Sări la conţinut

Tulcenii și „Pudra contesei”…

16 aprilie 2020


Din cele mai vechi timpuri, încă de la așezarea primelor pietre la zidurile cetății Aegyssus, de pe colnicul Hora, tulcenii (care încă nu erau tulceni, ci geți, celți, odrisi, greci etc.) s-au lovit de necazurile produse de valurile de țânțari, care îi atacau, după înserat, în lunile călduroase ale anului. Dacă ar fi fost doar bâzâitul  enervant și ciupiturile usturătoare, treacă, meargă, dar mulți dintre ei se îmbolnăveau de friguri, numite dunărene, de  mlaștină, palustre sau malarie.

Până în urmă cu un secol, nici nu s-a știut că vinovatul era mica bestie bâzâitoare numită Anopheles, crezându-se că boala vine din aerul stătut al bălților și smârcurilor. Și dacă nu se știa cauza, timp de mii de ani, nu s-a cunoscut nici un remediu adevărat împotriva bolii care în făcea pe tulceni să tremure de frig în plină vară, să-i nădușească mai abitir ca într-o baie lipovenească, să-i gălbejească ca pe niște gutui toamna, sau chiar săi omoare după lungi suferințe. Aceasta până pe la 1860, când pe malurile Dunării de Jos au sosit englezii, mai întâi în timpul Războiului Crimeii, apoi ca și comisionari în cadrul Comisiei Europene a Dunării, menită să facă navigația mai  lesnicioasă pe bătrânul fluviu, mai ales pe partea lui inferioară. Primul tratament eficient și profilactic pentru malarie a fost chinina (Quinine), descoperită pe la mijlocul secolului al XVII-lea într-un loc misterioasă numit Peru. Doar în câțiva ani de zile, reclamele miraculosului medicament aveau denumiri de genul: „Scoarța iezuitului”, „Pudra contesei”, „Chincona”. Potrivit zvonurilor timpului, în anul 1638, frumoasa Dona Francisca Henriquez de Ribera, a patra contesă de Chincon, o provincie spaniolă din Peru, a fost vindecată miraculos de febra malariei. Așa cum spune povestea, contesa a contactat o tulpină virulentă a malariei, pe care medicii au încercat să o anihileze cu o „sângerare” puternică (perforare hemoragică), dar starea sănătății a continuat să se deterioreze, moartea părând iminentă. Contele de Chinchon a hotărât să-și salveze soția folosind o rețetă magică indiană locală, numită „ayac” sau „quinquina” aplicată cu câțiva ani în urmă de un misionar iezuit unui negustor spaniol. Aceasta era o scoarță de copac, „scoarță amară”, dintr-un copac rar ce creștea doar la mare altitudine în munții Anzi. Cu o mică cantitate din scoarța miraculoasă, contele și-a salvat soția, care o dată revenită în Spania, a răspândit povestea remediului malaric cu numele de „scoarță de febră”. Cu trecerea timpului, chinina a fost introdusă în rația zilnică a oficialilor și militarilor din avanposturile coloniale, bântuite de țânțari și malarie. Pentru prevenirea eficientă a malariei, doza terapeutică zilnică ar trebui să fie cam de 2 grame zilnic. Nu știm dacă tulcenii cunoșteau numele de „pudra contesei” sau „scoarța iezuitului”, dar se cunoaște că după câțiva ani, chinina se găsea și în farmaciile otomane, apoi românești, doar că prețul era destul de piperat și nu foarte mulți își permiteau acest adevărat remediu de lux, numit uneori și „praf de ingleterra”.

Imaginea reprezintă o frescă din Roma, Italia, cu prima utilizarea a chininei împotriva malariei.

 

 

 

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: