Sări la conţinut

Destinul fotbalistic al orașului Tulcea…

13 iulie 2018



De ceva timp, Misterele Dunării au revenit cu un nou sezon de articole. În următoarele săptămâni și luni, vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Va fi o adevărată călătorie în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Ca de obicei, tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până la episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!


Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.wordpress.com)


Destinul fotbalistic al orașului Tulcea nu prezintă aproape nici un interes. Această în comparație cu alte orașe mai mari, străine sau românești. Aceasta la prima vedere, pentru că și frumosul nostru oraș se poate lăuda cu performanțele sale fotbalistice, mici ce-i drept, dar demne de reținut. În primul rând, Tulcea este probabil singurul oraș din România (și din lume) care a avut echipa de fotbal (Delta Tulcea) promovată în prima divizie, unde a stat doar câteva zile (săptămâni), aceasta întâmplându-se în anul 2007 și pentru că nu și-a depus dosarul de omologare a terenului de fotbal, a rămas în divizia secundă, în timp de echipa Ceahlăul Piatra Neamț, care trebuia să retrogradeze, a rămas în prima divizie. A fost, așa cum se bănuiește, un târg onest și avantajos pentru tulceni și nemțeni (mai ales pentru unii dintre ei). Tot ca un mic remember, ar mai fi de spus, că cel mai bun loc pe care îl mai obținuse echipa de fotbal Delta Tulcea fusese locul al cincilea, în divizia B, în anul 1984 (nu este exclus ca datele noastre să fie incomplete).

Dacă este să călătorim în timp, ceva mai mult, ajungem în anul 1866, ce-i drept nu chiar la Tulcea, ci pe canalul Sulina, unde locotenentul R.M. Gillson, comandant al navei engleze „Cockatrice”, scria un raport către amiralul Lord Paget, că a schimbat locul de ancorare, din cauza țânțarilor, alegând o nouă locație, care avea în apropiere și un teren excelent pentru crichet și FOTBAL. După cum susține scriitorul deltaic Corneliu Motoc, acest teren ar putea fi situat pe grindul Argagni (zona Ceatal-Ilgani), argumentând această afirmație că este una din zonele cele mai înalte ale Deltei Dunării (3m peste nivelul mării), care nu era acoperită cu bălți și stufăriș, ca întreg brațul Sulina. Să amintim că în perioada respectivă, de la Sulina până la Galați, via Tulcea, era plin de englezi (aici am exagerat puțin) implicați în lucrările de regularizare a navigației pe canalul în cauză, în cadrul activității desfășurate de Comisia Europeană a Dunării, avându-l ca inginer șef pe englezul Charles Hartley. Deci primele meciuri de fotbal din România (hai să zicem Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, proaspăt unite sub Cuza) au avut loc în Delta Dunării care aparținea Moldovei, după Războiul Crimeii (1853-1856) în timp ce Tulcea devenise mare sangeac otoman (Dobrogea avea să revină României după Războiul din 1877-1878).




Dar subiectul articolului nostru îl reprezintă stadionul Stuful. Cine are mai multă experiență de viață își mai aduce aminte că stadionul cu pricina era (aproape) chiar în centrul orașului Tulcea. El era situat cam între Casa Sindicatelor și Sala Sporturilor, ocupând cu aproximație actualul Parc al Personalităților. Sincer nu-mi aduc aminte de existența vreunor tribune pentru spectatori, bănuiesc că toată lumea urmărea meciurile în picioare, la fel cum se făcea și pe stadioanele englezești până în anii cinzeci. Stadionul Stuful avea însă un gazon impecabil, bine udat, tuns (frizat), care îi impresiona pe tulcenii obișnuiți mai mult cu peisaje vegetale alcătuite din stuf, papură și sălcii. Pentru delimitare se construise un gard, care iarăși nu-mi aduc aminte dacă era din plăci de beton sau din solomit, de aproximativ 3 m înălțime. Un cititor al „misterelordunarii” susține că ar fi vorba de solomit, un material foarte utilizat în perioada 1950-1970, fiind niște plăci de aproximativ 2×3 m, din stuf, bine legat cu sârmă galvanizată și tratat într-o baie de ciment. Era utilizat pentru construcții provizorii (magazii, barăci, garduri), și-a a dispărut din peisajul construcțiilor odată cu apariția plăcilor de PAL și azbociment (celebra eternită). Nu este exclus ca partea de gardă dinspre strada Isaccei (și eventual dinspre Casa Sindicatelor) să fi fost din plăci de beton, iar părțile dinspre Dunăre și Fabrica Poporul (fostă Avramide) să fi fost din plăci de solomit.




Stadionul Stuful a fost demolat (bun, nu era nici mare lucru de demolat) la începutul anilor șaptezeci, atunci când s-a construit stadionul Delta.
Poate am vorbit prea mult de stadion și nu am spus aproape nimic despre echipa de fotbal Stuful Tulcea, care făcea niște derby-uri locale de pomină cu Flamura Roșie Tulcea și Recolta Tulcea. Un bilet de intrare costa 5 lei, dar puștimea se strecura gratis, grație mărinimiei controlorilor sau vreunei găuri în gardul de solomit. Ca prin ceață, îmi mai aduc aminte doar de finalul unui singur meci, foarte important pentru Stuful (fie unul din celebrele derby, fie pentru calificarea într-o ligă superioară). Arbitrul meciului o namilă de om, chel complet, ceea ce în anii respectiv îl transforma într-un fel de monstru. Stuful a jucat bine, și se părea că avea să-și atingă obiectivul propus, în ultimele minute de joc însă, la o lovitură de colț a „celorlalți”, mingea îl lovește în chelie pe uriașul arbitru și intră în poarta Stufului, spulberând toate speranțele microbiștilor tulceni.

Ca fapt divers, pentru o perioadă de timp, portar la Stuful Tulcea a fost Gheorghe Stroe, nimeni altul decât bunicul din partea mamei a fotbalistului Denis Alibec. Dar istoria echipei de fotbal Stuful Tulcea este o altă poveste, pe care o vom scrie altădată.


Imaginea1-fotografie realizată de dnul Nicolae Davideanu, în anul 1965, reprezentând „zona” în care va funcționa stadionul „Stuful”, fotografia a fost făcută din locul actualei Casa Cărții, iar bâlciul este amplasat în jumătatea de est a Parcului Personalităților. Exact în acest spațiu a „existat” stadionul Stuful în perioada 1966-1971 (cu aproximație)

Imaginea2-nava engleză „Cockatrice”, a cărui echipaj a organizat, s-ar părea, primul meci de fotbal din România

Imaginea3-echipa de fotbal „Răsăritul” din Sulina, anul 1957, fotografie din colecție particulară, publicată pe internet

Imagine4-fotografie din colecția artistului fotograf Costică Axinte, înfățișând un fotbalist romantic din perioada interbelică


Reclame
2 comentarii leave one →
  1. Adi Lazar permalink
    13 iulie 2018 10:47

    Macin, atestat documentar în jurul anului 100 e.n, Tulcea 1506 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Adi Lazar permalink
    13 iulie 2018 10:34

    Hai Arrubium 🙂
    Felicitari pentru documentar!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: