Sări la conţinut

Morile de vânt de la Letea și… cabalina Rosinante

11 septembrie 2019


Dintr-un punct de vedere, cea mai frumoasă fotografie din Delta Dunării este cea de mai sus. Subliniez că doar dintr-un punct de vedere, pentru că sunt sigur că toți am văzut imagini din deltă, cel puțin la  fel de interesante. Aceasta este deosebită pentru că din scenografie lipsesc păsările sau tagma pelicanilor, cocostârcilor sau cocorilor, lipsește stuful, lipsesc canalele și chiar și pescarii. În general, lipsește cam tot ce înseamnă butaforie și regie de imagine deltaică. Avem de-a face doar cu o întindere vastă de apă, câteva mori de vânt și bărci cu oameni.

Toate, însă, din nefericire, au dispărut, poate doar oamenii mai tineri din cele trei bărci să trăiască și în zilele noastre, pentru că fotografia, a fost realizată în jurul anului 1960, deci destul de recent. Restul imaginii a fost pur și simplu șters de timp, timpuri și oameni. Astfel, după inundațiile din anul 1970, zona cuprinsă în fotografie a fost îndiguită, iar morile de vânt din imagine au fost demolate, astfel încât peisajul să devină asemănător cu restul Deltei. Așa cum specifică și înscrisul de pe ilustrată (pentru că este vorba despre o ilustrată din anul 1960), fotografia este făcută la marginea satului Letea, situat pe grindul cu același nume, din Delta Dunării, aparținând de comuna C. A. Rosetti, mai precis undeva în estul Deltei, între brațul de nord Chilia și cel de mijloc Sulina, în apropierea celebrei păduri de stejar din zonă, cam la 20 de kilometri de orașul Sulina. Poporul din zonă, vreo 3 sute de suflete – dacă mai sunt și acestea -, sunt în majoritate descendenți ai foștilor cazaci zaporojeni, emigranți din Ucraina de azi, din celebra sicie căzăcească de pe fluviul Nipru, în urma alianțelor, trădărilor, victoriilor și înfrângerile alături sau împotriva țarilor Imperiului Rus.



Ajunși în Delta Dunării s-au întâlnit cu alți fugiți ruși, din neamul cazacilor nekrascoviți, veniți în majoritate de pe Don. Întâlnirea celor două neamuri de cazaci nu a fost deloc o sărbătoare, ba putem spune că au fost niște războaie în toate regula, cu victime și de o parte și de alta, ale căror ecouri răzbat chiar și în zilele noastre. S-ar părea că zaporojenii au fost primii care i-au botezat pe nekrascoviți „lipoveni”, iar aceștia i-au gratulat pe aceștia cu numele de „haholi”, nume depreciative, care au rămas însă în memoria oamenilor și locurilor, fiind formula cea mai simplă de a-i deosebi pe membrii celor două comunități, care nu se iubesc mai deloc  nici în zilele noastre. Cum pe această temă se poate scrie un volum întreg, ne întoarcem la fotografia noastră cu apă, mori și bărci. Cele douăsprezece mori de vânt, care populau zona Letea, au dispărut în jurul anului 1970, în urma amenajărilor piscicole din zonă dar și a calității mai bune a făinii aduse la cooperativa din sat.  Când, după anul 1980, a venit foametea în România și, implicit, și în Delta Dunării, morile de vânt ar fi fost o adevărată binecuvântare, aceasta cu condiția să aibă ce să macine.  Chiar și fără materia primă pentru pietrele de moară, scârțâind degeaba în vântul Deltei, cele douăsprezece mori ar fi fost în ziua de azi o atracție turistică unică în toată Europa și probabil în întreaga lume. Singura consolare care ne rămâne este aceea că hoardele de turiști care ar fi venit pentru morile de vânt, ar fi fost o adevărată amenințare la adresa echilibrului ecologic din Deltă, iar haoholii și lipovenii din zonă s-ar fi unit și ridicat la luptă împotriva lor. Mai avem doar o nedumerire, ce s-ar fi întâmplat dacă Cervantes s-ar fi născut în Delta Dunării.  Ar fi venit Don Quijote să se lupte cu morile de vânt, cu o barcă numită Rocinante? Asta, apropo și de caii din pădurea Letea.

Nicolae C. Ariton


 

Reclame
2 comentarii leave one →
  1. Vali permalink
    17 septembrie 2019 22:35

    Nu înțelegeam ce e cu Rocinante… :))

    Apreciază

  2. 11 septembrie 2019 19:47

    acum lipovenii sunt mai subtiri acolo. In C.A. Rosetti parca mai era o moara in schimb era o fantana in mijlocul satului de unde beau si om si cal. Acum s-au mai modernizat lucrurile pe acolo, au masini de teren cu caroserie inalta bune pentru nisip. Oamenii in schimb sunt tot frumosi si muncitori , dar ca peste tot, tinerii pleaca,

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: