Sări la conţinut

„Misterele Dunării” sărbătorește 10 ani de la apariție…

7 aprilie 2021

misterele dunarii aniversare 10 ani


     Blogul „Misterele Dunării” sărbătorește 10 ani de existență. În luna aprilie a anului 2011, publicam primele articole dedicate unei serii de trei romane – pe care aveam de gând să le scriu -, a căror acțiune se petrecea în Tulcea otomană, în jurul anului 1870 (au fost publicate „Pierdut în Tulcea – Misterele Dunării” și „Aventuri în Tulcea – Misterele Dunării”).  Inițial, mă gândisem la numele de „Misterele Tulcei”, o pastișă clară a celebrelor „Misterele Parisului” sau „Misterele Londrei”, de Eugene Sue și Paul Feval, dar în lipsă de cunoștințe despre istoria tulceană, m-am gândit că orașul Tulcea nu avea cum să-mi ofere prea multe subiecte misterioase, așa că am ales „Misterele Dunării”, cu un orizont mai larg al subiectelor, începînd cu Tulcea și ajungând la Dunăre, (în mod special Dunărea de Jos) și Delta Dunării. După 10 ani, mărturisesc că nu am reușit să ies din granițele orașului – literar vorbind -, istoria Tulcei dovedindu-se a fi o adevărată mină de aur, cu filoane inepuizabile. În cei 10 ani de existență au fost publicate 547 de articole, dintre care o parte sunt anuțuri sau recenzii, mai rămânâd însă în jur de 300, dedicate istoriei tulcene. Dacă din motive de pandemie nu ne putem întâlni la un pahar de șampanie, pentru a sărbători cei 10 ani misterioși dunăreni, vă propun să petrecem prin lectură, mai precis lecturarea topului 10 celor mai citite și celebre articole publicate de-a lungul timpului pe blogul „Misterele Dunării”. În curând, va fi publicat articolul de pe locul 10. Puțintică răbdare!

Nicolae C. Ariton

 


 

 

 

4 comentarii leave one →
  1. 7 aprilie 2021 18:26

    Mulțumesc frumos, domnule Radu Mârza, onorat de lecturarea misterelor dunării!

    Apreciază

  2. 7 aprilie 2021 14:00

    Felicitări și la mulți ani. Chiar ieri am dat un articol de-al Dvs. de citit studenților 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. 7 aprilie 2021 13:39

    Mulțumim frumos!… La fel și pentru „imaginecontinuă”!…

    Apreciază

  4. 7 aprilie 2021 13:35

    La mulți ani, și mulți și buni!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: