Sări la conţinut

Misterul micului mare ucigaș…

12 august 2020

 


     O simplă discuție despre țânțarii din Delta Dunării,  îți va aduce afirmația că specia anofelilor, vinovată de transmiterea frigurilor dunărene, palustre sau malarie – adică tot aia – a dispărut grație unei specii de crap aclimatizată în apele dunărene. În mod cert, nu a fost vorba despre crap, nici măcar de speciile importate în anii 60 din China și Rusia, ci un cu totul alt pește, numit gambuzie.

    Micul mare ucigaș al țânțarilor anofeli se numește gambuzia sau gambuzia orientală (Gambusia holbrooki, Gambusia affinis holbrooki) și este originar din America de Nord de unde a fost adus în Europa. În România, gambuzia a fost adusă pentru prima oară în 1927 din Germania, dar au fost loturi aduse și din Italia și Franța. S-au populat în principal  lacuri din aproape toate zonele țării, cu teama că ar putea fi o specie invazivă, care să distrugă echilibrul biologic din aceste zone. S-a constat că adevărul era undeva la mijloc, pentru că specia s-a dovedit a fi extrem de vivace,  devorând pur și simplu larvele de țânțari în proporție de 95% în apele lacurilor, dar și pontele și puietul celorlalți pești, în mod special al crapului. De dimensiuni reduse, femelele măsurând 5-7 cm, iar masculii undeva la jumătate, au corpul alungit și ușor comprimat lateral, cu o cavitate bucală largă, așezată oblic și cu dinți mici, înotând la suprafața apei, în grupuri foarte numeroase, devorând tot ce le iese în cale:  larve, icre, alge și în unele cazuri, devin canibali. Se reproduc când apa are temperaturi de 16-20 de grade, femelele fecundate dând naștere după 4-5 săptămâni la 60-120 de pui. Se înmulțesc repede și în condiții propice pot forma grupuri de câte o mie de exemplare la 1 metru cub de apă. Când temperatura scade sub 10 grade, gambuzia se îngroapă în nămol și nisip, pentru hibernare. Reținerea piscicultorilor în fața riscului ca gambuzia să distrugă speciile autohtone, a făcut ca răspândirea acestei specii de pește să se facă cu rezerve, cu toate că s-a dovedit extrem de eficient în lupta cu Anopheles. În Delta Dunării s-a adaptat bine, fără să se înmulțească excesiv datorită unor dușmani la fel de redutabili, așa cum este el în lupta cu țânțarii. Profitând de faptul că înoată în apropierea suprafeței apei, este o pradă predilectă pentru unele specii de păsări, broaște, iar pentru știucă o adevărată delicatesă. Gambuzia s-a aclimatizat în număr mare de-a lungul fluviului și în Delta Dunării, fiind confundat datorită taliei sale mici și asemănării, cu puietul de caras. În plus, s-ar părea că a avut loc și un fenomen de metisizare a speciei, carasul având obiceiul de a fecunda icrele și altor specii de pește, cu o transmisie genetică puternică, încât puietul rezultatul este întotdeauna caras. Din acest motiv, existența, în ziua de azi, a gambuziei  este neglijată și aproape necunoscută, cu toate că poate fi considerat un mic erou și un adevărat mic mare ucigaș în lupta cu țânțarii. În mod cert, a contribuit la dispariția speciei țânțarilor anofeli,dar a fost un fel de revolver alături de bomba DTT-ului, utilizată în adevărata ofensivă chimică, care a distrus Anopheles din Delta Dunării.


 

 

 

One Comment leave one →
  1. 13 august 2020 12:05

    Foarte interesant! Mulțumim!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: