Sări la conţinut

Nave turcești fluviale de Dunăre (3)

17 mai 2020


         Iarăși un episod al serialului nostru, marca Tudose Tatu, dedicat navelor turcești care au navigat pe Dunăre în perioada 1711-1792. O lectură captivantă și cu informații prețioase privind viața dunăreană în perioada secolului al XVI-lea. Citiți și pătrundeți în lumea Dunării de Jos, de acum aproape 3 secole, cu ambarcațiuni la cârma cărora se aflau moldoveni, greci, valahi și turci, vorbind lingua franca, mâncând ciulini, bând vin de Niculițel și bucurându-se de frumusețea sălbatică a fluviului și Deltei Dunării. Nu uitați să apreciați munca scriitorului gălățean, Tudose Tatu, autorul rândurilor de mai jos, pregătite special pentru blogul nostru, până când vor fi cuprinse într-un volum. Lectură sănătoasă!

Nicolae C. Ariton


Nave turcești fluviale de Dunăre (3)

autor Tudose Tatu

   Caic va apare și în cronica lui Miron Costin „Letopisețul Țărâi Moldovei de la Aron Vodă încoace …” acoperind perioada 1594-1661 lucrare terminată în 1675. Îl mai găsim în cuprinsul a două manuscrise românești respectiv numărul 3231|[1] cuprinzând Minunile Maicii Domnului și  3821.|[2] Termenul e folosit și de cronicarii Dionisie Eclesiarhul, Zilot, plus în poezia populară. Puțin mai târziu apare și în inscrisurile Visteriei Valahiei. Chieltueala acestoru bani ai haraciuliui precum scrie în josu anume :   (7202). …7234 taleri. S’au datu la Hagi-Ali pentru gătirea celoru 5 caice, afaru de taleri 5000 ce i s’au datu din salaori, cu fermanu din haraciu…|[3] Că respectivele caice nu erau mici, nu erau doar o luntre și nici nu erau puține, reiese din niște mărturii ale unor spioni kesaro-krăiești respectiv austrieci ce au navigat în jos pe Dunăre cu misiuni informative.

   O sursă îl citează pe Georg Lauterer călător învederat între  1779-1783 descriind un caic, care avea o lungime de 24 de metri, o lățime de 4,6 m, un pescaj de 0,7 m. și un deplasament de 20 de tone.|[4] Nici nu era “folosită mai mult pe Bosfor”. În sprijinul aserțiunii noastre amintim că un total de 80 de caice sunt menționate de Franz Mihanovici, colegul în ale ochiului și timpanului cu Lauterer pe sectorul Belgrad-Sulina într-un tabel alcătuit de el în data de 20 iulie 1783.|[5] Din care pe malul bulgăresc la Szomovo/Somovit  2, Siștov 6, pe drum lângă Batin 1, Rusciuk 14, Silistra 13. Un număr de 46 de caice pe malul românesc respectiv Giurgiu 10, Ibraila 15 și Galați 19. Cel ce aruncă o rază de lumină privind denumirea lor locală în spațiul moldo-vlah este un călător prin cele două țări românești, Abdul Kerim pașa, diplomat turc care menționa cu aproape 2 decenii înainte, în primăvara anului 1775, că, pe Dunăre caicele turcești erau numite „cârlace.” Termen ce va face epocă și va rezista inclusiv în anul 1883.

   Concluzie

  Lingviștii și istoricii români de veac XIX și XX în buna tradiție academică au deformat înțelesul originar al termenului urmare ieșirii acestuia din uzul general, a înlocurii sale cu cel modern de navă sau vas, ultimele două cuvinte împrumutate, cum altfel, din limba de salon și diplomatica a vremii, cea franceza. Ca și majoritatea termenilor nautici moderni folosiți în marina română. Caic a rămas în fondul general de cuvinte ca drept doar o ambarcațiune de promenadă a muierilor de harem în drum spre Apele Dulci  pe Bosfor  în umbra marilor moschei și palate. După caicele tapisate cu covoare și perne moi, vom vorbi despre alt tip de vas pomenit de măritul sultan, lăsând mai pe urmă șăicile care vor apare și într-un celebru hrisov domnesc, forfecat de anteriorii istoriografi moldo-vlahi de la V.A. Urechia, Nicolae Iorga, C.C.Giurescu …încoace. Acik alt termen scris de mâna măritului stăpân în porunca sa sfântă, reprezenta o navă  puntată, cu magaziile deschise, eventual acoperite pe timp nefavorabil de o pânză de cort. În marina comercială și de război turcească de veac XVIII, termenul prin care erau oficial denumite era cel de “üstü açık” Conform dicționarelor “vas neacoperit (lit. a cărui punte este deschisă)” sau “vas deschis în partea de sus”.|[6] Acest tip de navă numit deasemenea Açık-ı Tuna – Açık de Dunăre nn. –  reprezenta  în veacurile trecute o parte importantă a componenței flotei fluviale osmane. În mod explicit aceste vase nu au navigat doar la noi pe Dunăre. Ele au fost construite și folosite odinioară și în ținuturile de peste mări și țări, în lumea lui Ali Baba cu ai săi 40 de hoțomani și a lui Sindbad marinarul, să nu mai vorbim de Aladin cu lampa și duhul său djini acolo unde erau potrivite pentru transportul fluvial. În anul 1699 de exemplu, pentru a fi folosite tocmai pe  Eufrat au fost edificate un număr de 8 asemenea vase având fiecare lungimea de 18 zira, respectiv 13,644 metri în șantierul naval de la Birecik sub supravegherea lui Osman Ağazâde Abdurrahman Ağa.\[7] Ele sunt menționate acolo cu același nume de “üstü açık”  deși sunt similare celor de pe malurile fluviului nostru. Aceste nave care au început să fie folosite pe Tuna Nehri sau Dunăre către sfârșitul veacului al XVII-lea conform istoricului turc Idris Bostan, cel mai înalt specialist în privința marinei otomane |[8] Pe moment ne vom rezuma sa facem doar o succinta prezentare, urmând a aborda subiectul existentei lor in documentele valahe intre anii 1694-1704 la o data ulterioara, dezvoltând informațiile distinsului istoric roman C.C.Giurescu cel care s-a ocupat de ele într-un cadru mult mai larg.  Începem așadar prin a sublinia faptul ca în fiecare an în flota osmană de război se numărau cel puțin 30 de unități |[9] În Valahia se vorbește despre acicuri, șăici și opacini (vâsle) într-un document din 28 martie 7702 respectiv 1694 din vremea lui Constantin Brâncoveanu, perioada de domnie 29 octombrie/8 noiembrie 1688 – aprilie 1714. De obicei ele aveau fundul plat, fiind construite din scânduri bătute în cuie, pe o chilă de lungime variabilă în funcție de capacitatea dorită.|[10] În majoritatea schelelor de pe Dunăre era prezentă o mare varietate de üstü açık-uri, mari, mijlocii și mici, în funcție de lungimea lor. Erau înregistrate inclusiv la Țarigrad,  la Tersane-i Amire sau Arsenalul Amiralității Otomane.|[11] În plus existau și unele care nu dispuneau de cârmă după cum este consemnat mai târziu într-un document datat 16 martie 1790.


[1] Manuscris 3231 Minunile Maicii Domnului 229 r

[2] Manuscris 3821, 4 verso

[3] …vezi pag. 29…. 5 Caice

[4] Craciunoiu  C  –  Corabii strabune , Ed Sport Turism  Bucuresti, 1983, pag 103

[5] Nicolae Docan – Exploraţiuni austriece pe Dunăre la sfârşitul secolului al XVIII-lea. 680-681

Tudose Tatu – Imprastiatele povesti ale portului de aur, Ed.Sinteze, Galati, 2006 pag.87

[6] Vladimir Drimba – Cercetări etimologice, 2001 – Pag. 121

[7] Ali. Yılmaz, “Birecik’te Gemi İnşası”, Uluslararası Piri Reis ve Türk Denizcilik Tarihi Sempozyumu 26-29 Eylül 2013/İstanbul Türk Denizcilik Tarihi Bildiriler, c. 6, Türk Tarih Kurumu, Ankara, 2014, pag. 116

[8] İdris.Bostan – “Gemi Yapımcılığı ve Osmanlı Donanmasında Gemiler”, pag. 334.

[9] Başbakanlık Osmanlı Arşivi/ Cevdet/ Tasnifi Bahriye  181/8494, Belge 5. (26 Şubat 1699)  februarie   in continuare  BA, C. BH.

[10]  Ayșe Pul – Osmanlı Tuna Donanmasının Üstüaçık Gemileri, pag. 304.

[11] Başbakanlık Osmanlı Arşivi/ Maliyeden Müdevver Defterleri. d. 10045, s. 254. (9 Nisan 1789) aprilie  in continuare  BA, MAD

One Comment leave one →
  1. 18 mai 2020 12:04

    A republicat asta pe Marina Costa și a comentat:
    Va era dor de corabioarele de odinioara, de pe Dunare si chiar de pe Marea Neagra?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: