Sări la conţinut

Marea dilemă a tulcenilor… sau una din ele…

1 octombrie 2019


De vreo două milenii și jumătate,  cam de când există mărturii că zona orașului nostru este locuită relativ organizat, adică cetate, ceva soldați, un fel de proto ANAF (câțiva oficiali care încasau taxele și impozitele timpului), meșteșugari și câteva zeci sau sute de tulceni obișnuiți, există o mare dilemă, aceea dacă țânțarii înțeapă sau mușcă. La pescuit, în casele oamenilor, prin taverne sau chiar printre militarii odrisi (aceștia au fost un popor trac, care au fost printre primii stăpânitori ai Tulcei), cohortele romane sau ieniceri otomani, nu trecea zi în care să nu fie emisă întrebarea: „Până la urmă, bestiile astea bâzâitoare mușcă sau înțeapă?”.

Această întrebare era întemeiată prin faptul că cel mai mare dușman care a viețuit vreodată în zona Tulcei nu au fost perșii (care au cucerit la un moment această parte a lumii), celții, tătarii sau alte popoare migratoare, ci țânțarii. Aproape jumătate de an, în zilele călduroase, micile, nesuferitele și uneori ucigașele insecte, erau stăpâne absolute ale malurilor mlăștinoase ale Dunării de Jos, cu capitala regatului țânțăresc în Delta Dunării. Referitor la întrebarea dacă acestea înțeapă sau mușcă, cu toate că 99% dintre subiecții violentați de țânțari răspund că au fost „înțepați” de aceștia. Răspunsurile sunt date uneori după studii atente ale atacatorilor, care uneori sunt prinși și analizați cu lupa. Toată lumea este de acord că anorecticele insecte au un fel de ac, lung și negru, cu care înțeapă pielea pentru a sorbi sângele victimei. În fapt, acul în cauză este un fel de trompă, prevăzută la capăt cu două mandibule ascuțite, cu care epiderma este mușcată, trompa fiind împinsă pentru a ajunge la vasele de sânge, unde iarăși mușcă. De fapt, atacul țânțarului este un fel de clănțăneală de fălci și penetrare, până se ajunge la un vas de sânge. Urmează etapa de absorbție de-a dreptul vampirică a sângelui, trompa fiind prevăzută cu două canale, prin unul sorbindu-se sângele, iar prin al doilea pompându-se în vasul de sânge străpuns un anti coagulant sanguin. Spectacolul atacului unui țânțar este un horror absolut: în primul rând zborul insectei este însoțit de un bâzâit cu frecvență înaltă, care produce groază, la fel ca atacul escadrilelor de avioane în timpul războaielor, apoi mușcătura (înțepătura), care poate fi într-o zonă dureroasă, cu reacția corespunzătoare a victimei (țipete, urlete etc.) sau într-un loc mai puțin sensibil, făcând ca atacatul să se plimbe placid cu micul vampir sau vampirii atârnându-i de piele. Mușcăturile minuscule și penetrarea epidermei, pe o adâncime de câțiva milimetri, cu o trompă cât un fir de păr, nu ar fi un atac atât de groaznic, în comparație cu alte răni pe care ființa umană le putea suferi. Doar că țânțarul, în nemernicia lui, pompează, cum spuneam, prin al doilea canal al trompei, anticoagulantul, un adevărat cocteil de substanțe, otrăvuri și bacili. Acestea sunt cele care irită, infectează, uneori transmit malaria sau frigurile galbene și pot fi chiar fatale. Dar despre toate aceste grozăvii am vorbit și în alte articole, așa că ne oprim din scenariul de groază a răspândacilor țânțari, pentru a da un răspuns marii dileme tulcene (numită și „Dilema Veche”), dacă țânțarii înțeapă sau mușcă, cu răspunsul ferm: MUȘCĂ!

imagine: schiță realizată de pictorul tulcean Constantin Găvenea, str. Sf. Nicolae (Progresului), aprox. 1960

Nicolae C. Ariton


 

Reclame
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: