Sări la conţinut

Mori tulcene pierdute în vânt și timp…

18 ianuarie 2019



 Există o regiune în țară, unde morile de vânt au fost un adevărat simbol local, Dobrogea. Acesteia i se mai spunea și „Țara morilor de vânt”, astfel marele geograf Constantin Brătescu scria: „Dobrogea este drumul vânturilor,… Grație permanenței vânturilor, peisajul dobrogean se caracterizează și prin mulțimea morilor de vânt…”     Într-o statistică din 1901-1902, sunt numărate 639 de mori de vânt, din care marea majoritate în partea de nord a Dobrogei, respectiv Tulcea și satele din jur.

Dacă stema actuală a Tulcei are ca elemente componente doi delfini, în urmă cu peste 100 de ani, simbolul tulcean putea fi moara de vânt. Astfel, naturalistul francez Boucher de Pertes, în Voyage a Constantinopole, nota în 1853: „La stânga, pe țărmul turcesc, pe coline, apare o altă priveliște și anume una din cele mai plăcute din care se poate întâlni. E vorba de o armată de mori de vânt… Număr vreo patruzeci, afară de cele pe care nu le văd.” Marea majoritate a acestora erau amplasate pe Dealul Carierei din Tulcea, aproximativ în spatele Școlii Nr. 3, căruia i se spunea Dealul Morilor dar și pe Colnicul Hora, pe care este amplasat Monumentul de Independență și numit de localnici, în aceea perioadă, La trei mori, după cele trei mori de vânt construite aici.



Nu intrăm în detalii tehnice privind tipurile de mori de vânt, cu toate că sunt lucruri interesante. Important este faptul că acestea aveau palele din lemn (șindrilă) sau pânză, în număr de 4 sau șase. Unele erau cu etaj, dar majoritatea doar cu un nivel. Statul încasa impozite frumoase de la proprietarii de mori, mărimea acestuia fiind stabilit în funcție de numărul și  dimensiunea pietrelor de măcinat, cu cât aveau diametrul mai mare, cu atât impozitul era mai consistent. Din păcate, morile de vânt nu au reprezentat construcții care să reziste în timp, precum palatele sau castelele, o moară de vânt de mari dimensiuni având toate șansele să nu fie urnită de vânturile mai slabe, care suflau în anumite perioade ale anului. Morile de vânt tulcene mai aveau o particularitate, unele dintre ele erau construite printre ape, în mijlocul Deltei Dunării, fotografiile cu ele părând a fi din altă lume. Morari încercau să le amplaseze cât mai sus, pentru a le feri de inundațiile din timpul primăverii, dar cum cel mai înalt loc din întreaga Deltă are doar 12 m înălțime, aceștia trebuiau să se mulțumească cu un grind, care abia se ridica 1 metru deasupra apelor.



Majoritatea morilor de vânt tulcene au fost distruse în timpul Primului război mondial, fiind țintele favorite ale artileriștilor bulgari, care după ce le distrugeau, rechiziționau (furau) pietrele de măcinat, pentru a le duce acasă, așa cum au procedat și cu statuile tulcene din bronz și multe alte lucruri. Un alt element care a contribuit la dispariția morilor de vânt a fost apariția morilor mecanice (numite „de foc”), care aveau și avantajul producerii de ulei. Ce este curios este faptul că morile de vânt din Deltă au rezistat, în timp, mai mult decât cele din orașul Tulcea, sau împrejurimi. O explicație ar fi faptul că o „moară de foc” nu era eficientă în mijlocul Deltei, având nevoie de combustibil și mecanic, la o cantitate de făină măcinată care rareori depășea câțiva saci pe zi, transportați cu barca. În aceste condiții de lipsă de concurență, morile de vânt deltaice au rezistat până aproape de anii 1970. În orașul Tulcea, ultima moară de vânt a existat ca decor și tabelă de marcaj pe stadionul Delta, dar a dispărut și aceasta. Interesant este faptul că una din cele mai importante colecții de mori de vânt europene, în număr de cinci, aflate la Muzeul Astra din Sibiu, sunt aduse din zona Tulcei, în anii 70.



Cu trecerea timpului, informațiile privind morile de vânt încep să devină din ce în ce mai confuze, astfel, am găsit pe un blog românesc imaginea unei mori de vânt de la muzeul din Sibiu, în care moara respectivă era prezentată ca „Moară de vânt Căciulata”, adică originară din localitatea Căciulata, jud. Vâlcea. De fapt, este vorba despre una din morile din județul Tulcea, tip „moară cu căciulă”, sau „căciulate”, numite și „tip olandez”. În zona Tulcei, mai există o moară de vânt, ca decor, la mânăstirea Celic-Dere și una pe malul lacului ciuperca, dar aceasta este mai mult un fel de machetă. Bună și aceastea în lipsă de mai multe, mai ales că Sibiul este destul de departe pentru tulcenii nostalgici, care doresc să-și mai vadă o dată morile de vând de odinioară.

Nicolae C. Ariton

 

Reclame
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: