Pe stemele județului și orașului Tulcea, mai vechi și mai noi, apar delfini, ancore, pelicani și chiar nuferi, ca simboluri tulcene. Nici urmă însă de țânțari, care din punctul nostru de vedere, sunt cei mai reprezentativi. Această lipsă se datorează în mod sigur faptului că insectele în cauză sunt atât de nesuferite, încât fac parte din inventarul negativ tulcean. De-a lungul miilor de ani, de când există Tulcea – poate nu chiar sub această denumire -, țânțarii sunt cei care făceau legea pe meleagurile noastre.
Erau atât de cumpliți pe timp de vară, încât majoritatea celor care încercau să se stabilească aici, renunțau din cauza frigurilor palustre (malaria) pe care aceștia le răspândeau cu generozitate. Să adăugăm faptul că mai existau și alte motive de a părăsi Tulcea, cum ar fi holera, ciuma (doar până pe la 1900) sau mirosul zecilor de mlaștini ce înconjurau orașul… și lista poate continua. Din punctul nostru de vedere, a celor care trăim în ziua de azi pe malurile tulcene ale Dunării, țânțarii există și se numesc simplu… țânțari. Înaintașii noștri aveau mult mai multă imaginație, chiar și doar din acest punct de vedere. Celebrul călător și scriitor Evlia Celebi, în cartea sa „Seyahatname” („Carte de călătorii”) zugrăvea ceatalul Tulcei al anilor 1600, ca pe „…o insulă acoperită cu pădure sălbatică, încât numai Allah știe numărul animalelor sălbatice, al șoarecilor și al păsărilor. Însă pasărea vulturul trăiește acolo în număr foarte mare: vânătorii le vânează și întrebuințează penele lor pentru aripi de săgeată… Sunt atât de mulți țânțari, încât spre asfințit, îi fac pe oameni și pe cai să dorească mai degrabă moartea. Când femeile ușuratice din cetățile Ismail, Chilia și Tulcea sunt prinse, ele sunt aduse pe această insulă și lăsate acolo dezbrăcate, încât mor într-o noapte, din pricina țânțarilor, a țânțarului zis dilim, precum și a țânțarului zis tatargic sineghi…”. Trebuie să recunoașteți că în ziua de azi, nimeni nu este capabil să-i diferențieze pe țânțarii tulceni, nu mai zicem să-i boteze cu nume desprinse parcă din poveștile celor 1001 de nopți. Trecând peste parfumul oriental al numelor, să mai adăugăm că după traducerea contemporană, „dilim” înseamnă „felie”, iar „tatargic sineghi” un fel de molie, cu rezerva că există posibilitatea ca în turca veche, aceste nume să însemne cu totul altceva. Pentru a păstra frumusețea numelor de altădată, propun ca de azi înainte, țânțarii tulceni să fie numiți „zburătorii asfințitului de soare” sau „baclavaua înțepătoare dunăreană”.
Nicolae C. Ariton
MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea 
Bună seara/ziua! Domnul Feingold, bucuros că sunteți bine și fericit pentru cuvintele scrise pe blog. Lectura lor m-a încântat și vă cer permisiunea de a nu le șterge, pentru că sunt adevărate mărturii despre „viața” adevărată de la Tulcea… cu țânțari și microscopiste. Regret doar faptul că sunteți atât de zgârcit cu noi și ne scrieți atât de rar! Tulcenii vă urează sănătate maximă și să reveniți cât mai curând cu noi texte!
ApreciazăApreciază
…Iar ma bag in ciorba.
Tantarul din poza se numeste „aedes albopictus”, var primar cu anopheles superpictus (Grassi, 1899), care era principalul vector de malarie in Delata si-n jurul Tulcei – cel putin, in anul in care am lucrat la SANEPID, Sectia Malarie si Parazitologie – si var de gradul II cu asiaticul „aedes aegypti”, cel care transporta „febra galbena” de-a lungul Nilului.
Revenind la Tulcea anului 1959/60, am fost primit ca laborant – dupa ce fusesem zburat de la medicina , din Bucuresti – de sefa Sectiei de Malarie si Parazitologie, D-ra Oltenia Tirta – sa vedem cine ghiceste din ce provincie venise. Mai lucrau acolo D-ra Bonef, microscopista, si o foarte tanara functionara dulce-foc!, cu doua codite lungi si blonde si un decolteu care se straduia fara succes sa ascunda doua comori, O, Doamne, ce comori! Si-mi amintesc cu jena cum D-ra Oltenia Tirta a avut proasta inspiratie sa se buluceasca in laborator taman in momentul in care le analizam cu amanuntul…
Ei, da, va trebui sa recunosc ca la Tulcea existau si alte atractii, in afara de tantari si ca tantarii, larvele lor si parazitii intestinali, la vremea respectiva, m-au pasionat ceva mai putin.
D-le Prof. Ariton, sper ca veti gasi metoda de a-mi sterge elucubretiile de mai sus dar, ce pot face, O, ale tineretii valuri!
Alexandru Feingold.
ApreciazăApreciază