în care carcasele de animale sacrificate sunt suspendat de asemenea benzi transportoare pe sub tavan.

Încă din perioada respectivă, specialiștii noștri au început să înlocuiască denumirea de solomit (cu siguranță, din import sovietic) cu stufit (fără nici o legătură cu stufatul[2]), un material care se fabrică și în ziua de azi, aproape artizanal, și se utilizează ca un produs de-a dreptul exotic, cu virtuți bio.

Din vechiul solomit nu a mai rămas nimic.  Fabrica a fost închisă probabil după desființarea sovromurilor și materiale noi de construcții precum PAL-ul, PFL-ul, OSB-ul și betoanele ușoare au luat locul vechilor plăci de solomit.


[1] Sovrom-urile, de multe ori SOVROM, au fost societăți mixte româno-sovietice înființate în 1945 în urma unui acord între România și Uniunea Sovietică, semnat la Moscova pe 8 mai 1945, cu scopul oficial de a gestiona recuperarea datoriilor României față de Uniunea Sovietică (vezi Tratatele de pace de la Paris, 1947). Sovrom-urile au funcționat până în 1956, când au fost dizolvate. Aceste societăți mixte au devenit cunoscute cu numele de „sovromuri”, termen asociat cu spolierea României de către URSS. Sovromurile au reprezentat cea mai durabilă și mai rentabilă formă de exploatare de către URSS a bunurilor generale din România, dar de fapt exploatarea la sânge a bogățiilor naturale ale țării și, în general, a economiei românești (sursă: wikipedia)

[2] Mâncare scăzută, gătită din carne (de miel) și fire de ceapă și de usturoi verde – din grecescul stufáton


Anunțuri
6 comentarii leave one →
  1. Roxana permalink
    28 Februarie 2018 15:15

    buna ziua , stifadο στιφαδο din limba greaca estouffade in limba franceza care am inteles inseamna fiert indelungat,in limba italiana stufato care inseamna gatit in rola sobei (cuptor).

  2. 19 Decembrie 2017 21:43

    Cu plăcere, mă bucur că am putut fi de folos. Mă pricep la foarte puține lucruri, dar, dacă veți dori vreodată să mă consultați în vreo chestiune, voi încerca să răspund -în măsura posibilităților… Aceeași adresă, al_phagora@email.ro

  3. 15 Decembrie 2017 17:19

    Ptr. Nautilus… complet de acord că de aici provine denumirea, multumim pentru dezlegarea misterului… Numai de bine!

  4. 15 Decembrie 2017 17:15

    Penttru dnul Geo Naum… S-ar putea să aveți dreptate cu amplasamentul… așteptăm comentarii mai explicite…

  5. Anonim permalink
    4 Decembrie 2017 13:44

    Multumesc pentru evocare.
    Si eroul meu, Evsei, din romanul Pedeapsa de sine se intreba de unde vine denumirea de solomit, adica a placilor din care era construita baraca in care s-a adapostit in prima noapte petrecuta in Delta Dunarii.
    Eu stiam ca era o fabrica de solomit amplasata intre vechiul stadion al echipei de fotbal Stuful Tulcea si calea ferata care avea traseul pana la gara din centrul orasului. Acum, pe locul stadionului sunt biblioteca judeteana, parcul cu statui si sala sporturilor, iar pe locul fabricii (sau poate era doar un depozit pentru expedierea placilor de solomit pe calea ferata?) sunt blocurile turn si autogara.
    Interesant articolul, mai ales pentru cei care nu au apucat vremurile in care se foloseau astfel de placi pentru constructia de baraci sau garduri.
    Cu stima,
    Geo Naum

  6. 1 Decembrie 2017 0:04

    În limba rusă, soloma (солома) înseamnă paie. Pe goole translate apare (la traducerea rusă-engleză) cu sensurile de: ”straw”, ”thatch”, ”haulm”, ”halm”.

    De aici provine probabil cuvântul ”solomit”, care dealtfel apare în ”wiktionarul” rus: https://ru.wiktionary.org/wiki/%D1%81%D0%BE%D0%BB%D0%BE%D0%BC%D0%B8%D1%82

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: