Sări la conţinut

Stâncă de Tulcea…

1 februarie 2019


De-a lungul timpului, părerile celor care vedeau Tulcea  erau împărțite în de la extaz, până la dispreț, trecând prin toată gama de aprecieri: oraș turcesc, frumoasă așezare în amfiteatru, perlă otomană, oraș oriental murdar, interesant sau trist. Indiferent de impresiile călătorilor, Tulcea a fost însă multe sute de ani o adevărată sperietoare pentru navigatorii pe Dunăre, datorită faimoasei sale stânci din dreptul Colnicului Hora, pe care sa află Monumentul de Independență.

În imaginea de mai sus, din perioada antebelică, se poate observa în partea stângă farul care semnaliza pericolul stâncii. Iată ce povestea Tatitbout de Marigny, Consul al Regatului Țărilor de Jos, la Odesa, despre frumoasele stânci tulcene, pe la 1835, așa cum ne istorisește domnul Tudose Tatu, în cartea sa Cheia Dunării împărătești. Sulina cea mâlită: Cauza care în general se atribuie acestui obstacol este complexă și se datorează faptului că porțiunea dintre cele două coturi ale fluviului fiind atât de scurtă – celebrul S de la Tulcea, existent și astăzi (n.n.) – apa atât de adâncă, cu alte obstacole necunoscute care fac ca respectiv curgerea fluviului să fie foarte rapidă și neregulată, învârtejindu-se în jurul ei cu furie, astfel că vasele care trec pe acolo în această perioadă a anului devin de necontrolat… De fapt, un rezumat al acestei prezentări, făcută de distinsul domn de Marigny, este și mai elocvent privind Stânca Tulcei: … Cea mai mare primejdie, pe care o prezintă Dunărea și se poate spune, singura, este stânca submarină situată pe mica limbă de uscat a Tulcii Vechi la Est de fortăreața cu același nume și la poalele unui munte.  Curentul fluviului te poartă deasupra ei și va trebui expediată o ambarcațiune pentru a o amara o parâmă de extremitatea malului stâng cu scopul de a o evita. Această trecere este mai puțin primejdioasă pentru vasele care urcă pe fluviu; deoarece, fie că sunt trase la edec, fie cu pânzele, vasele se plasează întotdeauna mai mult pe malul stâng (cel de la tribord la urcare)… Datele tehnice privind Stânca Tulcei, erau următoarele, conform celor spuse de hidrotehnicianul ( hydrographer ) englez J. W. Norie, pe la 1838. Limba de uscat stâncoasă de la Tulcea înaintează în fluviu aproximativ 80 de iarzi (73,15m), dincolo de care se află un banc periculos de stânci ascuțite, neegal, care se întinde pe o distanță de aproximativ 40 de iarzi (36,57m) sub apă, având o pantă sau un gradient aproape vertical în porțiunea cea mai puțin adâncă, primăvara este de la 3 la 5 picioare (1,8-3m) iar toamna este mai mare am cu tot atâtea picioare (…) iar fundul este tare, din piatră, astfel încât ancorele nu sunt de nici un folos și arareori țin (…). În data de 27 iunie 1838, am avut neșansa să naufragiez pe numita stâncă; pe atunci adâncimea apei era foarte mare, vasul fiind încărcat cu seu, rămânând în parte pe stâncă și este singurul despre care se știe prin părțile acelea că a rămas pe ea (…). Înainte cu o zi ca respectiva nenorocire să ni se întâmple – adică pe 26 iunie – un bric grecesc s-a lovit în apropiere de stâncă și imediat s-a scufundat; un altul după două săptămâni,c are tocmai o depășise, a eșuat, dar a fost repus pe linia de plutire fără prea multe stricăciuni (…).



Cu trecerea timpului, mai ales după constituirea Comisiei Europene a Dunării, din anul 1856, o dată cu regularizarea șenalului navigabil al Dunării, un element important a fost îndepărtarea Stâncii Tulcei, lucrări complicate, pentru care instituția mai sus menționată a alocat un buget separat și consistent. Lucrările au constat în dinamitarea metru cu metru a stâncii, până când din acesta nu mai rămas decât ceea ce se vede în fotografiile de mai jos, adică o piatră răzleață, semnalizată cu un patetic mini far metalic. Misterele Dunării au și o altă explicație a deselor accidente petrecute în dreptul acesteia. Piloții care conduceau bastimentele ce coborau pe Dunăre, cu ochii la frumosul oraș al Tulcei, ce se ridica semeț pe malul drept, treceau de marele S al fluviului și, amețiți de spectacolul frumosului nostru oraș, se opreau drept… în Stânca Dunării!

 

Nicolae C. Ariton

 

Notă – Mulțumiri domnului Tudose Tatu pentru materialele puse la dispoziție, privind Stânca Tulcei, din cartea sa: „Cheia Dunării împărătești. Sulina cea mâlită”

Reclame
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: