Sări la conţinut

Tulcea la 1784…(partea a IV-a, ultima)

28 decembrie 2018


André Joseph Lafitte-Clavé în continuarea descrierii sale a Tulcei specifica:

Pe dealul aflat în partea dreaptă a satului se arată urmele vechilor şanţuri de pământ care sunt foarte imperfecte şi fără a dispune de cele laterale.

Nu cu mult timp în urmă s-a început a se construi ziduri în vârful acelui deal, ziduri sub formă de paralelogram cu lungimea de 15 până la 20 de toises – 29,235-38,980 metri

Scopul acestor lucrări fără îndoială constă în aceea de a se construi după obiceiul turcilor o redută sau o fortăreaţă de piatră, care cu toate acestea nu aduce mare utilitate.

Există un fel de redută de pământ pe deal, care conform cu cea înalţată anterior ar trebui să se lege una de cealaltă, dar <fiind> situată mult mai departe se poate trece printre ele.

Tulcea e construită într-un loc înclinat pentru fortificarea ei, datorită înălţimilor ce o înconjoară şi vecinătăţii pădurii.

Eu am văzut în această parte a locului postamente având un diametru de aproape 1 picior şi jumătate şi câteva urme ale vechilor case din piatră, reconstruite din chirpici şi gresie; aici deasemenea se află rămăşiţele unui arc de triumf, dar vechea denumire a acestui oraş îmi este necunoscută.

În Tulcea este înființată o poştă şi ea funcționează.

„…Cetatea Tulcea a fost începută după pacea de la Bucureşti – 16/28 mai 1812  nn. – şi terminată abia anul trecut – 1825 nn.

Fedor Feodorovici Berg

Podul sau bacul de trecere și Insula Ceatal

Braţul Dunării care trece prin Tulcea are o lăţime de aproape 100 de toises – 194,9 metri. Oameni, cai şi căruțe se transportă pe bărci plate mari şi late mânuite de 6 vâslaşi şi cârmaci care se servesc de cârme lungi.

Trecerea se face într-un sfert de ceas dar luând în considerare pierderile de timp se poate ajunge la jumătate de ceas.

Pe celălalt mal se află doar o nu prea mare magazie din stuf.

Drumul puțin înalt pornește de la acest braț al Dunării și merge de-alungul  țărmului.

El se îndepărtează de fluviu apoi și se unește cu brațul cel mare < al Kiliei> unde merge pe țărm, coborând deja până la locul de vis-avis de Ismail, care braț al Dunării se traversează cu bărcile de aceeași mărime și construcție precum cele folosite la trecerea anterioară.

Acest braț, fiind cel principal, are o lățime de 150 până la 200 de toises (292,35-389,80 metri) și este navigabil, precum este brațul Tulcei.

Traversarea lui necesită în jur de jumătate de ceas.

Nouă ne-a luat un ceas pentru cele două treceri ale respectivelor brațe și 3 ceasuri să facem mica călătorie pe insulă.

Pe drumul spre insulă se află mici brațe ale fluviului în care se revarsă apa acestuia în vremea inundațiilor; dintre ele sunt două sau 3 unde apa se scurge destul de repede și în principal în unul dintre ele, care  formează a doua insulă; în prima (insulă) toate aceste brațe se trec pe poduri slab construite.

Pe această insulă se află câteva grădini lucrate de greci și înconjurate de șanțuri când te apropii de Ismail.

Pe scurt (spațiul insulei) e acoperit cu stuf care crește aici din belșug și care este folosit de locuitorii acestui ținut pentru acoperișul caselor.



Țărmul insulei se ridică deasupra nivelului fluviului la 3, 4 și 5 picioare ( 0,974, 1,299 și 1,624 metri); în interior pe aceeași locație în câteva locuri este mult înalt, în alte locuri e plin de băltoace.

Solul său e bun de prelucrat și este amestecat în proporție mică cu nisip.

Pe drumul spre Ismail eu am văzut aici câteva sălcii destul de mari și vii.

Acesta după ploi sau inundații devine insuportabil.

Cred că el ușor se poate amenaja mai bine, mai drept și mai sigu, chiar și pe timpul revărsărilor, construind  un drum înălțat în linie dreaptă de la Tulcea la Ismail, sau acesta să meargă în linie dreaptă  pe porțiunea înălțată a insulei, înălțându-l și mai mult cu pământ scos din șanțurile amenajate pe partea dreaptă și stângă a drumului și în același timp să se construiască poduri în toate locurile în care ele sunt necesare urmare revărsărilor.

Sunt foarte convins  că  plantând  toată această insulă cu arbori și evacuînd apa în acele  șanțuri care deasemenea trebuiesc săpate pentru a  o  face să treacă  pe sub aceste poduri, curând această insulă poate fi făcută locuibilă și potrivită pentru agricultură.

Apele se vor vărsa destul de rapid în porțiunile mai joase, numai dacă se vor construi câteva mici porți prin intermediul cărora s-ar putea evacua apa tulbure și care se vor deschide și bloca după dorință.

Amenajând asemenea șanțuri de asemenea se va contribui la ridicarea nivelului terenului.

Neapărat deasemenea trebuie să se construiască  schele pentru descărcarea vaselor la ambele treceri de la Tulcea la Ismail; în special în ultimul dintre ele acolo unde nu se poate nici-cum să se ambarce cai, fără a-i feri de primejdia de a-și rupe picioarele.

André Joseph Lafitte-Clavé reîntors în patria natală devine comandant de batalion in 28 septembrie 1788, și sous-brigadier pe 19 octombrie.

Va înainta pe treptele ierarhiei militare în anii următori.

În data de 1 aprilie 1791, este promovat la gradul de colonel și în anul 1792 se afla în cadrul Armatei de Nord în calitate de comandant al corpului de geniu participând la Campania împotriva Coaliției Întâi în Belgia.

Va fi promovat la gradul de general de brigadă în data de 25 octombrie 1792 și va fi încadrat în cadrul  Armée des Pyrénées occidentales servind sub ordine generalilor  Servan si Lacuée fiind confirmat în grad pe data de 22 decembrie 1792.

A efectuat apoi o călătorie de inspecție a frontierelor et se met au service de l’armée des Pyrénées orientales à Perpignan.

În luna ianuarie 1793 sursele îl menționează drept membru în Comitetul privind fortificațiile.

La 12 aprilie 1793 este numit inspector general al fortificațiilor din Franța.

În 29 august este numit inspector general al inginerilor din cadrul Armee des Pyrenees-Orientales.

Pe 23 decembrie 1793 este eliberat din funcție prin decretul Comite de salut public în ciuda serviciilor importante pe care le-a adus.

Va fi arestat pe data de 10 ianuarie 1794 la ordinul reprezentanților poporului Edouard-Jean-Baptiste Milhaud și Pierre Amable Soubrany.

Ordinul de arestare a ofițerilor de sorginte nobilă în număr de 30 în scopul epurării armatei Pirineilor Orientali a fost transmis de Amedee Doppet și Hardy un agent al consiliului executiv.

Fiindu-i recunoscută nevinovăția ordinul de eliberare ca și brevetul de general de divizie vor sosi, dar prea târziu.

André Joseph Lafitte-Clavé va muri în data de 11 février 1794, în închisoarea Castillet din Perpignan, în ajunul sosirii curierului cu vestea eliberării.

Păcat!

De la el ne va rămâne moștenire cele prezentate mai sus și încă multe altele cu privire la Dobrogea pe care le vom destăinui cu alt prilej.

Tatu Tudose


       Din când în când, autorul gălățean Tudose Tatu ne încântă cu câte un articol sau un mic serial, în câteva episoade, având ca temă istoria Tulcei. Domnia se revine printre pixelii blogului mistereledunarii și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, cu un foileton alcătuit din 4 părți, în care ne povestește cam cum se prezenta Tulcea în anul 1784, văzută prin ochii unui francez. Având în vedere puținătatea informațiilor din această  perioadă, articolul domnului Tudose Tatu este extrem de interesant, constituind o adevărată pagină adăugată istoriei orașului nostru. Astăzi, partea a IV-a, ultima.

Nicolae C. Ariton

Reclame
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: