Sări la conţinut

„EMINESCU-ZEUL TUTELAR AL SPIRITUALITĂȚII NOASTRE” – O carte eveniment și un act deosebit de cultură tulceană, marca profesor Gheorghe Bucur

6 iunie 2019


Miercuri, 05 mai 2019, la Biblioteca Județeană „Panait Cerna”, a avut loc lansarea volumului „EMINESCU-ZEUL TUTELAR AL SPIRITUALITĂȚII NOASTRE” avându-l ca autor pe distinsul profesor tulcean Gheorghe Bucur.  Sala mare a bibliotecii județene a fost arhiplină, cum de mult nu s-a mai văzut un public atât de numeros. Motivul unui asemenea succes pentru o manifestare literară de acest gen se găsește în subiectul cărții, dedicată celui mai iubit poet național, dar și aprecierii pe care o au tulcenii pentru profesorul și omul de cultură Gheorghe Bucur.



Abordarea temei nu a fost una simplistă, cu rabat la calitate, pentru a mulțumi un public larg și fără pretenții. Dimpotrivă, după un început amăgitor de agreabil, susținut muzical de corul „Cantus libera” și părintele Marian Mihael Mihai, tematica s-a abordat abrupt, intrându-se direct în miez, discuțiile durând nu mai puțin de două ore și jumătate. Nici o clipă de plictiseală însă, cu toate că o parte din invitații de vază au trebuit să părăsească sala, fiind așteptați la alte manifestări importante: Episcopul Tulcii, Visarion, însoțit de părintele Felix Lucian Neculai, la slujba religioasă premergătoare sărbătorii Înălțării Domnului, și puțin mai târziu, Primarul Constantin Hogea, care trebuia să dea startul Festivalului-concurs al Minorităților Naționale „Serbările Deltei”. Adevărul trebuie spus însă din primele rânduri și anume că pentru a participa și înțelege o asemenea manifestare culturală și carte, trebuie să fii posesorul unui anumit grad de cultură și a unei mici aure intelectuale, care nu se dobândesc prin vot uninominal, activitate politică sau, mai grav, inerție culturală, ci prin lectură și rezonanță la activitățile culturale.



Domnul profesor Gheorghe Bucur are cu prisosință din ultimele două, lucru care și-a pus amprenta peste întreaga sa viață de tulcean profesor de limba și literatura română. Volumul, așa cum simplu se poate deduce din titlu, este dedicat marelui poet Mihai Eminescu, și cuprinde 11 studii asupra operei acestuia, viziuni realizate însă dintr-un unghi original, cel al dacismului. Pentru aceasta, distinsul profesor Gheorghe Bucur a depus un efort supraomenesc, în cadrul unei documentări ample, ce a depășit din multe puncte de vedere dimensiunile obișnuite ale unei asemenea întreprinderi. Din punct meu de vedere, autorul este mai mult decât un scriitor, fiind mai degrabă un adevărat detectiv istoric literar, care își conduce fiecare studiu ca o adevărată anchetă detectivistă, construită după regulile și procedurile acestei științe și arte.



Un alt mare merit al autorului este acela că reușește să dea o lovitură nimicitoare sindromului tulcean de izolaționism geografic și cultural, prin care ne simțim atât de departe de restul țării, sentiment care pare din ce în ce mai acut, cu cât se afirmă mai des că am reușit să ne integrăm desăvârșit în viața economică și socială  românească. Din acest punct de vedere, cartea a fost lansată cu succes și la București, bucurându-se de un real interes, având girul  și bucurându-se de aprecierea mai multor specialiști în domeniu. În concluzie, tulcenii care au participat la lansarea acestei cărți au avut șansa de a fi martorii unui act de cultură de înalță ținută, sub marca de prestigiu a distinsului autor Gheorghe Bucur, care a reușit performanța de a-l  aduce, într-un fel, pe Mihai Eminescu la Tulcea și să poarte spiritul tulcean dincolo de granițele județului. Stimă și respect pentru profesorul Gheorghe Bucur.

Nicolae C. Ariton

 

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: