Sări la conţinut

Stâncile străzilor din Tulcea…

6 iulie 2018

1


De ceva timp, Misterele Dunării au revenit cu un nou sezon de articole. În primele două săptămâni și următoarele luni, vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Va fi o adevărată călătorie în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Ca de obicei, tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!

Nicolae C. Ariton  (www.mistereledunarii.ro)


Discutam în articolul de săptămâna trecută despre situația ingrată a străzilor tulcene, pavate cu piatră cubică, care reușesc să stârnească atâtea controverse încât îți creează impresia că sunt niște străzi cu stânci. Trebuie să subliniem, cu această ocazie, că departe de noi gândul de a discuta în aceste rânduri de celebra Stâncă a Tulcei, situată cândva dincolo de marele S al Dunării, din dreptul orașului nostru (o adevărată capcană pentru corăbiile ce navigau pe fluviu)și care a fost distrusă sistematic, prin dinamitare, de către Comisia Europeană a Dunării. Deci, astăzi, doar vom continua o discuție despre străzile cu caldarâm (denumirea turcească a pavajului din piatră cubică) și poate vom găsi o soluție pentru viitorul lor.

Referitor la șansa de supraviețuire a acestor străzi, în frunte cu Gloriei (ce duce la Monumentul de Independență de pe Colnicul Hora), tulcenii s-au împărțit în două tabere, pro și contra. Primii, care doresc ca aceste străzi să fie păstrate cu pavajul lor de granit, deja istoric, sunt în număr de câteva zeci, cu aproximație. Restul de până la o sută de mii, cât numără Tulcea, după unele statistici (după altele, nu), sunt complet împotrivă. Astfel, dacă ar fi să se voteze, procentul celor care doresc acoperirea cu bitum topit a acestor străzi ar fi covârșitor, ceva asemănător tristelor rezultate de 99,9 la sută, de dinainte de 1989. Dar să nu divagăm prea mult de la subiect. Motivul pentru care tulcenii sunt atât de cârcotași împotriva vechilor lor străzi pavate cu piatră cubică din granit, adus din carierele Tulcei și Măcinului, în urmă cu mai mult sau mai puțin de 100 de ani, este lipsa de confort pe care acestea ți-o oferă când treci cu cauciucurile peste ele. Într-un cuvânt, mașina este cuprinsă de un adevărat tremurat, împreună cu pasagerii săi, culminând cu reprize de icnete produse de denivelările mai mari sau mai mici, mai adânci sau mai țuguiate, după starea în care au ajuns istoricele noastre pavele.



Cea mai simplă soluție, ba chiar am putea spune, una de bun simț, ar fi refacerea acestor străzi cu simț de răspundere și nu doar mici reparații pe ici, pe acolo. Din păcate, la ora când scriem aceste rânduri, nu mai există meșteri pricepuți în a reface cu măiestrie un asemenea pavaj, îți trebuie talent, experiență și o adevărată pasiune pentru piatră, pentru un rezultat decent al muncii. În plus, lucrările ar dura o veșnicie, pentru că efectiv fiecare piatră trebuie luată la mână și așezată cu grijă la locul ei. Nu mai zic de preț. Drept dovadă a celor afirmate mai sus sunt cele două zone de centru de oraș, care au fost căptușite, relativ de curând, cu câțiva zeci de metri pătrați de piatră cubică (este vorba de porțiunea din fața florăriei de pe locul fostei case Dimciu Petruș și pre-zona celor trei fântâni de care duc pe faleză). Recunoaștem că aici este vorba despre o piatră cubică de granit, cu dimensiuni mai mici decât cea stradală, dar lunile în șir de muncă sunt o dovadă a dificultăților de realizare. În concluzie, o soluție greu de aplicat, care necesită muncă și bani mulți, iar rezultatul să nu fie nici el pe măsura așteptărilor. Mărturie în acest sens, bulevardul parizian Champs-Élysées, de peste 200 de ani căptușit cu  piatră cubică, bine întreținută, dar cu același efect de inconfort asupra trecătorilor pe roți. Nu mai zicem, că nici măcar o clipă francezii nu s-au gândit să înlocuiască pavajul respectiv cu asfalt. Unele voci spun că a fost gândit să se poată intra cu tunurile în caz de revoluție, noi ne aducem aminte de la lecțiile de istorie că atunci când acestea izbucneau, primul lucru care îl făceau revoluționarii era să smulgă piatra din pavaj și să o transforme în baricade sau proiectile. Revenim.



Cu toată ambiția de a păstra pavajul tulcean din piatră cubică, suntem realiști și recunoaștem că, mai devreme sau mai târziu, acesta va fi înghițit de asfalt, cel puțin străzile mai puțin importante (sau dimpotrivă, acestea să fie primele). O soluție viabilă ar fi teleportarea bucăților de piatră, adevărate purtătoare de istorie locală, de pe străzi către alte locuri din oraș. O primă destinație ar putea fi Piața Civică ( Piața Mircea cel Bătrân), în locul celebrului beton amprentat, care de la an la an arată mai rău, se mai repară, când cu negru (imitație de granit), când cu alb (preparat cu ciment alb), iar la ieșirea din iarnă e aproape țăndări. Poate nu întreaga piață ar merge căptușită cu piatra cubică translatată de pe străzi, dar câteva insule, cu niște însemne de aducere aminte de unde provin, ar fi minunate.

Și mai interesante, dar și mai greu de realizat ar fi unele spații dintre blocurile tulcene. Nu știu dacă ați privit cu atenție aceste locuri, de obicei înghesuite cu tot felul de chioșcuri și garaje, câteva proiecte făcute de niște arhitecți pricepuți (vă rog frumos nu mai apelați la cei din Constanța…) și toate aceste „no man lands”, ar deveni adevărate oaze „intra muros”, cu piatră naturală, ceva asfalt pentru parcări, borduri, eventual o mică fântână arteziană, totul gândit ca o curte interioară, pentru că până la urmă asta și este acest spațiu dintre frumoasele noastre blocuri de beton, în care locuim.



Subiectul nu poate fi încheiat aici, el este amplu și complex, motiv pentru care administratorii urbei trebuie să-l ia în considerație. Departe de noi de a ne face iluzia că aceste rânduri vor avea vre-un ecou printre tulceni (mai mari sau mai mici), luând în considerare dinamica lecturii de presă locală, viteza de reacție a tulcenilor și rapiditatea rezolvării unor situații. Am putea să spunem că avem doar conștiința împăcată  că am zis ce avea de zis și de aici încolo nu ne mai interesează. Oricum, ca nu o lungim prea mult cu finalul (care știm de la școală că trebuie să aibă 1/8 din lungimea textului), ne limităm la a declara doar că am spus.


Imaginea1-fotografie cu pavarea străzii Griviței, ]n centrul orașului, (fotografie din colecția ICEM Tulcea)

Imaginea2 și 3-ilustrate cu centrul orașului Tulcea, perioada antebelică, zona Sf. Nicolae, în care se pot distinge străzile pavate impecabil

Imaginea4-ilustrată din perioada anului 1975, cu zona „intra muros” a actualei străzi Progresului, cunoscută de tulceni cu denumirea de „în spate la Spicul”, un spațiu care ar putea fi transformat în mod spectaculos

 

Reclame
One Comment leave one →
  1. 6 iulie 2018 10:13

    Interesant. Frumoase și cărțile poștale. Cea de-a treia este din anii 60? Interesantă organizarea spațiului / blocurilor…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: