Sări la conţinut

Tulcea. Amintirile unui oraș

26 ianuarie 2018

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 26 ianuarie 2018


Așa cum anunțam în articolul de săptămâna trecută (care în paginile ziarului Obiectiv de Tulcea nu a mai apărut pentru că din cauza iernii, ziarul și-a suspendat apariția ediției de vineri, 19.01.2018), încheiem astăzi publicarea articolelor despre istoria orașului nostru, grupate sub titlul generic de „Tulcea. Amintirile unui oraș”. A fost o perioadă de mai bine de trei luni (am început fix pe 13 octombrie) cu articole publicate săptămânal (cu ceva pauze, cei drept) în care am povestit despre bandiți tulceni, despre case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, sport și alte lucruri, mai mult sau mai puțin importante din istoria Tulcei. Calendarul publicării articolelor (aici am exagerat puțin, pentru a vă face să credeți că mistereledunarii.ro funcționează ca un ceas elvețian) a fost dat însă peste cap de intervenția domnului Alexandru Feingold, un tulcean plecat demult și departe. Domnia sa ne-a trimis un text alcătuit din câteva amintiri tulcene care ne-au impresionat atât de mult, încât nu am rezistat ispitei de a ticlui un articol (vezi articolul „Amintirile unui domn plecat departe…”). Azi, revenim cu un articol semnat de dânsul, alcătuit din două „crâmpeie” de istorie tulceană, din jurul anului 1950. Veți întâlni personaje, de care astăzi foarte puțini tulceni își mai aduc aminte și locuri peste care șenilele buldozerelor au trecut cu atâta temeinicie încât în urma lor a mai rămas doar câte o fotografie îngălbenită. Vă urez lectură plăcută, purtați de amintirile unui tulcean plecat departe, și sper să ne reîntâlnim, pe aceleași coordonate istorico-tulcene, cât mai curând, adică pe la primăvară (vară). Nu fiți triști, ne vom vedea la cel puțin o lansare de carte („Votca-un thriller istoric”, care așteptăm să vină de la tipografie) și reciti în cele două episoade ale articolului anual „Retrospectiva literară tulceană 2017”, la care lucrăm cu spor.

Nicolae C. Ariton  http://www.mistereledunarii.ro


Alexandru Feingold: „Voi încerca să deschid o ferestruică spre activitățile culturale din Tulcea realist-socialistă…”

Cenaclul literar „Panait Cerna”

Prin  anii 50′ apărea la Tulcea ziarul „Tulcea Democrată”, care publica și o pagină literară redactată de un tânăr, tobă de talent, viitor profesor de literatură la liceul local, Aurel Munteanu. Pentru a recruta colaboratori, el a luat legătura cu directorul Casei de cultură, Grigore Cuculis și l-a convins să acorde auspiciile unui cerc literar cu numele de „Cenaclul literar Panait Cerna”. Buni organizatori și cu bune intenții, cei doi au izbutit să adune cam 20 de iubitori de literatură, fie ea și realist-socialistă, sub suspiciunea și controlul cenzurii locale.

Deoarece este vorba de amintirile mele autobiografice, voi trece la persoana I-a: împlinisem 14 ani când „Gazeta Literară” mi-a publicat un rondel, evident, despre Tulcea, fapt care, credeam eu, m-a propulsat direct în rândul marilor poeți români și mi-a asigurat admiterea ca cel mai tânăr membru al Cenaclului. Am întâlnit acolo oameni talentați și iubitori de literatură printre care Iacob Slavov, funcționar, un telegrafist de la P.T.T. – la vremea respectivă comunicările urgente se făceau prin telegrame transmise „pe morsă” (prin morse) – al cărui pseudonim – nu-i mai rețin numele – era Nicu Firu și alții.

Prin 1956, anul revoluției ungare, am revenit la Tulcea, după ce fusesem zburat de la studiile universitare datorită unor metehne care mă făceau incompatibil cu poziția de student român: origine nesănătoasă, rude în străinătate și refuzul exprimat cu impertinență de a colabora cu Securitatea în cadrul colegilor. Aurel Munteanu era plecat la studii la București așa că Grigore Cuculis mi-a propus sa fiu  secretar al Cenaclului, poziție care includea și pe cea de redactor al paginii literare a ziarului local. Acest om curajos, căruia îi sunt recunoscător și astăzi, știa bine pe ce motive m-am întors acasă, dar a avut buna inspirație ca la angajare să nu-mi pună întrebări la care știa care va fi răspunsul.

Am condus Cenaclul cale de un an, am cooptat tineret, printre care pe bunul, talentatul și regretatul meu prieten Mihai Văcăreanu, o puștoaică pe cât de drăguță, pe atât de inteligentă și de talentată, Veronica Niculescu, viitorul actor si actualmente scriitor si membru al Uniunii scriitorilor,  Carol Feldman ș.a., am editat o plachetă de versuri și una de proză, ambele concepute într-o splendidă platitudine realist-socialistă – și desigur, tot ce am scris eu era sub pseudonim, contra diochiului. Ședințele aveau loc duminecă dimineața apoi, după două-trei ore de activitate oficială, după ce pleca lumea, rămâneau în jurul biroului meu, la un păhărel, 2-3 prieteni de încredere cu care discutam și disputam „literatură de sertar” decadentă, simbolistă, romantică, modernistă, Paul Celan, Baudelaire sau Paul Verlaine, pe care-mi plăcea să-l traduc.



Primului concert de muzică cultă cu public din Tulcea

Doctorul Nica, șef de secție la spitalul din Tulcea și medic cu renume avea un fiu, prieten de-al meu, care a studiat pianul la București. După ce și-a luat diploma a revenit acasă, ocazie de neratat pentru a ridica un pahar, sau două.

– …Și ce intenționezi să faci acum?

– Știu eu? Profesor de muzică.

– Ai fi dispus să dai un concert de pian la „Casa de cultură”, ceva ușor, să atragă lumea?

Zis și făcut, el a promis că se va pregăti cu două sonate de Beethoven, „Clar de lună” și „Patetica” iar eu voi aduce patefonul și două discuri cu Simfonia a V-a și „Preludiile” lui Franz Liszt și, cu acest program de debut, pentru a trezi pofta publicului potențial, m-am dus la Cuculis. Casa de cultură avea o sală și un pian venerabil, care fusese acordat ultima oară la ieșirea din fabrică și care ne-au fost puse la dispoziție cu condiția sine qua non să obținem aprobarea cenzorului și apoi, să popularizăm evenimentul cu propriile noastre mijloace. Cenzorul, un căpitan de Securitate, a citit cererea cu mare atenție și mi s-a adresat:

– Zi-mi, bre, omule, taică-tu a fost lăutar? Pen’ ce-ți trebuie tot tărăboiul ăsta? Unde să încep să caut dacă nemții ăștia doi n-au fost fasciști sau, mai știu eu ce?

Pe scurt, în două săptămâni am primit aprobarea și după alte două a avut loc concertul care a avut un succes desăvârșit, cu sala nesperat de plină.

Asta a fost prima sămânță, ce a crescut din ea nu mai știu pentru că m-am mai fost acolo.

Alexandru Feingold


Imaginea1 – o stradă din Tulcea, anul 1960

Imaginea2 – fosta Casă de cultură, fostul cinema Regal, fostă magazie de pește, demolată în jurul anului 1965, pentru a face loc blocurilor de pe Faleză.

Reclame
One Comment leave one →
  1. Anonim permalink
    16 februarie 2018 9:21

    Intodeauna bine scris .Bravo!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: