Sări la conţinut

Confreria piloților și armatorilor de cârlace de la Dunărea maritimă (episodul 4)

1 martie 2019


În urmă cu mai bine de un an de zile, scriitorul gălățean Tudose Tatu ne povestea, într-un mini foileton, despre pirații de Dunăre. Acestea erau secvențe din volumul său „Republica piraților de Dunăre. Sulina kesaro-kraiasca”, care între timp a fost publicat (lansat și la Tulcea). Distinsul autor revine, propunându-ne, de data aceasta, rânduri din volumul al doilea al cărții dedicate piraților de Dunăre. Citiți și bucurați-vă de o lectură deosebită.

Nicolae C. Ariton

http://www.mistereledunarii.wordpress.com


Iată ce făceau respectivii ipochimeni în Galați, centrul diplomatic al Dunării de Jos, și asta înainte de înființarea Sulinei după data de 26 februarie 1837. „…să se cunoască anarhia ce domnia în Galaţi pe la 1833 din partea Kefaloniţilor. La multe scene săngeroase amu fostu chiar martur ocular. Aşia într’o Duminică după toacă, de la o crăcimă din mahalaoa Şkelei s’au încinsu o luptă între Kefaloniţi şi miliţia pamântiască încăt strada de lângă casele lui Ioan Cuza, unde este astăzi scoala Primară, era plină de greci şi de soldaţi; Kefaloniţii aruncau cu cuţitele, în căt unul au căzut la picioarele mele. Vînzoleala au fostu mare, încăt maiorul Fotea, spre a linisci Kefalonimea care au fost maltratată de miliţie, au fost silit să satisfacă pe Consulul Vlahuti, ca în curtea Consulatului să pedepsească pe feldbelul Botezatu, care inteţisă astă bătălie. Acesta după timpu au ajuns căpitan, şi sáu retras la Bacău, în casele căruia se află astăzi Tribunalul. În măhălaoa Rîpei, mai în fie-care noapte Kefaloniţii făciau căte o moarte de omu de pe la femeile pierdute. Mi-aducu aminte că grecii având oare-care ciudă pe Prezidentul Eforiei Petrachi Altînovici, s’au ascuns în ograda bisericei Sf.Voevozi, faţă în faţă cu casa Gliki, şi acole asceptând pe Altînovici, ca la eşirea sa din Eforie , să’l apuce la bătaie cu colţuni plini cu năsipu. Bietul Preşedinte au remasu mai mort, şi bătăuşii nepedepsiţi. Theodor Codrescu |[1]

Tupeul lor era mare depășind orice imaginație. O mărturie din 1833 Iulie 21 zile alcătuită de Ioan Bărcarul Caminar, Mihalachi Pastiescu Paharnic și semnată și de Statachi Copcea Sluger, Carp Galescu Sardar, Dumitrachi Lupascu Comis în calita de marturi. Nu numai că încălcau proprietățile “… ce cu necontenire umbla asemenea greci spre vănătorie în politie prin ogrăzile cu vii ce au, şi avem oraşanii acestui targ de marginea oraşului ( pe langă care vii unii îşi au şi chiar aşăzările lăcuinților, precum Sardarul Cărjă şi alţii). Batjocoreau proprietarii cu cuvinte orăcăcioase, ba chiar îi amenințau cu armele să-i împuște, bașca când erau chemați la pârcălăbia ținutului „…ca să se facă cercetare, pe lăngă cari greci, mai adunăndu-se şi alţii în presusfie, unde urma îndestule feţe de boeri streini, şi neguţitori, acei greci au început a bate cu mâna pe masa presusfiei cu o înverşunare selbatică, şi spunând cuvinte nesuferite însuşi D-sale Parcalabului, că adecă de acum înainte cum gandeşte că va mai petrece Sardarul Cărjă la viea sa. Să’şi aducă aminte şi de războiu, şi de batae, şi de răpunere de vieaţă…”[2] Cu asemenea comportament pesemne aveau să devină curând asasini! Colonia anglo-ioniană din Galaţi, la început formată în principal din marinari nestatornici, sezonieri, a început să prindă rădăcini solide mai ales după deschiderea navigației pe Marea Neagră urmare încheierii tratatului de pace de la București din 16/ 28 mai 1812 ce va pune capăt primului război ruso-turc de veac XIX. În acest sens într-un raport din 10 octombrie 1814 înaintat lui Castlereagh de către William Wilkinson consulul britanic din ambele principate sublinia: „…Nu este poate inutil să informez pe Excelenţa Voastră că numărul negustorilor stabiliţi aici la Galaţi şi la Iaşi şi care se bucură de protecţia britanică se ridică, poate, la 100 şi că navele britanice care vin la Galaţi atunci când navigaţia pe Marea Neagră este complet liberă, depăşesc deseori numărul de 10 pe sezon…” Avea dreptate fiindcă peste 3 ani, la 1817, schelele Galaților au fost vizitate în timpul sezonului de navigaţie martie-noiembrie de un număr dublu, de 20 de vase ioniene. Portul era primitor cu noii veniți În anii 1820-1821 numărul total al sudiților adică ai supușilor străini – față de Austria, Rusia, Anglia-Insulele Ionice, Franța, din ținutul Covurlui se ridica la 169 de familii, având un total de 845 de suflete.|[3] Ulterior într-o înştiinţare către Înalta Poartă privind numărul supuşilor străini ce locuiau în Moldova la 7 aprilie 1825, se arăta că din cei 90 de supuşi, capi de familie – în majoritate ionieni – declaraţi de consulatul englez, aproape 76 se aflau în principat de „îndelungată vreme” căsătoriţi cu pământence şi având „şi acareturi”**[4] La această mulţime s-ar fi adăugat flotanții reprezentați desigur de marinarii aflaţi la iernat în oraşul port în fiecare an.  Conform unor date statistice cota porturilor dunărene în traficul general al vaselor ioniene se ridicase in anul 1825 la 7% din total.[5]

Dintr-un raport din data de 4 iunie 1830 înaintat de   E.L.Blutte superiorului său, lordul Crowley, ambasadorul britanic din capitala Imperiului Habsburgic, în care detaila abuzurile săvârşite de autorităţile ţariste de ocupaţie în privinţa navigaţiei şi nu numai, aflăm că în Galați se aflau la sfârșit de primăvară nu mai puţin de 12 nave ioniene şi  un bric maltez în portul vecin. Statistici din 1831 și 1832 ne indică faptul că în schela Galați numărul capilor de familii, supuși străini va crește de la 260 la 559 în decurs de numai un an.  Dintre aceștia la 1831, un număr de 83 erau supuși englezi, majoritatea ionieni. O publicație franceză din 1833 într-un articol intitulat “Turquie d’Europe” printre altele menționa pentru anul 1831 sosirea în Galați a 185 de nave și plecarea a 188, majoritatea parte a acestor bastimente venite din Turcia și Rusia și reexpediate spre aceste două țări. Navigația cu Franța a înregistrat la intrare 2 nave și 4 la iesire, toate sub pavilion italian, austriac sau al Insulelor Ioniene… La Brăila sosiseră 11 și plecaseră 112 având aceleași proveniențe și destinații principale Rusia și Turcia. „…O singură navă a sosit din Franța; 3 au plecat din Brăila cu destinația Franța sub pavilion italian sau al Insulelor Ioniene.[6] Prin Gura Sulinei au intrat în acel an un număr total de 418 vase. Și tot în respectivul anuar aflăm că la Sulina încă exista farul reclădit de turci la 1820. Phare du Danube. Gura Sulina care formează intrarea principala a Dunării se observă printr-un far cu lumină fixă; această gură de vărsare are o lățime de 100 brasse   și o adâncime de 3. Poziția acestui far este de 45 10 15 latitudine Nordică și 27 20 35 longitudine estică. [7]

Tudose Tatu

 


[1] Theodor Codrescu -Uricarul, Vol XV, Iasi, 1889, pag.259-262

[2] Idem

[3] ASI Vistieria Moldovei Tr.166 op.184 dos.7-11,13-21„Buletinul Ioan Neculce” fasc.7 (1928) pag.139-141

[4] **

[5]Panos Kapetanakis -New approaches of British and Ionian presence in ports and grain-markets of the Russian Black Sea and the Danube (mid-18th – mid-19th century), Athens, 2015, pag.164

[6] Annuaire du commerce maritime ou statistique nautique et commercial…Paris 1833, pag.345

[7] Idem pag.350

 

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: