Sări la conţinut

Misterul graiului dician (dicean)…

4 decembrie 2019


În urmă cu ceva timp, am scris două articole dedicate limbii vorbite la Tulcea, mai bine spus, de-a lungul Dunării de Jos. Făceam cu aceste ocazii o analogie dintre limba vorbită de tulceni și celebra „lingua franca” vorbită pe coastele Mării Mediterane, un amestec în principal de italiană cu spaniolă, franceză și arabă, numită și „levantină” și fără să se supună nici unei reguli lingvistice, ci doar cunoștințelor și imaginației interlocutorilor. Respectând aceiași logică a libertății de exprimare și lingua franca tulceană era construită pe o sumă de cuvinte provenite din limba greacă, turcă, rusă, ceva italiană și română, totul condimentat cu o gestică bogată, adică datul din mâini, tehnică lingvistică care se folosește și în ziua de azi cu mare succes.

Mai trebuie să subliniem că această „levantină tulceană” se utiliza în mod special în porturile dunărene, acolo unde se întâlneau pentru negustorie sau cărăușie un adevărat turn Babel de etnii, de la greci până la cerchezi sau lazi și se vorbea cu poftă și tărie începând cu Sulina, trecând pe la Tulcea și ajungând la Brăila și Galați sau, dacă vreți, în sens invers. Dar articolul de azi este dedicat unei limbi care s-a vorbit pe meleagurile dobrogene o lungă perioadă de timp, pe care nimeni nu este capabil să-l contorizeze cu exactitate, dar care a evoluat cu siguranță din latina populară (sermo vulgaris) vorbită de soldați și populația civilă din coloniile romane, așa cum au existat și de-a lungul Dunării de Jos, în frunte cu Aegyssus (numele roman al orașului nostru). Dialectul dician era vorbit de localnicii români dobrogeni, înainte de anul 1878, numiți dicieni (dician) și care alcătuiau mai multe comunități. Din păcate, aceste comunități au fost obligate de-a lungul timpului să-și schimbe sălașul din cauza invadatorilor, care au fost de la triburi barbare, ajungând până la turci și ruși, ultimii doi stăpânitori având obiceiul de a strămuta populații întregi de colo, colo, în funcție de interesele politice ale imperiilor lor. În felul acesta, comunitățile de dicieni au fost fărâmițate, reduse de multe ori doar la câteva zeci de familii, ocupând sate mici, sau părți din sate mai mari sau mahalale în așezările mai răsărite. Aceste comunități de dicieni își au rădăcinile originare în comunitățile formate din romani (în general soldați lăsați la vatră după încheierea serviciului militar) în amestec cu populații băștinașe. În acest mod, pe întreaga suprafață a fostului Imperiu Roman au apărut așa numitele „valahii” sau „romanii”, așezări care erau mai mult sau mai puțin sub administrație oficială romană, formând nucleul viitoarelor 10 națiuni europene romanice, începând cu italienii și terminând cu românii (sau invers). În Dobrogea de Nord acest proces de formare etnică și lingvistică a fost și mai complex decât în alte zone, pentru simplul motiv că Dunărea a fost mai mult de o mie de ani, frontiera naturală dintre lumea civilizată (la sud) și lumea barbarilor (la nord și est). Datorită luptelor necontenite de graniță, „romaniile” dobrogene și-au schimbat locurile de baștină, urmând garnizoanele militare care aveau forturi când pe malurile Dunării, când se retrăgeau pe linia munților Balcani. De multe ori, când se încăpățânau să rămână pe pământurile lor, pentru a-și apăra agoniseala, erau cotropiți de tot felul de barbari, care îi jefuiau, ucideau sau luau în robie pentru a-i vinde ca sclavi. Cei care scăpau de asemenea urgii plecau în bejenie, căutând locuri mai liniștite sau se aciuiau pe lângă cetăți mai mari și mai sigure. Romaniile dobrogene au rezistat, întărit s-au reformat și pe calea afluxului de locuitori vlahi veniți de dincolo de Dunăre, cu turmele de oi (în transhumanță), cirezi de vite în căutare de pășuni, rămânând în zonă. Nu se știe exact de unde provine denumirea de dician, care poate fi o formă modificată de dac, dacian, subliniind ideea că aceștia proveneau din romaniile de pe fostul teritoriu al Daciei, așa cum susțin unele teorii, dar și de la Vicina[1] (Disina sau Bitzina), o așezare cu o existență bizantin-genoveză misterioasă, localizată undeva între Hârșova și Mahmudia (inclusiv Tulcea), extrem de prosperă prin secolele XII-XIII. Foarte interesantă și teoria construită pe formule antroponimice folosite în Dobrogea și care susține că cel mai utilizat sufix dobrogean este an(u) (Asist. Drd. Ana Marin, „Formule denominative individuale în sistemul antroponimic românesc”), deci dacă luăm, „dician” (dicean), îi îndepărtăm sufixul an-anu , rămânem cu rădăcina „dici” sau „dice”, care poate fi prescurtarea expresiei „de aici”.[2] Indiferent de provenință, graiul dician nu era altceva decât un dialect al limbii române de astăzi,  așa cum au fost și mai sunt cele vorbite în Moldova, Muntenia, Maramureș, Banat etc. Diciana s-ar părea că avea puternice influențe grecești și turcești, dar și ardelenești și moldovenești, din cauza „mocanilor” ardeleni și românilor din Bugeac instalați cu turmele lor în Dobrogea în decursul secolelor trecute. După 1878, odată cu afluxul de locuitori români veniți din restul țării, dialectul dician s-a contopit cu celelalte dialecte românești, iar școlile au impus limba română literară. Există un fond de cuvinte despre care unii specialiști susțin că ar fi diciene, dar cu reținerele de rigoare: ciușcă (ardei iute, denumire utilizată doar în Dobrogea, apare în dicționar ca fiind de proveniență bulgară, cu întrebarea cine au fost primii în Dobrogea: bulgarii sau dicienii…), ciortan (crap de 1-2 kilograme, în dicționar de proveniență turcă), ghionder (prăjină care pune în mișcare o barcă în ape puțin adânci, în dicționar apare ca de proveniență turcă) și ceair (fâneață, izlaz, proveniență turcă). Acest ultim cuvânt ne aruncă într-un alt mister, dacă originea ceairului tulcean – zona centrului orașului (str. Ștefan cel Mare și Piața Civică) -, obținută prin colmatarea și secarea unui golf natural al Dunării, este un nume turcesc sau dician. Din punctul nostru de vedere, o abordare lexicală a dialectului dician este greșită, deoarece nu este vorba despre o limbă creată de populația diciană a Dobrogei, ci de un dialect cu un fond românesc și împrumuturi mai mari sau mai mici din vocabularul limbilor turce, grecești, rusești și bulgare, comunități conviețuitoare. Sigur însă dicienii erau mândri de obârșia lor, pe care o scoteau în evidență când aveau ocazia. Astfel, unii dintre aceștia își adăugau numelui de familie și botez pe cel de Dicean, ca în cazul soldatului Dumitru Dicean Nicolae, care semnează jurământul militar cu termenul de „dicean” ca adjectiv, iar autoritățile îl preiau (încă nu existau cărți de identitate) și îl adaptează, transformându-l în nume de familie Dumitru Nicolae Diceanu.[3] Astăzi sunt înregistrate în România un număr de 38 de nume de familie Diceanu și 487 de Dicianu. Cam acestea ar fi cele spuse (scrise) despre graiul dician (dicean), exotic, într-un fel, ca și lingua franca vorbită în porturile levantine, dar mai aproape de fapt de limba română, pentru că dicenii au fost, în fond, un fel de români purtați de valurile vieții pe meleagurile nord dobrogene.


[1]Vasile Pârvan și George Văslan consideră că originea cuvântului „dician” ar fi numele așezării Vicina/Dicina, reședință a primului mitropolit al Valahiei

[2]comentariu la articolul https://danielvla.wordpress.com/2015/11/20/romanii-dicieni-diceni-graiul-dician-de-la-ce-vine-cuvantul-diciandicean/

[3]https://danielvla.wordpress.com/2015/11/20/romanii-dicieni-diceni-graiul-dician-de-la-ce-vine-cuvantul-diciandicean/


Nicolae C. Ariton

 

2 comentarii leave one →
  1. 4 decembrie 2019 13:52

    pentru sailormc… exact, așa se scrie, mulțumesc… de fapt, sunt mici capcane lingvistice amplasate pentru cititori 🙂

    Apreciază

  2. sailorimc permalink
    4 decembrie 2019 12:48

    „pentru ași apăra agoniseala”
    nu cumva se scrie „pentru a-si apara agoniseala”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: