Chestiuni literare – recenzie „Le suspendu de Conakry”

În urmă cu ceva timp, aveam obiceiul de a publica recenzii ale unor cărți pe care le citeam, încercând să împărtășesc cu puținii cititori pe care îi avea blogul www.mistereledunarii.ro, bucuriile sau tristețile unor lecturi deosebite sau timp pierdut degeaba. Între timp, numărul celor interesați de postările blogului a crescut spectaculos, motiv de a păstra o anumită cadență (săptămânală) în publicare, documentare, scriere, care m-au îndepărtat cu pași mici, dar siguri, de rubrica blogului, numită „chestiuni literare”. Aceasta nu înseamnă că în acest răstimp, nu am mai citit, dimpotrivă, pot spune că aceasta s-a întâmplat în cantități la fel de mari, doar tematica s-a schimbat, trecând aproape în totalitate în „tabăra” nonficțiunii, abandonând (aproape trădând) ficțiunea. În concluzie, în ultimii ani, am lecturat din ce în ce mai puțin cărți de literatură, dedicându-mă lecturii de tomuri istorice și științifice, de la istoria Bizanțului până la cea a Rusiei, sau de la istoria alchimiei la tehnica preparării alcoolului.

Profitând de o mică pauză editorială în viața blogului (cam lungă, ce-i drept), dar de care am profitat pentru a scrie volumul al doilea al romanului „Pierdut în Tulcea”, intitulat „Aventuri în Tulcea” și care va apare, probabil, în decembrie 2018, am citit și o ficțiune, în amintirea timpurilor de altădată, spun aceasta, pentru că este vorba chiar de o carte polițistă, „Le suspendu de Conakry” (Suspendatul din Conarky, în traducere mot-a-mot, dar nepotrivită), de Jean-Christophe Rufin. Continuă lectura

Publicitate