Skip to content

Regalitatea, Tulcea și Monumentul de Independență

8 Decembrie 2017


În memoria Regelui Mihai I, ziarul Obiectiv de Tulcea a hotărât publicarea unei serii de articole dedicate regalității românești. Din acest motiv, întrerupem temporar serialul „Tulcea. Amintirile unui oraș” – din cadrul proiectului cu aceleași nume, sprijinit financiar de Primăria Tulcea – pentru a publica și noi același articol ca și ziarul. Acesta ar putea fi inclus în vechiul nostru serial, deoarece conținutul său este realizat pe aceleași coordonate ale istoriei orașului nostru. Dar, în semn de respect pentru regalitatea românească, amânăm folosirea vechiului titlu generic, pentru două săptămâni, după care vom reveni la cuprinsul nostru obișnuit.

Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)


Pe data de 15 (17) octombrie, 1879, sosea la Tulcea, la bordul navei Arpad, Carol I, însoțit de o importantă suită. Cu toate că Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (numele România va fi folosit din 1881) aveau în dotare un yacht princiar-regal, Ștefan Cel Mare, construit în 1867 și folosit ca puitor de mine în timpul Războiului de Independență, delegația regală utilizează pentru deplasare un bastiment închiriat de la societatea austriacă DDSG. Motivul alegerii unui asemenea vapor pentru importanta deplasare este acela că bastimentul regal era foarte dificil de manevrat, fiind scufundat chiar de la primul marș pe Dunăre, pe 18 martie1867, în urma coliziunii cu Szécheny, aparținând DDSG-ului. La timpul respectiv fusese ranfulat și reparat în șantierele de la   Turnu-Severin și Budapesta, fiind repus în circulație în 1868.

La data sosirii suitei, tulcenii încă nu erau prea bine dumiriți ce se întâmplă cu ei, așa că puțin probabil că se gândeau la construirea unui monument. Trecuseră abia câteva luni de la plecarea armatei țariste de la Tulcea (ultimele nave de război părăsiseră portul Tulcei în luna aprilie 1879), împreună cu guvernatorul rus Belțercovici. Unul dintre motivele pentru care începuse Războiul Ruso-Turc fusese independența poporului bulgar și crearea unui stat pentru aceștia. Așa că oricine ar fi pariat sume importante pe ideea că Tulcea, cu întreaga Dobroge, avea să facă parte din Bulgaria, ce urma să se înființeze, conform promisiunii rușilor, sau, în cel mai rău caz, să intre în posesia acestora. Oferta făcută de ruși românilor, adică Dobrogea în schimbul Basarabiei, surprinsese pe toată lumea, inclusiv pe românii care se consideraseră prieteni și aliați cu aceștia. Dar în politică nu există decât aliați vremelnici. Așa că Imperiul Țarist primește Dobrogea de la Imperiul Otoman, ca despăgubire de război, și impune Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești un troc, fără prea multe negocieri, prin care luau Basarabia și ofereau Dobrogea. În urma acestor jocuri politice, tulcenii au fost foarte aproape, pe parcursul unui an de zile, să devină ruși, bulgari, ca în final să ajungă români. Trebuie să recunoașteți că după această adevărată licitație nu prea mai are cum să-ți  stea gândul la construirea de monumente. Mai mult ca sigur că cel care a venit cu ideea Monumentului de Independență tulcean a fost unul dintre membrii din suita lui Carol I, Mihail Kogălniceanu, sau poate generalul-doctor Carol Davilla, autorul frumosului gest de a-și așeza propriile decorații alături de piatra de temelie. Cu siguranță însă, aceștia nu aveau nici cea mai mică idee cum avea să arate monumentul sau, chiar dacă făcuseră o schiță a acestuia, puțin probabil ca acesta să fi călătorit în timp, aproape 20 ani, pentru a se materializa. Cu siguranță însă, amplasarea și orientarea monumentului au fost stabilite de acești oameni, existând informația, neverificabilă, că însuși Carol I este acela care a ales locul monumentului pe Colnicul Hora, impresionat de măreția acestuia. Dacă atracția A.R. Carol I pentru stânca de granit a fost ceva natural, având în vedere că de două mii de ani, romani, bizantini și otomani și-au ridicat cetăți și forturi pe aceasta, modul cum au gândit așezarea monumentului este extrem de important. S-a hotărât ca acesta să fie poziționat cu fața către Dunăre, de fapt către Ismail și întreaga Basarabie, astfel încât rușii care intraseră în stăpânirea vremelnică a acesteia să nu uite că românii nu uită acest lucru! Un mesaj simplu, plin de curaj pentru o națiune care abia se cristaliza ca stat. Pe tot timpul petrecut la Tulcea, Regele Carol I a fost găzduit de familia Ellman, în propria casă, proprietarul fiind unul din cei mai bogați tulceni, mare antreprenor de grâne și lemn. Tot de la balconul casei acestuia, situată pe strada Babadag, oficialitățile asistaseră la defilarea armatei române, la sosirea la Tulcea, în 1878. În ziua de 17 octombrie 1879 suita regală se îmbarcă în mai multe zeci de birje puse la dispoziție de toate familiile tulcene și, aclamată de o mulțime entuziasmată, se deplasează spre Colnicul Hora. Pe stânca de granit se aflau construite trei mori de vânt, motiv pentru care tulcenii numeau locul și Dealul Trei Mori. După slujba religioasă de sfințire a locului, A.R. Carol I a pus piatra de temelie, iar doctorul Carol Davilla propriile decorații. În legătură cu gestul generalului-doctor, există o versiune a poveștii în care se spune că acesta, în timpul desfășurării evenimentului, cuprins de o emoție puternică, și-ar fi smuls din piept decorațiile și cu lacrimi pe obraz, le-ar fi așezat, îngenuncheat, alături de piatra de temelie. Echipa de arheologi care au participat în 1977 la lucrările de reabilitare ale monumentului au căutat aceste decorații, fără a reuși însă să le descopere. A. S. Carol I donează suma de 10 mii de lei pentru construirea Monumentului, restul sumei urmând să fie strânsă prin colectă publică. În 18 ani, până în 1896, se adunaseră doar 30 de mii de lei.



Cu această sumă infimă și cu oarecare lipsă de interes a autorităților locale, era clar că ideea construirii Monumentului devenise, cu trecerea anilor, o idee utopică și din ce în ce mai îndepărtată. Mai ales că acesta nu fusese la timpul lui decât un concept generat de entuziasm și emoție, fără să fie declanșate niciodată lucrări propriu-zise de proiectare, amplasare și realizare. Acest lucru s-a datorat și faptului că Bucureștiul a acordat drepturi depline tulcenilor, precum și restului Dobrogei, extrem de târziu. Astfel, timp de peste 30 ani, dobrogenii au fost considerați români, dar nu și cetățeni ai României, cu drept de vot sau de a fi aleși. Acest lucru avea și o explicație prin faptul că populația Dobrogei era formată, la momentul realipirii, din doar aproximativ 30% români, restul locuitorilor săi fiind un adevărat mozaic etnic, care ar fi putut influența negativ votul, indiferent de natura acestuia. S-a hotărât atunci că, după ce locuitorii dobrogeni vor fi în majoritate români, vor căpăta și drepturile ce li se cuvin.

 

 

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. 15 Decembrie 2017 17:16

    Pentru dnul Geo Naum… este un fragment din vol.1 al Ghidului călătorului romantic prin Tulcea… Numai de bine!

  2. Anonim permalink
    8 Decembrie 2017 13:05

    Interesant, dar pare a fi neterminat, chiar ca episod dintr-o serie.
    Atentie la verbul a ranflua o nava scufundata.
    Cu stima,
    Geo Naum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: