Sări la conţinut

Pledoarie pentru niște pietre tulcene…

29 iunie 2018

4


Începând de săptămâna trecută, Misterele Dunării au revenit cu un nou sezon de articole. Vom încerca, timp de câteva luni, să dăm la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Ca de obicei, vom călători în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până la episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!

Nicolae C. Ariton  (www.mistereledunarii.ro)


O parte din străzile tulcene, nu atât de multe pe cât se vaită unii, dar nici atât de puține pe cât ar vrea alții, sunt pavate cu piatră cubică. Aceasta înseamnă că în locul asfaltului negru (hai să zicem gri), neted ca o coală de scris (hai să nu exagerăm chiar atât de mult), unele din ulițele tulcene, chiar principale, sunt pavate cu piatră cubică din granit.

Nu intrăm în detalii vulcanice de formare a acestui tip de rocă, ci doar amintim că este una din cele mai dure dintre toate, fiind depășită doar de porfir și bazalt, prima fiind o rocă foarte iubită de împărații bizantini, una din dinastii luându-și numele de la aceasta.



Granitul de pe străzile tulcene a fost extras, după știința noastră, din carierele din Tulcea (cariera Trei fântâni) și munții Măcinului, Iacob Deal, filoane, în momentul de față epuizate (cel puțin cel de la Tulcea). După consumarea „vânei” de piatră tulcene, s-a trecut la utilizarea granitului de Măcin, probabil transportat la Tulcea, cu barjele, pe Dunăre. Acesta a stat la baza multor altor construcții și străzi din țară, chiar și din capitală. Ultima mare contribuție a fost Casa Poporului, de fapt, bulevardul fântânilor arteziene, care duce la aceasta, a fost pavat inițial cu piatră  cubică din granit de Greci, Măcin. Nu foarte multă lume își mai aduce aminte de acest lucru (lucrări executate în perioada 1985-1990, cu aproximație), pentru că după câțiva ani după Revoluție, pavajul respectiv a fost acoperit cu asfalt. A fost una din tâmpeniile realizate în perioada respectivă (nici prima, nici ultima și cu siguranță că nici cea mai mare), în care un bulevard gândit să arate ca Champs-Élysées, pavat la fel ca și acesta cu piatră cubică, pe  care francezii o păstrează cu îndărătnicie de aproape 200 de ani, a fost transformat într-o uliță banală, căptușită cu bitum. Motivul invocat la timpul respectiv a fost acela al inconfortului produs delegațiilor străine care ne vizitau țara și trebuiau să se deplaseze de-a lungul bulevardului respectiv și, mai ales, inconfortul indus politicienilor români cărora la suna apa în cap când se îndreptau spre sediul Parlamentului, sau se trezeau din somn, dacă era prea de dimineață, prea la prânz, sau prea spre seară.

Și mai puțini își aduc aminte de perfecțiunea pavajului respectiv, de perfecțiunea tăierii granitului de Greci, de culoarea minunată, cu reflexe ușor roșiatice (probabil că filonul avea inserții de porfir) și un montaj perfect făcut de meșterii români, care făcea ca pavajul de pe Champs-Élysées să semene că lucrarea unor ucenici.



Nu de același lucru se poate spune despre străzile din Tulcea, pavate cu piatră cubică, majoritatea în perioada interbelică, dar câteva dintre ele chiar înainte de anul  1900. De exemplu, strada Gloriei (care duce la Monumentul de Independență de pe Colnicul Hora) a fost pavată (mai întâi aliniată) în perioada 1898-1899, în urma unui credit de 300 de mii de lei, dat de Guvernul României. Acesta nu era doar un moft stradal, al administrației tulcene, „Calea Gloriei” cum s-a numit o perioadă, făcea legătura dintre centrul orașului și Monumentul de Independență, la care era așteptat să vină Regele Carol I să-l inaugureze, lucru care s-a realizat în anul 1904, după ce pusese piatra de temelie în 1879.

Toate aceste străzi tulcene, pavate cu piatră de granit, au deci în spate o istorie de un secol, unele chiar mai mult, timp care a lăsat urme adânci pe fața lor, sub formă de denivelări, mai mari sau mai mici, semănând din ce în ce mai mult cu niște oameni bătrâni, ridați și aduși de spate. Operațiile estetice realizate au fost multe și majoritatea ineficiente, simple cârpeli în anumite porțiuni, făcute de meseriașii din ce în ce mai nepricepuți. Pentru că trebuie să spunem că nu oricine poate fi un bun pietrar, la început fiind meșteri italieni (exploatările de piatră de la Greci se știe că au fost făcut cu etnicii italieni, imigranți în zona respectivă), pentru ca meșterii români, adevărați, de azi, să fie de mult plecați în lumea largă, după lefuri și o viață mai bună.

Cârcotășenia tulcenilor împotriva străzilor cu caldarâm (denumirea turcească a străzilor pavate cu piatră cubică) este cel puțin la fel de mare ca a politicienilor din București, de la șoferii de taxi, care se vaită  că patronii nu-i lasă să circule pe aceste străzi și ajungând până la un candidat la funcția de consilier local care a avut ca principal obiectiv electoral asfaltarea tuturor străzilor tulcene pietruite. Ca un corolar la toți acești „colți” împotriva caldarâmului tulcean, acum câteva luni citeam pe Facebook că imediat cum se încălzește vremea (fără nici o referire la încălzirea globală, era vorba doar de anotimpuri), câteva străzi pavate cu piatră vor intra la asfaltat, era dată chiar strada Gloriei, declarată după câte știm noi monument istoric. Poate până la urmă a fost doar un „fake news”, motiv personal de bucurie ( după cum vedeți veștile false reușesc să-i bucure pe unii), dar există teama că lucrurile doar tărăgănează în stilul nostru ușor oriental tulcean.



Și totuși ce este de făcut cu caldarâmul străzilor tulcene? Aceasta-i întrebarea. Dacă am putea să le ascundem sub un strat subțire de asfalt și peste două-trei sute de ani să le scoatem la iveală, așa cum se întâmplă cu unele tablouri sau fresce bisericești, ar fi minunat. Din păcate, când se trece la asfaltări, acestea se fac îndesat, mai mereu cu îndepărtarea pietrei de granit, care uneori ajunge chiar în Germania, așa cum s-a întâmplat la Galați, unde în urmă cu 20 de ani, când piatra cubică de granit a fost scoasă și încărcată în vagoane pentru Germania, gălățenilor oferindu-li-se un strat otova de asfalt bituminos.

Noi avem o soluție, vă așteptăm și pe dumneavoastră cu câteva, să le punem cap la cap și să vedem ce iese. Pe săptămâna viitoare.


Imaginea1-fotografie cu pietruirea străzii Griviței, pentru localizare, în fundal se poate zări biserica Armenească (fotografie din colecția ICEM Tulcea)

Imaginea2-fotografie cu fosta carieră tulceană Trei fântâni, din care se exploata granitul pentru pavajul străzilor (fotografie din volumul Istoria Comisiei Europene a Dunării)

Imaginea3-fotografie (ilustrată) din perioada antebelică, realizată din dreptul Monumentului de Independență și din care se poarte vedea capătul străzii Gloriei, un adevărat bulevard

Imaginea4-fotografie actuală a străzii Gloriei

One Comment leave one →
  1. 2 iulie 2018 22:15

    Foarte frumoase fotografiile! Nu aveți cumva cărți poștale vechi, să le postați? Mulțumesc!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: