Skip to content

Tulcea sub focuri…

12 Ianuarie 2018

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 12 ianuarie 2018


Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, despre un incendiu de la un magazin de coloniale și oficiul poștal din Tulcea, de acum 110 ani și puțin.

Nicolae C. Ariton (mistereledunarii.ro)


Tulcenii de odinioară erau tot timpul amenințați de câte ceva. Războaie la intervale de 15-20 ani (uneori mai dese, alteori mai rare), unele din ele atât de pustiitoare pentru oraș, încât după terminarea lor, din acesta mai rămâneau două-trei case în picioare (după Războiul Ruso-turc, din 1806-1812, din Tulcea nu a mai rămas nimic, casele fiind distruse în totalitate de artileria rusească. Orașul a și fost mutat după această  înfrângere a turcilor, de pe amplasamentul din jurul Colnicului Hora pe Dealul Taberei, unde turcii au construit un nou fort). Apoi, veneau pe rând ciuma (la început mai des, importată via Constantinopol), holera (ultimele epidemii fiind înregistrate și după anul 1900, ultima, fiind chiar în anul 1977 (vezi articolul https://mistereledunarii.wordpress.com/2014/06/30/tulcea-in-vremea-holerei-1977 ), frigurile (malaria) până prin 1960 când a fost stârpit țânțarul anofel din zonă Tulcei (cu ajutorul unei specii de crap care păpa larvele de țânțari) și exemplele pot continua.

La fel de teamă, ca de pericolele enumerate mai devreme, le era tulcenilor și de incendii, doar și pentru simplul motiv că orașul avea în dotare o combinație perfectă pentru sinistre: stuf și vânt. Majoritatea caselor din Tulcea erau acoperite cu stuf (poate mai puțin cele din zona centrală) iar sfârșitul lui august și începutul lui septembrie însemna zile călduroase cu scurte reprize de vânt puternic. Erau momentele ideale pentru incendii, pornite de la un coș de fum înfundat sau o mână de jeratic purtată de vânt dintr-un foc deschis, dintr-o curte. Ajunse pe acoperiș de stuf uscat de arșița verii, acesta se aprindea ca o torță, vântul ocupându-se de împrăștierea pălălaiei. Teoretic, administrația orașului avea la dispoziție un serviciu de pompieri, format din câțiva sergenți de stradă (un fel de polițiști), voluntari și câteva hulube de sacagii, care prin rotație, erau obligați, să-și țină atelajele de cărat apa, „parcate” lângă Palatul Administrativ (azi Muzeul de Artă) și se intervină în caz de incendiu. Cele  câteva sute de litri de apă din butoaiele sacagiilor  și caii (de obicei catâri și măgari) reușeau să ajungă, în cel mai bun caz după jumătate de oră la locul cu pricina, unde după ce se aruncau câteva zeci de găleți de apă, toată lumea se închina ca vâlvătaia să se stingă și să nu se întindă și la alte case.

Dar să ascultăm (citim) mărturia unui ziarist, corespondent local din Tulcea, de la un incendiu izbucnit, ce-i drept în centrul orașului:

„Incendiul din Tulcea

TULCEA, 19 noiembrie – Un puternic incendiu izbucnind azi noapte la magazinul de coloniale Iordan Dobref, focul a luat proporții mari și s-a comunicat oficiului poștal, unde a distrus toate aparatele, registrele și corespondența.

Cei doi copii ai dirigintelui poștal au putut fi salvați. Pagubele sunt enorme. Dirigintele Mateescu i s-a distrus tot. Focul continuă.

Cu toată activitatea pompierilor sub comanda d-lui Viorescu, care și-a expus viața și s-a ars la o mână, focul continuă și azi.

Pompierii lucrează însă înainte tot cu sârguință; unul dintre ei s-a ars la gât. În beciul magaziei regiei s-au găsit multe butoaie cu silită, apă tare, amoniac, care au putut fi scoase din foc. S-a putut scoate, de asemenea, și casa de bani a poștei.

În această casă s-au găsit suma de lei 3.611 în numerar, 1.250 în ordonanțe și 1.700 lei în mărci. S-a salvat și o altă casă de bani, mai mică, dar aceea nu a putut fi deschisă.

Inspectorul poștelor d. Protopopescu a început să lucreze pentru a stabili tot ce s-a găsit și tot ce s-a pierdut.

În casa Dobref se afla suma de lei 15.000.

Voi trimite noi amănunte.

Cor.[1]



Ne-ar fi plăcut să aflăm cine a scris articolul respectiv, dar semnătura „Cor” ne convinge că este vorba despre un pseudonim al corespondentului ziarului, de la Tulcea. Oricum, acesta se ține de cuvânt, și după două zile, revine cu un nou articol:

„Incendiul de la poșta din Tulcea

TULCEA, 21 noiembrie – Focul de la  poștă a izbucnit din nou. Pompierii au sosit imediat la fața locului pentru a localiza incendiul.

Poșta s-a mutat la noul local. În decurs de 36 ore serviciul a fost restabilit complet.

Țin să remarc gentilețea d-lui P. Rîmniceanu pentru urgenta transmitere a prezentei corespondențe.

Pagubele suferite de stat prin acest incendiu nu sunt tocmai mari.

Din banii găsiți în casa mandatelor avariată de foc, hârtiile au fost trimise la bancă spre a fi preschimbate, iar argintul la ministrul de finanțe.

Tulcenii sunt foarte satisfăcuți de imediata reinstalare la serviciul poștal.

Ancheta continuă, condusă fiind cu energie de d. procuror și de d. inspector Protopopescu.”[2]

De data aceasta, autorul nu se mai semnează nici măcar cu pseudonim, în schimb, după ce în primul articol îi tămâiază destul de mult pe pompieri, dirigintele poștei și inspectorul poștelor, de data aceasta e rândul altui funcționar, d-nul Rîmniceanu și procurorul orașului. Toate acestea ne face să credem că ziaristul corespondent al ziarului Adevărul era unul din funcționarii administrației locale, înregimentat în același partid politic cu prefectul și primarul, despre care nu se amintește nimic, semn că nu au avut nici o contribuție la stingerea incendiului, dar nici nu au fost luați la țintă, așa cum se proceda cu presa de opoziție, pentru care toate relele se datorau partidului aflat la putere. Din nefericire, nici talentul scriitoricesc al ziaristului tulcean nu dădea în părți, cele două articole fiind destul de ambigui, mai ales al doilea, care începe cu specificația că incendiul a reizbucnit după două zile, fără alte explicații. Am apreciat însă faptul că ziaristul și-a dat interesul ca urbea Tulcei să fie dată la gazetă, chiar dacă și cu un incendiu, iar noi, cei din ziua de azi, să putem citi întâmplări despre orașul nostru, după 110 ani. Stimă și respect pentru enigmaticul „Cori”, indiferent cine a fost el.


Imaginea1–ilustrată cu orașul Tulcea, vedere de pe malul Dunării, aproximativ anul 1905

Imaginea2–ilustrată cu strada Babadag, în partea stângă aflându-se oficiul poștal, căzut pradă incendiului din noiembrie 1907. Ilustrata este din anul 1927.


[1] Adevărul, 19, nr. 6553, 21 noiembrie 1907

[2] Adevărul, 19, nr. 6555, 23 noiembrie 1907

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. Anonim permalink
    12 Ianuarie 2018 13:38

    Nu stiu cand ati stabilit sa publicati azi acest articol, dar constat ca se potriveste cu incendiul de noaptea trecuta de la garajul de autobuze din Tulcea. Dupa ce ca erau putine, au ars si alea.
    Interesant articolul ca istorie si comentarii.
    Cu stima,
    Geo Naum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: