Sări la conţinut

Arcul de triumf al Tulcei…

26 iunie 2019


De multe ori un simplu cuvânt poate să valoreze mai mult decât un tom întreg, de sute de pagini. În această situație ne-a adus ofițerul francez André Joseph Lafitte-Clavé, care în luna aprilie a anului 1784, a ajuns pe meleagurile tulcene. Trimis de către regele Franței, Ludovic al XVI-lea, împreună cu alți câțiva zeci de ofițeri francezi, în cadrul tratatului de alianță cu Imperiul Otoman, militarul frânc, după o foarte scurtă escală la Constantinopol, pleacă în misiune de recunoaștere a capacităților militare otomane, ajungând la Tulcea. Iată ce scria, printre altele, în raportul întocmit în urma călătoriei dunărene: „…Tulcea e construită într-un loc înclinat pentru fortificarea ei, datorită înălțimilor ce o înconjoară și vecinătății pădurii. Eu am văzut în această parte a locului postamente având un diametru de aproape 1 picior și jumătate și câteva urme ale vechilor case din piatră, reconstruite din chirpici şi gresie; aici de asemenea se află rămășițele unui ARC DE TRIUMF…”

Sublinierea cu majuscule a arcului de triumf ne aparține, în încercarea de a scoate în evidență importanța acestui cuvânt (cuvinte). Locul la care se referea André Joseph Lafitte-Clavé era colnicul Hora, pe care astăzi se ridică Monumentul de Independență. Militarul francez încerca să facă o asociere strategică între cetatea Tulcei, construită de otomani pe o stâncă ce înainta spre mijlocul Dunării și ruinele rămase din fosta cetate Aegyssus, construită chiar înainte de sosirea romanilor pe meleagurile tulcene. Pe ofițerul francez, nu-l interesa aproape deloc istoria locală, afirmând că „…vechea denumire a acestui oraș îmi este necunoscută…”. Existența rămășițelor unui arc de triumf la Tulcea este însă extrem de importantă, acesta fiind dovada importanței maxime pe care a atins-o la un moment dat așezarea noastră. Probabil că în timpul stăpânirii romane, în urma expedițiilor militare împotriva barbarilor de dincolo de Dunăre, romanii sărbătoreau victoriile prin defilări fastuoase a cohortelor pe sub arcul de triumf tulcean. Aceasta este o dovadă că vechiul Aegyssus a fost mai mult decât un simplu castru din salba celor ridicate pe malul Dunării de Jos, cu scopul de a apăra Imperiul de invazia barbarilor din nordul Dunării. Pentru o perioadă de timp, a fost locația unde se pregăteau expedițiile militare de anvergură către nord, dar și unde se sărbătoreau victoriile, defilând pe sub un falnic arc de triumf tulcean, cu mult înainte de a ajunge la Roma sau Constantinopol. Din păcate nu avem o imagine cu arcul de triumf tulcean și am introdus o fotografie cu fostul arc sirian din Palmyra, distrus de curând de către organizația ISIS. Ne-a plăcut imaginea, deoarece pe o colină, în depărtare, se pot vedea zidurile unei cetăți, care pot fi asemănate cu cele ale vechii cetăți Aegyssus.

Articol inspirat din scrierile autorului gălățean Tudose Tatu, motiv pentru care îi mulțumim.

Nicolae C. Ariton



No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: