Sări la conţinut

Tulcea la 1784…(partea a III-a)

21 decembrie 2018


Din când în când, autorul gălățean Tudose Tatu ne încântă cu câte un articol sau un mic serial, în câteva episoade, având ca temă istoria Tulcei. După o absență cam îndelungată, domnia se revine printre pixelii blogului mistereledunarii și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, cu un foileton alcătuit din 4 părți, în care ne povestește cam cum se prezenta Tulcea în anul 1784, văzută prin ochii unui francez. Având în vedere puținătatea informațiilor din această  perioadă, articolul domnului Tudose Tatu este extrem de interesant, constituind o adevărată pagină adăugată istoriei orașului nostru. Citiți și bucurați-vă de aceste rânduri inedite și frumusețea Tulcei de acum aproape două secole și jumătate. Astăzi, partea a III-a.

Nicolae C. Ariton


Descrierea este cuprinsă într-un jurnal al explorării coastei europene a Mării Negre, la bordul unei nave militare turceşti, de patrulare, o corabie cu pânze, mizenă şi marele „Hunier” de dimensiuni nu prea mari, ce putea accede şi în zone cu ape mai puţin adânci şi astfel greu accesibile, sau pe porţiunile strâmte ale şenalului navigabil ale fluviilor, prevăzută cu 2 ancore şi o piesă de artilerie, un „kerlenghic” cum îi spunea greşit frâncul.

Obişnuit cu graseierele de salon şi limba cocoşească era poate greu să reţină corect denumirea osmanicească şi anume „kârlangilk” însemnând nu mai puţin decât rândunică.

O corăbioară uşoară dar fără guşa roşie, cu aripi albe, cutreierând apele sărate.

O rândunică de mare!

Poate nu se deosebea prea mult de cârlaciul nostru românesc de pe Dunăre, denumire provenind din limba turcă intrat în vocabularul nostru de atunci ca multe alte cuvinte.

Deh, avantajul efemer al cuceritorilor trecători!

Această relatare intitulată „Journal d’un voyage sur les cotes de la Mer Noire du 28 avril au 18 septembre 1784” se află în manuscris, păstrat în Arhiva Inspectoratului Geniului din Paris, castelul din Vincennes, la cota 117 şi în afara importantelor observaţii nautice – navigaţie şi pilotaj – cuprinde şi inspecţia fortificaţiilor turceşti de pe acel ţărm vestic al Mării Negre, cu trei ani înainte de izbucnirea conflictului armat ruso-turc de la l787, devenit din anul următor război ruso-austro-turc, ce va dura până în 1792.

În timpul celei de-a doua vizite la Oceakov în cursul anului 1786 a supravegheat reconstrucția fortăreței.

Apoi în ultima călătorie în regiunea Dunării de Jos s-a ocupat de proiectarea și construcția fortificațiilor de la Ismail.

Un alt proiect al sau privind fortificarea Khadjibey devenită Odessa și a insulei Berezan nu a fost pus în practică de turci.

Tot la drum, la drum, la drum spre Vozia/Ozu/Oceakov

Revenind acum la prima călătorie descrisă în“Описание пути от Константинополя до Очакова”  specificăm că respectivul o va face pe uscat probabil între 1-28 aprilie 1784.

Iată cum i se arăta lui orașul dominat de colnicul ce poartă numele de Horea!

  …Tulcea, sat mare sau oraş locuit de turci şi moldoveni; toate casele sale sunt din lemn sau piatră.  

   Printre ele se află doar o singură geamie, de asemenea de lemn.

    El se află <situat> pe malul drept al braţului Dunării, care este navigabil.

   Fortăreaţa Tulcei cuprinde cu ziduri o înălţime nu prea mare de stâncă calcaroasă ce înaintează în fluviu, de la care se formează  două insule mici, care servesc drept  debarcader câtorva barje – vase nn.- acoperite la mijloc şi având cârme lungi.

    Înfăţişarea fortăreţei este aproape a unui patrulater având pe fiecare latura o lungime de 7 până la 8 toises ( 13,643 – 15,592 metri) cu 4  turnuri  foarte  prost construite  din care se remarcă două ce măsoară 10 până la 11 picioare în diametru – 3,248-3,573 metri

    Celelalte două având de la 7 la 8 picioare ( 2,274- 2,598 metri) sunt plasate  în interiorul colţurilor patrulaterului.[1]

   Pe fiecare latură conform obiceiului turcesc se află 5 până la 6 creneluri.

   Zidurile ei au o înălțime de 12 până la 15 picioare ( 3,898- 4,872 metri) şi construite  pe stâncă  se înalţă la 7 până  la 8 picioare deasupra apelor Dunării. ( 2,274- 2,598 metri)

     Turnurile se înalţă şi mai în sus cu 4 sau 5 picioare (1,299-1,624 metri) şi sunt acoperite cu lemn.

   Pe stânca de vis-avis de porţiunea unde se află portul  este săpat un şanţ  pe care se află un pod de lemn cu lăţimea în jur de 12 picioare.( 3,898 metri)

    Fluviul curge  prin acel şanţ.

   Schela (capul de mol) al acestei fortăreţe este tot timpul închisă şi se deschide doar pentru scurtă vreme celor instruiţi pentru a o apăra.          

   Mie mi s-a spus că în ea se închid arestaţii.

   Acolo își va găsi sfârșitul în cursul anului 1799 mai précis în 19 noiembrie Alexandru (Alecu) Văcărescu fiul cel mare al lui Ienăchiță Văcărescu, întemnițat la Tulcea în intervalul iunie-iulie a respectivului an.

Și numita cetate își va da sufletul după ce la 1 august 1809 Tulcea este ocupată fără luptă de armata țaristă în cursul războiului ruso-turc din 1806-1812.

„….După luarea de către armata rusă a Cetății Tulcea, Comandamentul hotărâ să o distrugă.

   În acest scop <Serghei Sergheevici.> Kușnikov a cerut lui Ioan Rosetti-Roznovanu să trimită la Tulcea cel puțin 1 000 – una mie sn. de lucrători cu propriile unelte de lucru – cazmale și hârlețe.

   Aceștia trebuiau să ia cu sine și hrana de acasă.*[2]

Respectivul era pe atunci senator și președinte al divanurilor Moldovei și Valahiei din februarie 1808 până în aceeași lună a anului 1810.

   Deși un mare număr de țărani erau ocupați cu pregătirea fânului, Ioan Rosetti-Roznovanu din exces de zel va ordona ispravnicilor din 10 ținuturi din sudul și centrul țării să trimită la Tulcea 1000 de salahori.

   Pentru o jumătate din ei urmau a fi cumpărate cazmale turcești, iar pentru cealaltă jumătate hârlețe.

   Nefiind sigur că ispravnicii vor găsi acest număr de unelte, vistiernicul cumpără el însuși 300 de cazmale și 300 de hârlețe.

   Sosiți la fața locului, lucrătorii se convinseră că nu e nevoie de așa de mulți oameni, căci militarii <rusi> începuseră deja să dărâme cetatea.

   500 de salahori au fost trimiși pe la casele lor.**[3]

  Tatu Tudose


[1] Описание пути от Константинополя до Очакова / [Ж. Лафит-Клаве]. – Санктпетербург: печатано в типографии Генерального Штаба, 1821Pag.66-67

[2] Alexei Agachi – Aprovizionarea armatei ruse cu materiale de constructie si forta de munca de catre Moldova si Muntenia in anii de ocupatie 1806-1812 in Destin romanesc – revista de istorie si cultura An VI Nr. 22 Nr. 2/1999, Fundatia culturala romana – Chisinau Bucuresti, pag. 69

* Arhiva Nationala Republicii Moldova F.1 inventar 1 Dosar 821 f. 3,8,9.

[3] **  Ibidem Dosar 821 f. 11

 

Reclame
2 comentarii leave one →
  1. 21 decembrie 2018 20:12

    Foarte interesant!

    Apreciază

  2. Anonim permalink
    21 decembrie 2018 15:23

    Dl,Tatu este un istoric mai aparte pt,ca se ocupa de Istoria Dunarii si a porturilor dunarene,inclusiv al vechilor organizatii ale porturilor de pe malurile Dunarii,Sa o tina tot asa,el este si un bun roman care se ocupa si de romanii de peste granite,din Ukraina si Republica Moldova,dar si de minoritatea romana/valaha din Bulgaria si Serbia,,

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: